10.1 C
Campulung Muscel
19/05/2024

Militarii Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” au efectuat o tabără de pregătire în poligonul Prislop

Scene de război în masivul Leaota!

Timp de două săptămâni s-au derulat scene de război în masivul Leaota. Militari din cadrul Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” au efectuat o nouă tabără de pregătire în poligonul Prislop, iar la final aceștia au primit calificativul „foarte bine”.

Cea mai importantă tabără de pregătire

Activitatea face parte din planul instrucţiei batalionului pentru acest an şi a avut ca scop perfecţionarea deprinderilor, instruirea şi antrenarea militarilor în ducerea acţiunilor de luptă în teren muntos, pe timp de iarnă, menţinerea şi perfecţionarea deprinderilor în executarea operaţiunilor pentru tragere cu armamentul din dotare. „Instrucţia pe care o desfăşurăm se bazează în principiu pe exerciţiul schiului. Pe lângă aceasta mai avem şi tehnici de supravieţuire în teren montan, pe timp de iarnă, teme de orientare în teren, precum şi exerciţii tactice. Este cea mai importantă tabără şi cel mai bun antrenament pentru vânătorii de munte. Pentru asta suntem noi făcuţi, să ducem acţiuni militare în teren montan, în mediu ostil şi în orice fel de condiţii de timp şi de spaţiu. Militarii pe care-i comand au venit în primul rând să se instruiască şi să-şi îmbunătăţească calităţile pe care le au. Scopul este acela de a atinge un nivel foarte bun de pregătire, căpitan Nicolae Sima, comandant de companie”, a declarat pentru Centrul de Televiziune și Film al MApN căpitanul Nicolae Sima, comandant de companie.

Militarii, pregătiți să îndeplinească misiunea cu succes

Chiar dacă vremea nu a fost de partea lor, militarii musceleni au demonstrat încă o dată că nimic nu le poate sta în cale când vine vorba de atingerea obiectivelor şi îndeplinirea sarcinilor. În aceste condiţii, camaraderia, spiritul de echipă şi coeziunea grupului sunt esenţiale şi fără de care aceşti cuceritori ai crestelor nu ar putea duce la bun sfârşit fiecare misiune încredinţată. „Contează foarte mult repetiţiile de dinaintea exerciţiului, contează foarte mult să cunoşti terenul pentru a putea să-ţi îndeplineşti misiunea, iar militarii au fost pregătiţi să îndeplinească misiunea cu succes”, a concluzionat locotenent Iulian Cîrciu, comandant de pluton. Indiferent de misiunea primită, de spaţiul şi timpul în care s-au aflat, acești „Vulturi ai Carpaților” nu au cedat, nu s-au întors din drum sau din ascensiune, nu au amânat lucrul de azi pe mâine, dovedind astfel că moralitatea lor este curată şi completă, ca muntele care le este casă, piatră de încercare şi simbol. „Principalul nostru obiectiv este să aducem absolut fiecare militar să aibă încredere în capacitatea lui de a se deplasa pe schiuri, de a evita obstacole, de a executa mişcări de front, de la simplu la complex, pe schiuri, de a fi în stare să execute o tragere având schiurile în picioare, să ia absolut toate poziţiile de tragere, în orice condiţii”, a precizat pentru sursa menționată anterior sublocotenent Dan Ciocoiu, comandant de pluton. Apărătorii crestelor carpatine, de-a lungul timpului,  urmând exemplul faptelor de arme ale înaintaşilor, prin misiunile îndeplinite în ţară şi peste hotare, au demonstrat spiritul de abnegaţie şi jertfă, dragostea de ţară şi eroismul în luptele purtate de-a lungul celor două războaie mondiale, pe timpul misiunilor de menţinere a păcii, de salvare, de răspuns la crize precum şi la misiunile de combatere a terorismului. Alex Barbu

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!