17/12/2025

Hagi, Mirea şi Ţâroiu, în Consiliul de Administraţie al Muzeului Municipal

După şcoli şi spitale, în ale căror Consilii de Administraţie aleşii şi-au desemnat reprezentanţii în urmă cu o lună, rămăsese restantă aceeaşi formalitate la Muzeul Municipal. Obligaţia a fost îndeplinită la şedinţa ordinară din ultima zi de joi a lunii noiembrie. Faţă de celelalte C.A., pe care a fost „bătaie” – cazul Şcolii Gimnaziale „Oprea Iorgulescu” şi al Colegiului Pedagogic „Carol I” -, la instituţia culturală, concurenţa a lipsit. Au existat trei propuneri din partea reprezentanţilor a trei partide, admise în unanimitate. PNL, care n-a avut nicio preferinţă, le-a acceptat pe ale colegilor. Din partea USR, Ioana Marcu l-a nominalizat pe colegul Alexandru Hagi, care, administrator de muzeu fiind – Muzeul Automobilului Românesc, de la Apa Sărată -, este îndreptăţit să facă parte din conducerea instituţiei de cultură municipale. În plus, muzeul de stat şi cel privat au avut şi acţiuni comune, pe subiectul ARO, care ar fi frumos să se repete, odată depăşită perioada grea în care ne aflăm. 

Al doilea consilier local desemnat în Consiliul de Administraţie al Muzeului este Dorin Mirea, propus de colegul de la POL, Dan Şain. Şi Mirea are înclinaţie către activităţile culturale şi artistice, fiind legat, în special, de film şi evenimentele destinate artei cinematografice. Şi nu numai. În contrast cu aplecarea către frumos a celor doi apare cea de-a treia nominalizare: Liviu Ţâroiu, care numai a erudiţie nu duhneşte! Ciprian Neculăescu le-a făcut un „favor” lui Oprea şi lui Hagi, care vorbesc o limbă diferită de a lui Ţâroiu. Dar căruia îi datorează recunoştinţă pentru finanţările primite, care, mult, puţin, au fost bani de luat, nu de dat. Mirea, în schimb, trebuie să fie fericit în compania lui Ţâroiu, de care îl leagă o prietenie şi-o frăţie de-o viaţă. 

Şi-apoi Ţâroiu nu este lipsit complet de simţ şi gust rafinat, căci şi calităţile sale de somelier exersat sunt considerate tot o artă. Ce-i drept, bazată mai puţin pe teorie şi mai mult pe exerciţiu. Dacă vom vedea în colecţia Muzeului manuscrisul pierdut al lui Păstorel, pe Ţâroiu îl bănuim a fi autorul donaţiei. M.B.

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!