Până în luna aprilie 2024, Muzeul Municipal Câmpulung găzduieşte, la Secţia de Etnografie şi Artă Populară, expoziţia „În curtea bunicilor”.
Expoziţia, realizată în colaborare cu Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, aduce în prim plan o serie de picturi realizate de copii de diferite vârste şi naţionalităţi. Picturile expuse provin din 12 de state ale lumii şi au fost premiate anul trecut în cadrul Concursului Internaţional de Pictură cu tematică etnografică pentru copii.
Cea de-a XIII-a ediţie a concursului s-a desfăşurat sub titlul: „Animale din curtea bunicilor”, iar copiii participanţi au realizat 380 de picturi din care au fost selectate doar 46 din următoarele ţări: Bulgaria, Belarus, Coreea, Croația, India, Letonia, Lituania, Republica Moldova, Slovacia România, Taiwan și Ungaria.
Lucrările expuse reprezintă nu numai un demers artistic original, dar şi posibilitatea de a cunoaşte tradiţiile altor ţări văzute prin ochi de copil.