8 C
Campulung Muscel
02/11/2024

Parcul din spatele blocurilor de pe Alexandru cel Bun, primul construit, datorită mall-ului

O informaţie pe care o tot repetăm, din cauză că reprezintă piesa de greutate a listei de investiţii, priveşte intenţia de realizare, în acest mandat, a 13 spaţii verzi. Două contracte, care au câştigătorul desemnat, au startul, conform declaraţiilor lansate în diverse ocazii publice de primăriţa Elena Lasconi, la 1 martie. Este vorba despre spaţiul verde cu parcare încorporată de lângă sediul PSD Câmpulung şi parcul de la Grădişte. Următoarele, de data aceasta, licitate, nu atribuite direct precum cele două dinainte, sunt cele şase intersecţii şi scuaruri din cadrul proiectului „Piaţa Neacşu uneşte comunitatea”. Cele mai consistente sunt cele cinci parcuri, şi ele licitate „la pachet”, dintre care patru sunt în Grui şi unul în Vişoi.

Primele parcuri, la care lucrările încep în acest an, după depăşirea etapei de contestaţii, conform anunţului făcut de şefa Executivului, sunt cel din Grui, din zona Focului lui Sumedru şi cel din spatele blocurilor de pe Alexandru cel Bun. Logica pentru care au fost alese acestea două din totalul de cinci este următoarea. În Grui, pe terenul generos eliberat de garaje, de peste drum de parcul central, parcarea şi spaţiul verde vor fi completate cu un loc de joacă plătit cu bani europeni, prin intermediul GAL Câmpulung Muscel. În cazul Vişoiului, conform spuselor primăriţei, întreprinzătorul privat care construieşte mall-ul de pe malul râului va finaliza investiţia în acest an. Iar lumea care va merge la shopping trebuie să vadă, în drum spre mall, un parc nou-nouţ în partea dreaptă, unde, în prezent, este ruina unui loc de joacă degradat.

„În ceea ce priveşte obiectivul de investiţii spaţii verzi în Câmpulung, aş vrea să demarăm cu primele două: vizavi de parcul Grui, în cadrul căruia există un loc de joacă amenajat prin GAL, şi Alexandru cel Bun. Pentru că acela arată cel mai jalnic, din punctul meu de vedere şi pentru că, la sfârşitul acestui an, să avem construit şi mall-ul şi toată lumea care se va duce la mall va trece pe acolo. Pot să-mi imaginez cât de frumos este să te duci la mall şi să vezi ce se vede în partea dreaptă.”, spunea primăriţa.

Altă legătură cu mall-ul va fi creată prin proiectul de regenerare urbană, care are în vedere cartierul Vişoi. „Cum urci pe lângă blocul Turn, toată strada şi adiacentele, toate zonele verzi din jur, vor fi prinse în proiectul de regenerare urbană. Inclusiv zona de la Cinema „Balada”.”, spunea primăriţa, completată de city-managerul Ioana Marcu, potrivit căreia proiectul de reabilitare urbană include un traseu şi către mall. „E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!