Inter Câmpulung a disputat, la sfârşitul săptămânii trecute, pe propriul teren, alte două meciuri amicale care s-au dovedit a fi un test util pentru antrenorul Ovidiu Tică în ceea ce priveşte conturarea unei formule de echipă cu care să abordeze cea de-a doua parte a campionatului Ligii a IV-a la fotbal. Chiar dacă tehnicianul muscelean a rulat pe parcursul celor două întâlniri mai mulţi jucători, inclusiv juniori din pepiniera proprie, echipa din Câmpulung a ieşit de fiecare dată învingătoare de pe teren, scorul fiind acelaşi, 3-1.
Primul adversar, Unirea Bascov
În prima partidă, desfăşurată sâmbătă, de la ora 11.00, Inter a întâlnit echipa argeşeană Unirea Bascov, care evoluează în Liga a 3-a. Potrivit „team managerului” Dan Gheorghe (Cârţu), fotbaliştii musceleni au avut o evoluţie bună, cu un joc bazat în primul rând pe angajament, în compania unei formaţii mult mai cunoscute, condusă de pe margine de mult mai titratul antrenor Adrian Dulcea, care a aliniat o echipă tânără, ambiţioasă, bine pregătită şi disciplinată. Echipa gazdă a avut însă iniţiativa în permanenţă, graţie experienţei anumitor jucători, a pus presiune pe adversar, iar în final rezultatul i-a fost favorabil. După primele 45 de minute scorul a fost de 1-0, golul fiind marcat de Vintilă, care pare să-şi fi găsit cadenţa. În cea de-a doua parte a meciului au mai punctat, pentru Inter, Horvath, după o centrare excelentă, de pe partea dreaptă, a juniorului Tocilă, şi nou-venitul Nilă, care a reuşit o foarfecă spectaculoasă, aplaudată de cei aproximativ 100 de suporteri veniţi la stadion. În acest meci, antrenorul Ovidiu Tică a trimis în teren următorul 11: Dumitrică, Leca, Stancu, Butoi, Olteanu, Naciu, Dobre, Neagu, Cr. Irimia, Popescu şi Vintilă. După pauză au mai jucat: Delcea, Vâlsea, Robu, Bălaşa, Ţiculeasa, Horvath, Alexe, Nilă, Tocilă, Sitaru, Boroş, Bucurescu şi Ivaşcu.
Duminică a întâlnit liderul Ligii a IV-a din Călăraşi
Duminică, tot de la ora 11.00, Inter Câmpulung a jucat cu Dunărea Grădiştea, echipă aflată pe locul 1 în campionatul Ligii a IV-a din judeţul Călăraşi. Gazdele au aliniat de această dată la start o formulă inedită: un ax experimentat, alcătuit din jucătorii Adrian Tănase (portar), George Heroiu şi Laurenţiu Robu, şi jucători tineri care cochetează cu prima echipă. Cei din urmă nu s-au lăsat intimidaţi de adversarii lor, mult mai experimentaţi, care se află în această perioadă într-un stagiu de pregătire montană la Cabana Voina, iar Inter s-a impus în cele din urmă cu acelaşi scor înregistrat în amicalul de sâmbătă, 3-1. Golurile echipe noastre au fost marcate de Costache, la capătul unei acţiuni personale de excepţie în care a driblat tot ce i-a ieşit în cale, Bucurescu, după un şut bine plasat, şi Pătrunjel, care a finalizat o pasă excelentă a metronomului Laurenţiu Robu. „A fost un test extrem de util, în care am încercat să dăm minute tuturor jucătorilor pentru a ne afla la un potențial fizic cât mai bun, fără a ne accidenta. Echipa va pleca intr-un stagiu de pregătire centralizat, începând de miercuri, în care vom încerca să pregătim cât mai bine returul de campionat”, ne-a declarat team managerul Dan Cârţu. Duminică, antrenorul Ovidiu Tică a utilizat următorii jucători: Tănase, Mușetescu,Tocilă,Tiucă, Heroiu, Costache, Robu, Bucurescu, Alexe, Brănescu şi Pătrunjel. Narcis MANOLE