Aseară, Ambasada Marii Britanii la Bucureşti a fost gazda unei recepţii organizate în cinstea Jubileului Reginei Elisabeta a II-a, la împlinirea a 70 de ani de domnie. Printre cei aproximativ 1.100 de invitaţi din ţară şi din străinătate, după cum v-am anunţat, s-a aflat şi primăriţa noastră, a cărei prezenţă la evenimentul select se datorează, în mod cert, nu renumelui Câmpulungului, ci notorietăţii sale personale. Este prima dată când un primar al Câmpulungului este prezent la o acţiune la acest nivel, la care n-au fost invitaţi decât trei primari din România: Clotilde Armand, de la Sectorul 1 Bucureşti, Vergil Chiţac, edilul Constanţei, şi Elena Lasconi, de la Câmpulung. În cele mai bine de două ore, cât s-a aflat la eveniment, primăriţa noastră a vorbit cu foarte multă lume şi a transmis invitaţii de a ne vizita oraşul. Excelenţa Sa Andrew Noble i-a împărtăşit Elenei Lasconi că a fost odată în trecere prin Câmpulung, unde primăriţa îl aşteaptă să-i fie oaspete pentru a-i vedea împrejurimile pe îndelete.
- Elena Lasconi a avut o inspiraţie maximă alegând, în locul unei rochii de seară, un costum popular muscelean
Dintre costumele populare găsite de Liviu Iana pentru evenimentul pretenţios de la Bucureşti, Elena Lasconi l-a ales pe cel oferit de maica stareţă Lucia, din colecţia extrem de valoroasă a muzeului Mănăstirii Nămăeşti. Îmbrăcată în portul muscelean de o frumuseţe dincolo de cuvinte, primăriţa Câmpulungului a captat atenţia tuturor, nemafiind nicio doamnă cu o ţinută care s-o egaleze. Au fost invitate care au purtat rochii de ocazie brodate cu motive tradiţionale, departe, însă, de valoarea şi autenticitatea unui costum popular cu o vechime de peste o sută de ani, cum este cel împrumutat de la Mănăstirea Nămăeşti.
Norocul purtătoarei a fost că vremea la Bucureşti a fost una englezească, cu ploaie şi răcoare, altfel Elenei Lasconi i-ar fi fost greu să îndure temperatura de vară sub grosimea şi greutatea costumaţiei.
La capitolul vestimentaţie, primăriţa s-a prezentat impecabil, toţi ochii fiind aţintiţi asupra ei. Elena Lasconi a fost cu adevărat o prezenţă, drept pentru care îi lăudăm inspiraţia avută în opţiunea de a îmbrăca straie tradiţionale muscelene în locul unei rochii de seară. A purtat ea Regina costumul popular la evenimentele vremii, de ce n-ar face-o şi doamnele cu funcţii ale zilelor noastre, care ar scăpa astfel şi de înţepăturile criticilor de modă, neavând cum să dea greş cu portul popular.
- Ambasadorul i-a mărturisit primăriţei că a trecut odată prin Câmpulung
Programul recepţiei a fost deschis printr-un recital al orchestrei oficiale a Ministerului Apărării Naţionale din România, care a intonat imnul ţării noastre şi imnul Marii Britanii. După partea oficială a evenimentului, care a inclus mesajele gazdei şi ale celor mai importanţi invitaţi, publicul a avut parte de un spectacol al Tarafului de Caliu. Din conducerea ţării au participat premierul Nicolae Ciucă şi o parte dintre membrii Guvernului. Cele mai importante instituţii ale ţării au avut reprezentare la recepţia organizată de Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România.
Spre surprinderea şi bucuria Elenei Lasconi, pe soţia ambasadorului Andrew Noble, pe care a avut ocazia s-o cunoască la acest eveniment, o cheamă Helen. Amândoi au fost vrăjiţi de costumaţia primăriţei, care le-a povestit câteva lucruri despre Regina Maria şi dragostea acesteia pentru veşmintele populare şi, în special, cele de Muscel.
- Pentru Charlie Ottley, n-ar fi rău să se facă Festivalul Ceaunelor, ca să aibă ce filma la Câmpulung
Portul muscelean i-a luat ochii şi lui Charlie Ottley, realizatorul celebrelor documentare „Wild Carpathia” şi „Flavours of Romania”. „I-a plăcut foarte tare costumul! Toţi au spus că este absolut incredibil când au văzut cusătura groasă, bătută, cu fir. Sper să vină, eu l-am rugat să vină să facă un reportaj şi la Câmpulung. Ar fi o treabă grozavă, pentru că documentarul se va difuza pe Netflix. Eu am insistat şi voi ţine legătura cu el.”, ne-a povestit Elena Lasconi.
Cine ştie, poate pentru venirea lui Charlie Ottley la Câmpulung se va concretiza acel Festival al Ceaunelor despre care a mai vorbit Elena Lasconi, ca să aibă jurnalistul ce arăta lumii.
- O delegaţie a Ambasadei Marii Britanii va veni la Câmpulung
Elena Lasconi a mai cunoscut o tânără din Muscel, de loc din Bughea, „mână de fier în mănuşă de catifea”. Mihaela Ştefănescu este director în cadrul Departamentului de Comerţ Internaţional al Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti. „Va veni la Câmpulung, împreună cu mai mulţi, ca să vorbim despre o colaborare cu oraşe din Anglia.”, ne-a mai spus Elena Lasconi. Aşadar, va fi prezentă la Câmpulung, nu peste mult timp, o delegaţie a Ambasadei, pentru un dialog cu municipalitatea pe subiectul unor posibile investiţii şi parteneriate cu oraşe englezeşti pe teme de smart city.
„Am fost foarte mulţumită şi a fost o mare onoare pentru mine.”, a încheiat Elena Lasconi, care a pus „întâmplarea” invitaţiei sale la Jubileul bucureştean al Reginei Marii Britanii pe dorinţa sa lăuntrică de a face ca oraşul să aibă nobleţea de altădată. Deziderat mai greu de atins, căci nobleţea este dată, înaintea clădirilor renovate, de educaţia locuitorilor.
Magda BĂNCESCU