Pe lângă fotbaliştii care au activat de-a lungul timpului la echipa din Lereşti, administraţia locală a premiat de Zilele Comunei şi reprezentanţii altor sporturi. Fondatorii a două cluburi sportive au primit „Plachete de excelenţă” pentru rezultatele deosebite obţinute la concursurile la care membrii acestora au participat, fie naţionale sau internaţionale.
Una dintre „Plachetele de excelenţă” a ajuns la Sensei Raluca Enache, antrenor al Clubului de karate „Campionii Lereşti”, care se menţine în top 6 cluburi la nivel naţional ca rezultate deosebite obţinute la concursurile din acest an, ca sportiv, multiplă vicecampioană mondială şi multiplă campioană europeană.
Anul trecut a obţinut calificarea a patru sportivi la Campionatul Naţional, iar anul acesta are şase sportivi calificaţi deja la Campionatul Mondial, care se va desfăşura în octombrie, la Rimini, în Italia.
„Plachetă de excelenţă” i-a fost oferită şi preşedintelui Asociaţiei Clubului Sportiv RB Rasing, Radu Băcîrcel, pentru rezultatele deosebite obţinute în cadrul competiţiilor sportive şi promovarea comunei Lereşti pe plan naţional şi internaţional.
La evenimentul de luni, de la Căminul Cultural Lereşti, primarul Marian Toader a avut aceeaşi plachetă şi pentru sponsorul principal al echipe de fotbal Muscelul Lereşti, Emanuel Poştoacă, fondatorul Nordis Group, în semn de aleasă preţuire şi de gratitudine pentru implicarea şi contribuţia adusă la valorificarea şi promovarea tradiţiilor autentice româneşti. E.M.