Fundaţia România-Olanda, cu sediul la Haga, şi Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I”, din Câmpulung, organizează, de aproape 20 de ani, schimburi de experienţă pentru tinerii europeni, români în special. Deşi, la început, colaborarea era bilaterală, între România şi Olanda, în ultimii ani, proiectul s-a extins, cuprinzând şi grupuri de tineri din alte ţări europene. Pentru ultimul proiect, „Moving Democracy Online”, derulat în perioada 18-25 martie 2022, Cristina Cristescu, director executiv al Fundaţiei România – Olanda, le-a dat întâlnire, la Haga, unor grupuri de elevi din România (Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I”) Polonia, Islanda, Elveţia, Bulgaria şi Olanda.
Potrivit caroliştilor participanţi la această experienţă, programul activităţilor a fost unul echilibrat, alternând între dezbateri pe grupuri mixte de elevi din ţările implicate şi întâlniri la principalele instituţii de decizie din Haga, cum ar fi: Ministerul Olandez al Afacerilor Externe, Primăria din Haga, House of Europe, Parlamentul Olandez, unde experţi ai instituţiilor amintite au instruit grupurile participante şi s-au implicat activ în dezbateri.
Fiecare zi s-a încheiat cu prezentarea tradiţiilor şi a valorilor fiecărei ţări participante. Tinerii s-au familiarizat cu istoria, cultura şi tradiţiile ţării lalelelor, sistemul de învăţământ, instituţiile internaţionale active în „capitala păcii”, Haga, însă, poate cel mai important aspect al acestei întâlniri a fost acela că elevii au socializat şi au legat prietenii, reuşind să se descopere reciproc unii pe alţii. „Discriminarea bazată pe prejudecăţi, diferenţele culturale între tinerii europeni, implicarea acestora în procesul de decizie democratică, familiarizarea cu provocările digitalizării sau problematica încălcării drepturilor omului sunt realităţi cu care ne confruntăm în multe dintre proiectele noastre. Aducând împreună la Haga elevi şi cadre didactice din diferite ţări europene, Fundaţia Olanda-România îşi propune, de asemenea, să promoveze imaginea oraşului ca o capitală a păcii şi a justiţiei internaţionale pentru ca apoi să transferăm aceste valori în procesul educativ, formal şi non-formal, la Colegiul Naţional Pedagogic Carol I.”, se precizează pe pagina de Facebook a colegiului câmpulungean.
Însoţiţi de profesorul Marian Tuţă, au făcut deplasarea la Haga 11 elevi: Sara Vasilescu, Nicola Tămaş, Elissa Mareş, Roberta Tabacu, Maria Stoica, Diana Smadea, Nariana Tuţă, Alexandra Sultana, Mălina Gîdoiu şi Andrada Buzatu.
„Am fost învestit de către conducerea şcolii şi a Fundaţiei Olanda-România de a însoţi, pentru a doua oară, un grup de 11 elevi, în Olanda, la Haga, pentru desfăşurarea proiectului „Moving Democracy Online”, prin care tinerii au fost conştientizaţi despre importanţa implicării lor în politică. Tinerii reprezintă viitorul şi, prin implicarea lor activă, se pot determina şi anticipa nevoile pentru viitor. Pentru acest lucru este nevoie de a participa la discuţii cu politicienii şi de a susţine crearea unui mediu online prin care ei să poată comunica cu politicienii, pentru că online este un mod uşor de a comunica, iar tinerii pot explica cum văd lucrurile în lume. Credem că ei au o viziune nouă când vine vorba de politică. Proiectul a mai dezvoltat o latură importantă şi anume PRIETENIA între participanţii proiectului, prezentarea tradiţiilor, valorilor fiecărei ţări. Ca punct forte în acest proiect, pe lângă cunoştinţele transmise de către experţi şi dobândite de către elevi, cred că o lecţie este şi aceea a unei deschideri mai mari faţă de partenerii de discuţii, de colegul de cameră, de cât de dispus eşti în acordarea ajutorului pentru partenerul tău aflat uneori în impas şi de a putea dezvolta abilitatea de a-ţi exprima ideile. Noi, caroliştii, mulţumim Cristinei Cristescu şi lui Jaapjan Rijlaarsdam, membrii în board-ul Foundation Netherlands-Romania pentru atenţia oferită în dezvoltarea personală a elevilor Colegiului Naţional Pedagogic “Carol I” pe parcursul celor două decenii de activitate şi colaborare.”, a precizat profesorul Marian Tuţă. Narcis MANOLE