Condamnaţi pentru crimele din 2016, de la Valea Bădenilor – Stoeneşti, inculpaţii au încercat în mai multe rânduri să-şi dovedească nevinovăţia. Ultima cerere de revizuire a dosarului de omor a fost respinsă de Tribunal săptămâna trecută. Cei trei membri ai familiei Durleci, Pavel Laurenţiu, Doru Vasile, şi tatăl lor, Dorel, au fost acuzaţi că au omorât, în aprilie 2016, trei consăteni din Valea Bădenilor.
În prima instanţă, doar fratele cel mic, Pavel Laurenţiu Durleci, a fost condamnat la detenţie pe viaţă, iar ceilalţi doi, Doru Vasile şi Dorel, au fost achitaţi. Sentinţa Tribunalului din 2 octombrie 2017 a fost atacată, iar Curtea de Apel s-a pronunţat un an mai târziu. La acel moment, se vehicula ipoteza conform căreia fiul cel mic, Pavel Laurenţiu, a luat toată vina asupra sa, ca să-şi salveze fratele şi tatăl.
La instanţa superioară, lucrurile s-au schimbat, iar ultimii doi au fost pedepsiţi şi ei cu închisoarea, pentru omor calificat şi violare de domiciliu, decizie dată pe 1 noiembrie 2018. Tatăl, Dorel, a primit o pedeapsă de 15 ani şi opt luni de închisoare pentru complicitate la omor calificat şi violare de domiciliu, iar fiul, Doru Vasile, la 20 de ani de ani şi opt luni de detenţie pentru omor calificat şi violare de domiciliu.
În decembrie 2017, condamnat la detenţie pe viaţă, Pavel Laurenţiu Durleci a murit în Penitenciarul Mioveni. Aceeaşi soartă a avut-o şi tatăl lui, Dorel, care a fost răpus de coronavirus în septembrie 2021, în timp ce-şi ispăşea pedeapsa în Penitenciarul Craiova.
Încă de la început, familia a fost apărată de Florentin Sorescu, fostul avocat al lui Cristian Cioacă. Acesta a pledat mereu pentru nevinovăţia tatălui, Dorel, şi a fiului cel mare, Doru Vasile, motiv pentru care a înaintat instanţei trei cereri de revizuire a pedepsei pentru cei doi.
Prima a fost iniţiată la circa şapte luni de la condamnarea definitivă a acestora, în iunie 2019. Cea de-a doua, în februarie 2020, ambele fiind respinse ca inadmisibile de Tribunal, dar şi de Curtea de Apel, unde s-au judecat contestaţiile declarate de revizuenţi, fiind obligaţi de fiecare instanţă să suporte cheltuielile judiciare.
Ultima cerere de revizuire a fost înregistrată la Tribunalul Argeş în noiembrie 2021, urmărindu-se, în principal, reabilitarea post mortem a lui Dorel Durleci, care murise la 49 de ani, cu două luni înainte. Aşa cum şi-a dorit şi susţinea mereu, pe crucea lui Dorel, pe lângă înscrisurile specifice, a fost trecut şi mesajul: „Am fost nevinovat”. Şi această a treia încercare de revizuire a sentinţei a fost respinsă de Tribunal, pe 14 martie, ca inadmisibilă. În prezent, Doru Vasile Durleci, singurul care a rămas în viaţă, îşi ispăşeşte pedeapsa în Penitenciarul Craiova. Acesta are termen 10 zile de la comunicare să conteste hotărârea Tribunalului.
În 2019, sentinţa primită de Doru Vasile Durleci, pentru omor calificat şi violare de domiciliu, a fost atacată de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş. Instanţa a admis sesizarea Serviciului de Probaţiune şi a anulat executarea sub supraveghere a pedepsei dispusă de Judecătoria Câmpulung, prin care tânărul a fost condamnat după ce a lovit un consătean. Inculpatul a atacat decizia Judecătoriei, iar Curtea de Apel Piteşti i-a micşorat pedeapsa de la un an şi trei luni la un an, cu suspendare. Aceasta, contopită cu condamnarea de omor, a condus la un total de 21 de ani de închisoare, în regim de detenţie şi 5 ani, interzicerea unor drepturi elective.
Pe 1 noiembrie 2018, când condamnarea a rămas definitivă, Curtea de Apel Piteşti a constatat încetarea procesului în ceea ce-l priveşte pe mezinul familiei, Pavel Laurenţiu, întrucât decedase. Fratele cel mare şi tatăl au fost obligaţi să achite părţilor civile, urmaşii celor omorâţi, daune morale şi materiale, în sumă totală de 348.000 de euro: 208.000 euro, Narcisei Tinca, iar lui Puiu Durleci şi Elenei Durleci, câte 70.000 de euro. Adrian TĂNASE