-3.2 C
Campulung Muscel
17/01/2022

Doi preoţi din Anglia au făcut donaţii Bisericii Cândeşti, pentru lucrări

La finele anului trecut, Biserica Cândeşti, care-şi are hramul pe 8 septembrie, de „Naşterea Maicii Domnului”, a primit vizita a doi preoţi de la Parohia Ortodoxă „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi „Sfântul Ierarh Spiridon”, din Nottingham. Părinţii au slujit împreună cu preotul paroh, Andrei Postu, dar au donat şi o sumă de bani, care a fost folosită pentru ajutorarea a patru familii din sat, în preajma sărbătorilor, dar şi pentru continuarea lucrărilor , care vor demara la biserică.
„Din „capitolul” IUBIREA ŞI PURTARE DE GRIJĂ A LUI DUMNEZEU, împărtăşesc cu dumneavoastră bucuria pe care am trăit-o, văzând cum Dumnezeu lucrează atunci când omul se străduieşte să facă lucrurile plăcute Lui. Aşadar, Dumnezeu, în marea Sa milostivire, ne trimite oamenii potriviţi la momentul potrivit. În anul care s-a încheiat de curând, Dumnezeu şi-a revărsat binecuvântările Sale asupra parohiei noastre prin purtarea de grijă a părinţilor Ionică Brătulescu şi Dan Ghindea, din Parohia Ortodoxă „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi „Sfântul Ierarh Spiridon”, din Nottingham. Deşi părintele Ionică Brătulescu este pensionar, iată că preotul rămâne preot cât trăieşte… îi pasă în continuare de credincioşi şi îi pasă în continuare de BISERICA LUI HRISTOS DOMNUL. Însă această păsare nu a rămas doar la stadiul de sentiment, ci ea s-a materializat prin cele 1.500 de lire, care au intrat în contul nostru pentru lucrările care vor demara la biserică, dar şi pentru a bucura patru familii în preajma sărbătorilor de iarnă. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă îndestuleze cu darurile Sale!”, a transmis preotul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Cândeşti, Andrei Postu. I.F.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!