4.7 C
Campulung Muscel
25/01/2025

Simona Bucura Oprescu: „Rusalii binecuvântate!”

În acest an, Sărbătoarea Rusaliilor (Cincizecimea) este prăznuită în calendarul ortodox pe 12 şi 13 iunie, fiind cunoscută şi sub numele de Pogorârea Duhului Sfânt.

Cu acest prilej vor fi momente speciale la Mănăstirea Slănic, cunoscută şi sub numele de Taborul Argeşului. Astfel, mâine, 13 iunie, de sărbătoarea Sfintei Treimi, la ora 9.00, în incinta Mănăstirii Slănic, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului va oficia, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi cu Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, slujba de sfinţire a bisericii cu hramurile „Sfânta Treime” şi „Naşterea Maicii Domnului”, urmată de Sfânta Liturghie, ţinută în altarul de vară al lăcaşului monahal.

„Despre Schitul Slănic din comuna Aninoasa, tradiţia spune că a fost întemeiat de voievodul Vlad Ţepeş. Prima atestare documentară a aşezământului este însă ceva mai recentă, datând din 1679. Rusaliile sunt sărbătoarea creştină care încheie Ciclul Pascal fiind, ca importanţă, aproape pe acelaşi plan cu Paştele şi Învierea. După pogorârea Duhului Sfânt, comunitatea ucenicilor lui Hristos devine Biserică, adică adunarea tuturor celor aleşi din lume care cred în Sfânta Treime, sunt botezaţi şi se împărtăşesc cu aceleaşi Sfinte Taine ale lui Hristos, prin lucrarea şi datorită prezenţei Duhului Sfânt în ea. Rusalii binecuvântate!”, a transmis deputatul Simona Bucura Oprescu.

(foto: imagini de la Hramul Mănăstirii Slănic, august 2021)

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!