2.1 C
Campulung Muscel
15/02/2025

S-au răsturnat cu maşina într-o grădină, pe Richard

Pompierii Detaşamentului Câmpulung au fost solicitaţi să intervină pe strada Richard, unde, cu puţin timp în urmă, un autoturism a ieşit în afara părţii.

Militarii au ajuns la faţa locului cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

A fost vorba de un autoturism care a lovit un stâlp de lemn şi un gard, răsturnându-se într-o grădină.

Echipajele medicale au preluat şi au început deplasarea spre spital cu două persoane de sex masculin, cu vârstele de 21 şi respectiv 25 de ani, care au suferit mai multe leziuni.

Pompierii asigură măsurile specifice de prevenire şi stingere a incendiilor la locul incidentului, iar poliţiştii cercetează împrejurările în care s-a produs accidentul.

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un tânăr de 21 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism pe strada Richard, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă, a izbit gardul unei gospodării și s-a răsturnat în curtea unei case.

În urma accidentului, conducătorul autoturismului și doi pasageri, o fată de 17 ani și un bărbat de 25 de ani, au fost răniți.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!