Redactarea unui jurnal despre evoluţia unei fetiţe, de la vârsta de numai doi ani, poate fi considerată, cu siguranţă, ceva puţin obişnuit. De aceea „Jurnalul Laurei (1981-1985)”, scris de Ileana Săvoiu despre Laura, nepoata ei, ar putea fi o premieră în acest domeniu. Consemnat cu cerneală albastră pe un caiet dictando de 100 de file, legat cu arc metalic, manuscrisul „Jurnalului” a fost cunoscut în perioada scrierii lui doar de câţiva apropiaţi ai autoarei. Până la publicarea din 2019, a rămas într-o noptieră, alături de alte însemnări personale, timp de peste trei decenii.
„Jurnalul Laurei” este, pe de o parte, o mărturie a iubirii şi devotamentului pe care Ileana Săvoiu le-a manifestat pentru nepoata sa, care a crescut o vreme alături de ea la Câmpulung. Pe de altă parte, „Jurnalul” este o oglindă a minţii disciplinate a profesoarei, care întreaga ei viaţă a predat o materie riguroasă: matematica. Aceste două coordonate, căldura sufletească şi preocuparea ca încă din primii ani de viaţă să-i formeze nepoatei norme şi deprinderi corecte, se îmbină în paginile scrise de Ileana Săvoiu la final de zi, după ce Laura mergea la culcare.
Cele dintâi însemnări în „Jurnalul Laurei”
Micuţa Laura a ajuns la Câmpulung când se apropia de doi ani. Venea de la Bucureşti, unde crescuse alături de părinţii ei, şi a intrat dintr-o dată într-o lume nouă. Adaptarea la noile condiţii de viaţă, prin grija bunicii, s-a produs însă repede. Dintr-una dintre primele consemnări ale „Jurnalului”, aflăm care a fost programul zilnic al Laurei şi primele ei cuvinte, acestea fiind însoţite şi de transcrierea pronunţiilor. Nu e de mirare că primele cuvinte învăţate sunt legate inevitabil de universul „domestic” înconjurător, de curtea casei de la Câmpulung, pe care fetiţa tocmai le descoperea:
7 august 1981, Câmpulung
Laura e la Câmpulung de la 20 iulie – Sf. Ilie. Îi prieşte grozav de bine aici. În primele două seri, la culcare a plâns după mama şi tata şi „Oa-oa“, dar cu povestea am reuşit ca plânsul să nu devină de nepotolit.
Are ore fixe de trezire, mâncare, dormit:
-8-9: trezirea;
-până la 10, toaleta de dimineaţă şi micul dejun;
-până la 13, joaca în curte, singură sau cu vecinii;
-13-13.30: dejunul şi imediat culcarea;
-17-1730 : trezirea;
-16-21: plimbatul sau joaca în curte.
Am fost până acum de trei ori [în Vişoi] la sora mea, Puia, numai pe jos. Laura ţine la drum şi nu pretinde să o iei în braţe. Este foarte sociabilă, dacă ştii să te apropii de ea. Îi plac foarte mult animalele: porcul – „pocu”, căţelul – „cuţu”, ariciul – „aftu”, pisica – „mau”, găina – „guda-guda”, păpuşa – „pupa”, raţa – „mac”.
Însemnările următoare descriu reacţia Laurei la prima excursie pe care a făcut-o (Câmpulung – Rucăr) ori primul contact cu o formă instituţionalizată de educaţie, Liceul Pedagogic Câmpulung, unde Ileana Săvoiu a adus-o ca să o prezinte colegilor de cancelarie:
9 august 1981, Câmpulung
Laura suportă foarte bine drumul cu maşina. E cuminte, priveşte şi sesizează orice animal sau maşină cu care se întâlneşte. Fiecare vacă de pe drum sau de pe vreo coastă a fost reperată cu apelativul „bou”, iar la observaţia că este „vacă“, ea a completat: „Lapte“.
La ora 13 eram acasă, iar la 13.30 dormea. Până la 17.30 nici nu s-a mişcat din poziţia în care adormise. Aerul foarte ozonat, apa rece în care şi-a muiat mâinile până erau de gheaţă, legănatul maşinii şi căldura excesivă probabil că au doborât-o. Când s-a trezit, şi-a adus aminte de câinele pekinez care era în braţele unei doamne şi făcea „puiu“ cu limba scoasă. Când vrea să doarmă, spune: „Puiu”.
12 septembrie 1981, Câmpulung
Astăzi am fost cu Laura la şcoală [Liceul Pedagogic Câmpulung]. Nu s-a speriat de mulţimea de figuri noi care au întâmpinat-o cu zeci de ochi iscoditori. A răspuns cu multă naturaleţe la întrebări:
-Cum te cheamă?
-„Oala Boiu” = Laura Săvoiu
-Câţi ani ai?
-„Duo” = doi
-Cum îl cheamă pe tata?
-Adi.
-Şi mai cum?
-„Boiu” = Săvoiu.
Experimentul „mare-mic”
Prin notaţiile sale, Ileana Săvoiu a urmărit metodic cum s-a dezvoltat şi, mai ales, cum a început să vorbească un copil după vârsta de doi ani. Experienţa profesoarei, care a pregătit la Liceul Pedagogic Câmpulung serii întregi de învăţători, învăţătoare şi educatoare, poate fi văzută mai ales când explică în „Jurnal” modul cum a organizat acasă, pentru nepoata sa, activităţi matematice specifice vârstei copilului de grădiniţă, pe care le consemnează cu titlul „Experiment”.
13 septembrie 1981
Am făcut cu ea o lecţie de matematică de la grupa mică de grădiniţă: „Mare – mic”. Ştie să recunoască păpuşa mare şi pe cea mică. Le arată la cerere. „Care e păpuşa mare/mică?” Ştie să spună: „Pupa maie” = păpuşa mare, „Pupa mic” = păpuşa mică.
A început să rupă bine cuvintele şi ne înţelegem perfect la limbaj. Cunoaşte toate animalele din volumul „Prima mea carte de zoologie“ şi le numeşte: morsa = „mosa”, balena = „bala”, calul = „calu”, hipopotamul = „pata”, papagalul Cakadu = „Cadu”, maimuţa = „muţa”, raţa = „aţa”, găina = „guda”, gâsca = „gâca”, ursul = „usu”, leul = „oiu”, ariciul = „aciu”, şarpele = „ape”.
24 septembrie 1981
Am făcut azi – joi 24.09 – prima activitate matematică cu subiectul „mare-mic“:
-recunoaşte şi denumeşte obiectele din mediul înconjurător (lingura = „uga”; cana = „cana”; cuţit = „cuțit”; căldare = „ca-di-a”);
-din două obiecte de acelaşi fel (căni, linguri) deosebeşte şi ştie să arate obiectul de dimensiunea mare sau mică.
Primul Crăciun la Câmpulung
24 decembrie 1981, Câmpulung
Laura a găsit „brăduţul“ în curte. A fost grozav de impresionată şi s-a bucurat nespus de mult că Moş Crăciun i-a adus un brad. L-am adus în casă şi l-am instalat lângă fereastră. (Acum ne sufocăm de-a binelea cu atâta adaos în cameră.)
Când a dormit l-am împodobit cu globuri şi beteală. Mirarea şi bucuria au fost fără margini când s-a trezit şi l-a văzut. Nu-şi mai lua ochii de la el: exclamaţii şi chiote de bucurie se ţineau lanţ. Apoi a început să-l cerceteze cu de-a amănuntul: a descoperit globurile, care la atingere se dau huţa, joacă „hora ca la noi“. Le-a lovit câte două spunând că dau noroc şi spun „La mulţi ani!“ Când o atingea câte un globuleţ, era încântată că a mângâiat-o.
În adevăr, mare bucurie!
25 decembrie 1981, Câmpulung
Prima zi de Crăciun.
Am plecat la biserică, la ora 9.30, ca să o împărtăşesc pe Laura. Ştia că mergem la biserică, la Doamne-Doamne. Slujba era în toi. Am dat liturghie (nu se ieşise cu sfintele daruri) şi am stat până la sfârşitul slujbei 1 1/2 oră. Tot timpul m-a ţinut de mână şi s-a uitat în jur. A impresionat-o totul.
Când a primit împărtăşania, a început să plângă: a trebuit să o ţină nenea Dascălu. Preotul paroh i-a dat o prescure, pe care a mâncat-o cu multă poftă (foamea este un bun bucătar).
Am fost şi la cimitir, unde am aprins lumânări. Tot ritualul pentru prima zi de Crăciun s-a îndeplinit.
Limba franceză la doi ani şi jumătate
După ce Laura a împlinit doi ani şi jumătate, Ileana Săvoiu a început să-i diversifice activităţile, învăţând-o cuvinte în limba franceză şi poezii. A îndrumat-o, de asemenea, pentru a deprinde primele noţiuni în jocul de şah. Progresele la limba franceză sunt consemnate metodic şi ajung să domine partea a doua a însemnărilor din „Jurnal”.
17 februarie 1982, Câmpulung
Laura are doi ani şi cinci luni. A făcut progrese în vorbire şi gândire. Vorbeşte acum tot, orice, dar încă nu pronunţă corect literele s, f, v. Ştie poezii. Cunoaşte din alfabet literele mari: A, B, C, L, M, Ş. A învăţat câteva cuvinte franţuzeşti: gura, nasul, ochii, urechile, mâna dreaptă/stângă, piciorul drept/stâng, masa, cuţitul, furculiţa, lingura, farfuria, ceaşca, pâinea, untul, apa, cafeaua cu lapte. De asemenea, a reţinut câteva expresii în franceză: „Bună dimineaţa, Soare!”, „Bună seara, Lună!”, „Eu mă numesc Laura Săvoiu”, „Sora mea se numeşte Irina”.
28 februarie 1982, Câmpulung
Ultima zi din februarie, care a fost geros şi urât. Bine că am scăpat de el. Laura face progrese. La bagajul de cuvinte franţuzeşti a mai adăugat: lupul – le loup, ursul – l’ours, leul – le lion, oaia – le mouton, fluturele – le papillon, porcul – le cochon.
Din literele alfabetului a mai învăţat: f, i, o, p, u. A început să se joace cu jucăriile: cu păpuşa şi cu cârpişoare. Cuburile le aşază pe verticală. Spune poveşti din trei sau patru propoziţii. Pronunţă corect în franceză zilele săptămânii. Ştie să spună pe ce stradă stăm: „Parcul Mirea 11“.
La finalul lecturii, „Jurnalul Laurei” poate naşte câteva întrebări. Câţi dintre noi, adulţii, ar putea spune că au acces cu adevărat la memoria familiei, prin documente şi fotografii, păstrate de mai multe generaţii? Ce copil a avut în familie pe cineva care să noteze cu rigurozitate detalii despre copilăria lui, încă din primii ani de viaţă? Ce sentiment ai când te descoperi într-un jurnal care ţi-a fost dedicat?
Ileana Săvoiu, autoarea „Jurnalului”
Ileana Săvoiu (1925-1994), născută la Câmpulung, a urmat Facultatea de Matematică şi Fizică a Universităţii București între 1945 şi 1950. După absolvire, a fost profesoară de matematică la Liceul Pedagogic din Câmpulung, actualul Colegiu Naţional Pedagogic „Carol I”. În anul 1965 a devenit preşedinte al Subfilialei Câmpulung din cadrul Societăţii de Ştiinţe Matematice din România. În 1971 Ministerul Educaţiei şi Învăţământului i-a acordat titlul de „Profesor evidenţiat”. A publicat articole de specialitate în volumul „Şcoala Argeşului” şi a susţinut comunicări ştiinţifice desfăşurate sub egida Societăţii de Ştiinţe Matematice – Filiala Argeş. A fost vicepreşedinte al Secţiei Câmpulung a Societăţii Numismatice Române. Activitatea sa didactică este menţionată în monografiile Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I” din 1967, 1992 şi 2017, Ileana Săvoiu numărându-se printre profesorii de elită ai şcolii câmpulungene.
Notă:
Volumul „Jurnalul Laurei 1981-1985”, de Ileana Săvoiu, ediţie îngrijită, cuvânt-înainte, cronologie şi note de Adrian Săvoiu, a fost publicat la Editura Ars Docendi din Bucureşti în 2019.