13.4 C
Campulung Muscel
12/10/2024

Plasa metalică de pe uşa Băilor „Kretzulescu”, smulsă. Puştii sunt atraşi ca un magnet de ascunzătoarea din turn

Grilajul montat, luna trecută, de muncitorii de la ADP, pentru a opri accesul puştilor în clădirea băilor, n-a avut viaţă lungă. La scurt timp după această operaţiune menită să securizeze interiorul aflat în şantier – şi să fie aproape nouă ani de la începerea proiectului „Kretzulescu”, căci sunt şapte de când s-a oprit -, lucrarea ADP-iştilor a fost stricată. Plasa metalică a fost smulsă din şuruburile în care fusese prinsă, stricăciunea nepresupunând cine ştie ce efort din partea celui/celor croiţi să-şi reia locul de socializare preferat. Amintim că vârful turnului, pe care ajungi străbătând o scară lipsită de protecţie, este destinaţia găştilor de puşti de generală, care se distrează nu mai spunem cum, căci intuiesc şi părinţii lor.

Semnalelor noastre repetate, lansate prin intermediul ziarului, cei de la Poliţia Locală şi ADP le-au dat curs, încercând, fără succes, să blocheze pătrunderea adolescenţilor, fete şi băieţi, în clădirea periculoasă prin lipsa balustradelor scărilor, a platformelor de pe care te poţi prăbuşi în gol şi a întunericului cauzat de obturarea golurilor ferestrelor cu placaje. Nimic n-a funcţionat până în prezent. Copiii sunt atraşi ca un magnet de ascunzătoarea din turnul belvedere, unde ştiu că nu sunt găsiţi uşor. Dar sunt auziţi. Zarva percepută de pe pasarela Autogării îl debusolează pe trecător, neştiind de unde răsună. Din băi, îţi spui, dar nu te-ai aştepta ca tocmai din construcţia anexă nefinalizată să auzi gură de om. De copil, de fapt, căci condica este bifată de copii de gimnaziu.

Aşteptăm cu interes următoarea măsură de securizare dispusă de autorităţi, răspunzătoare în situaţia nefericită în care vreun puşti ameţit îşi rupe gâtul pe scările în spirală, care nu se pot resemna cu gândul că n-au ce le face. Clar lucru, trebuie montată o „stavilă” zdravănă, pe care să n-o mai poată sparge ori rupe, deşi este riscant pentru administraţie să facă asta. Atâta timp cât avem o cetăţeană cu timp gârlă de reclamaţii, cine ştie pe unde ajung petiţiile acesteia referitoare la intervenţia Primăriei asupra unei clădiri dintr-un parc monument, teoretic, în şantier. „E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!