-1.2 C
Campulung Muscel
07/02/2025

Scrisori din Câmpulung de Adrian Săvoiu Istoricul Flaminiu Mârtzu, fondatorul Muzeului Câmpulung

De câte ori mă gândesc la istoricul Flaminiu Mârtzu, cea dintâi imagine a lui care îmi vine în minte este legată de sesiunile de comunicări ale Muzeului Câmpulung, la care participam în anii 1980. De fiecare dată când începea prezentarea comunicărilor, primul nume tipărit în program era, desigur, al lui Flaminiu Mârtzu. Și nu putea fi o întâmplare, de vreme ce o viață întreagă existența lui s-a contopit cu cea a Muzeului, pe care l-a condus între 1959 și 1970.
Pentru concetăţenii săi, uşor enigmatic, veşnic preocupat, Flaminiu Mârtzu trecea pe străzile urbei muscelene adesea neobservat, parcurgând cu o precizie de cronometru distanţa între casa lui de pe strada Negulici nr. 10 şi fosta Vilă „Gică Ştefănescu” (actualul Muzeu de Etnografie şi Artă Populară Câmpulung), unicul sediu în anii 1950-1960 al muzeului local. Stăpânit de o mare pasiune pentru ceea ce ar fi putut să se ascundă sub pavajul străzilor străvechiului Câmpulung sau în incinta necropolelor din oraş şi din împrejurimi, marcat de dispariţia prematură a soţiei sale pe care a venerat-o, ca un veritabil cavaler al devoţiunii, Flaminiu Mârtzu şi-a dedicat întreaga viaţă Muzeului. În felul acesta a ignorat, cu superioritatea jignitului de soartă, privaţiunile la care a fost supus în vreme, de vremuri.
Născut în atmosfera începutului de secol XX, format în perioada interbelică şi aruncat după instaurarea regimului comunist într-o lume nouă, diferită şi ostilă celei căreia i se simţea aparţinător, Flaminiu Mârtzu a făcut eforturi uriaşe să se adapteze, refugiindu-se într-un cadru cultural în care se întâlnea cu trecutul căruia îi era vasal: trecutul lui, trecutul istoric al neamului său, trecutul în sine.
De aceea Flaminiu Mârtzu părea un personaj singular în contextul câmpulungean, înconjurat, însă, de respectul celor din imediata sa apropiere, dar şi al celor din lumea academică a cercetătorilor. Era recunoscut pentru minuţiozitatea şi probitatea lui ştiinţifică, pentru respectul faţă de scrierile înaintaşilor săi în tot ceea ce îi ieşea din mână în domeniul cercetării.
Flaminiu Dimitrie Mârtzu se născuse la Focşani, pe 12 noiembrie 1913, ca fiu al medicului Francisc Mârtzu, originar din Tămăşeni, judeţul Neamţ, şi al Elenei Mârtzu din Câmpulung, născută Negulici, descendentă din familia pictorului Ion D. Negulici. Şcoala primară absolvit-o la Caracal, unde se afla cu serviciul tatăl său. Ulterior familia s-a mutat la Bucureşti şi aici a urmat cursurile Liceului „Gheorghe Şincai” (absolvit 1932) şi pe cele universitare-Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, fiind licenţiat în Drept în anul 1937. În 1938 şi-a susținut examenul de doctorat cu o temă de istorie juridică: „O instituţie dispărută din dreptul succesoral roman: privilegiul masculinităţii”.
Crescut în austeritatea şcolii interbelice, umanist prin tradiţie şi aptitudini, absolventul Liceului „Gheorghe Şincai” din Bucureşti avusese încă de pe băncile şcolii bune aprecieri din partea dascălilor săi de umanioare. După terminarea facultăţii, a început a-şi desfăşura activitatea muzeistică – fericită consecinţă a unor vechi preocupări din anii studenţiei şi, poate, anteriori acestei perioade – la Muzeul Câmpulung, un muzeu abia înfiinţat în 1952, ce nu depăşea cu mult un muzeu şcolar. Cu dăruire şi perseverenţă, Flaminiu Mârtzu a dat personalitate acestui muzeu, atât prin exponatele descoperite în săpăturile arheologice la care a participat direct, pe şantiere, cât şi prin cercetarea minuţioasă, valorificată apoi în publicaţii de interes local şi naţional.
O pasiune pentru cercetări în domenii culturale dintre cele mai diverse îl conducea, încă din tinereţe, printre rafturile anticariatelor, unde, cu ochiul său de cunoscător, descoperea cărţi de mare valoare, atât bibliofilă, cât şi istorică. Dar, mai mult decât orice, l-a pasionat istoria locurilor încărcate de cultură din Câmpulung şi din Muscel. Era descendent dintr-o familie câmpulungeană bine-cunoscută prin exponenţii săi de marcă: atât pictorul paşoptist Ion D. Negulici, cât şi fraţii Negulici care au avut însemnate contribuţii în crearea Muscelului modern: Iancu Negulici – filantropul care a înfiinţat şi a înzestrat Liceul Agricol din Domneşti, Mihai Negulici – primul inginer naval român, colonelul Nicolae Negulici, Gheorghe Negulici – prefect de Muscel, Dimitrie Negulici – fost deputat şi senator de Muscel.
Istoric, om de cultură, cunoscător al slavei vechi şi al scrierii chirilice (descifra cu uşurinţă inscripţiile în chirilică), al limbilor clasice, vorbitor de limbă franceză şi germană, cu o educaţie în domeniul artelor plastice care îi permitea să autentifice fără echivoc chiar opere de artă, plasându-le în epoca şi curentul în care au fost create, Flaminiu Mârtzu cânta la pian, era un bun cunoscător al muzicii de operă și un competent analist al tehnicilor interpretative şi al calităţii timbrelor vocale ale marilor interpreţi.

(continuare în ediţia viitoare)
(Articol realizat în colaborare cu prof. Cristina Nicula, fiica lui Flaminiu Mârtzu)

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!