17/03/2025

Arhitectul şef Mădălina Zăgărin, despre acţiunea fără precedent de verificare a sănătăţii teilor: „Niciun ecologist nu s-a mai sesizat până acum. Nimeni nu s-a mai legat de tei cu lanţuri, nimeni n-a mai leşinat până acum”

Cercetarea amănunţită a pomilor de pe bulevard, pentru care s-au angrenat atâtea resurse din rândul specialiştilor, a constituit o acţiune fără precedent la Câmpulung. Elena Lasconi o pune pe seama faptului că este ea primar şi, de aici, tevatura şi cu Direcţia de Cultură, şi cu ecologiştii care au anunţat-o că se vor lega de tei în semn de protest. Tăierea arborilor care parfumează aerul, în timpul verii, era, într-adevăr, o măsură brutală, prin aplicarea căreia primăriţa şi-ar fi pus în cap o parte însemnată a populaţiei care n-a vrut să audă ce spun conţopiştii de la Autoritatea Naţională Fitosanitară. Căci tevatura cu înlocuirea pomilor n-a visat-o cineva într-o noapte, ci nişte autorităţi au emis nişte hârtii din care rezultau că majoritatea au avut de suferit din pricina şantierului. O stare de afectare există, după cum au recunoscut şi cei doi specialişti cooptaţi în echipa de lucru care va emite concluziile pe baza cărora se decide numărul pomilor înlocuiţi.

„Nimeni n-a mai acordat atâta atenţie acestor tei. Sunt studii care se fac fără precedent”
Elena Lasconi a anunţat că se va conforma cerinţelor Direcţiei de Cultură, care, teoretic, n-ar avea de ce să mai pună piedici municipalităţii, de vreme ce s-a renunţat la planul de înlocuire totală a arborilor de pe bulevard. „Dintr-odată, pentru că sunt eu primar, hai să nu facem, hai să blocăm! Eu ce-am făcut? Împreună cu doamna arhitect şef v-am prezentat o situaţie de fapt. A venit Autoritatea Naţională Fitosanitară şi avem avizele de la Mediu. Fiind vorba de cheltuirea a 8 milioane de lei, am zis să cerem şi părerea oamenilor. Eu aş fi făcut un referendum pentru o chestiune de acest gen, fiind o emblemă a oraşului.”, a precizat şefa Executivului.
În mesajul arhitectului şef Mădălina Zăgărin s-a simţit o uşoară ironie faţă de opoziţia declanşată de anunţul înlocuirii teilor, care, cum punctam la început, a generat o acţiune fără precedent de diagnosticare a stării de sănătate a pomilor. Până la urmă, foarte bine că s-a făcut, căci concluziile specialiştilor ridică responsabilitatea de pe umerii primarului, care nu va face altceva decât să se conformeze recomandărilor unor profesionişti cu reputaţie recunoscută la nivel naţional. Altfel spus, ei decid cât trebuie eliminaţi, din cauză că nu mai pot fi salvaţi, urmând să fie înlocuiţi cu pomi sănătoşi. „Eu mi-am făcut multe reproşuri. Mi-am dat seama că este, într-adevăr, o acţiune extrem de agresivă să-i tăiem pe toţi, chiar dacă concluziile erau clare, însă acum mă felicit şi o felicit pe doamna primar, pentru că nimeni n-a mai acordat atâta atenţie acestor tei. Sunt studii care se fac fără precedent, niciun ecologist nu s-a mai sesizat până acum. Nimeni nu s-a mai legat de tei cu lanţuri, nimeni n-a mai leşinat până acum. Acum toată lumea este focusată pe tei şi, în sfârşit, aceşti tei primesc atenţia pe care o merită.”, a precizat arhitectul şef.
Concluziile bazate pe munca din teren de zilele trecute ar trebui să vină curând. „Noi vrem să finalizăm acest proiect până de Zilele Câmpulungului. Este un disconfort foarte mare pentru toţi câmpulungenii. Chiar e depresiv să te uiţi la bulevard, să-l vezi cu pământ, cu praf, cu toate materialele şi utilajele. Trebuie să încheiem o dată acest bulevard. Dar trebuie cu respect pentru fiecare lucru de acolo.”, a conchis primarul Elena Lasconi. Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!