6.7 C
Campulung Muscel
23/01/2025

Podurile istorice câmpulungene arată mai bine decât şoselele care le înglobează

Aviz celor responsabili de prăbuşirea podului din Neamţ la şase luni de la reabilitare! Câmpulungul are un pod pe care este inscripţionat anul „1870”, încorporat în Şoseaua Naţională. Nu este singurul din Câmpulung cu reputaţie istorică, dar, deocamdată, ne vom referi la această cale de trecere, parte a şoselei Câmpulung – Piteşti, amplasată cu o sută de metri înaintea Bisericii Apa Sărată, cum te îndrepţi spre ieşirea din oraş. Pe sub el coboară un pârâiaş de pe dealurile Mărcuşului şi tot pe sub el ajungi la Cimitirul de la Apa Sărată. Tranzitând Şoseaua Naţională, străin fiind de trecutul Câmpulungului, nu realizezi ce ai sub roţile maşinile. Însă podul are o istorie legată de posibilităţile de transport ale câmpulungenilor trecuţi de vârsta a doua, care foloseau în mod curent acest traseu ca să ajungă de pe Şoseaua Naţională pe strada Grigore Alexandrescu.

  • Lumea folosea drumul de sub podul inscripţionat cu anul „1870” ca să ajungă la cimitirul Apa Sărată  

În zilele noastre, lumea nu prea mai foloseşte cărăruia de sub podul din „1870”, conform inscripţiei pe care o zăreşti numai dacă cobori sub şosea. Este de înţeles, întrucât împrejurimile construcţiei ale cărei arhitectură şi materiale te impresionează, văzând-o pentru prima dată, au devenit o groapă de gunoi. Din păcate, aşa cum se întâmplă cu multe alte locuri frumoase şi, poate, necunoscute orăşenilor, podul trăieşte cea mai mizerabilă perioadă a existenţei sale. Mizerabilă, la propriu, din cauza mizeriei adunate sub el, unde lume fără minte aruncă gunoi în prostie, aşa cum aruncă oriunde nu este proprietatea lor. Curiozitatea de a vedea inscripţia cu anul „1870”, aplicată pe partea care dă spre cimitir, ne-a împins să coborâm sub el, unde ne-a şi plăcut, ne-a şi displăcut ce am văzut.

Frumoasă construcţia, mizerabilă zona! Pe timpuri, era staţie IGO pe sensul de urcare către Câmpulung şi locuitorii din această zonă obişnuiau ca, pe lângă şosea, să coboare sub pod şi să ajungă la cimitir. Sau unde aveau nevoie în această parte a oraşului, unde a existat cândva şi o punte pietonală peste râu, pe care, traversând-o, ajungeai pe Grigore Alexandrescu. Dar asta înainte de construcţia barajului de la Apa Sărată.

Acum, oamenii evită scurtătura de sub podul din Şoseaua Naţională din cauza mizeriei. Păcat, căci pentru amatorii de drumeţie ar fi fost un traseu plăcut. A fost şi practic odinioară, dar, în prezent, este de evitat. În ciuda vechimii, podul, care n-a suferit nici reparaţii capitale, dar nici stricăciuni, arată mai bine decât Şoseaua Naţională care trece pe deasupra lui.

  • Podul de pe şoseaua veche umileşte, ca aspect, strada plină de gropi   

Alt pod istoric care ne-a atras atenţia, de curând, face parte din şoseaua veche a oraşului, care mergea pe lângă moară şi se unea cu cea pe care era fostul poligon auto, apoi continua şi ieşea la Peco. Înainte să ieşi la Peco, era barieră.

Şi în acest caz, podul se prezintă în condiţii mai bune decât drumul ciuruit în ultimul hal. Groapă lângă groapă, acesta este coşmarul localnicilor, singurii care mai tranzitează o rută veche, întreruptă pe un tronson însemnat faţă de traseul iniţial. Localnicii ajung pe această stradă numită în folclorul orăşenesc „şoseaua veche” trecând pe sub alte două poduri paralele cu acesta despre care povestim. Primul este podul de pe Şoseaua Naţională, unul mai nou de data aceasta, aflat în zona de intrare către fostul poligon auto, preferat de tinerii care i-au desenat pilonii. Iar al doilea, podul de cale ferată, care n-a scăpat nici el de manifestările artistice ale pictorilor de ocazie. Al treilea este o frumuseţe de pod istoric care, ca aspect, este cu zece paşi înaintea străzii care n-a simţit niciodată o reabilitare serioasă. Credem că nici sporadică, prin plombarea craterelor din carosabil.

  • În spatele Staţiei de Epurare este „podul cu trei bolţi”

Tot la Apa Sărată auzi în limbajul localnicilor expresia „podul cu trei bolţi”, ca punct de reper pe care şi-l dau oamenii pentru a localiza ceva. Podul cu trei bolţi, a cărui arhitectură a fost modificată între timp, fiind reabilitat cu beton în locul pietrei din care au fost construite celelalte, este în spatele Staţiei de Epurare. Bolţile podului nu mai există, însă expresia a rămas. Din cauza vegetaţiei nu se zăreşte decât o gaură şi nimic altceva. Dar ca să vezi şi acea gaură, trebuie să străbaţi grădina unui localnic, altminteri te mulţumeşti cu povestirile oamenilor locului. Pe sub acest pod de cale ferată trece un pârâiaş coborât tot de pe dealurile Mărcuşului. Când e secetă, nu curge mai nimic. Când plouă, dă pe afară. Apa se împrăştie prin grădinile câmpulungenilor de aici, neexistând o amenajare menită să colecteze ceea ce se scurge de la înălţimea Mărcuşului în vale, la Apa Sărată. M.B.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!