În scopul elaborării Strategiei de Dezvoltare Locală pentru perioada 2022-2027, Municipiul Câmpulung derulează un sondaj în vederea consultării opiniei publice cu privire la principalele nevoi şi probleme ale comunităţii locale.
În cadrul anunţului publicat în acest sens pe site-ul Primăriei Câmpulung este ataşat şi un link care, prin accesare duce la chestionatul de consultare publică, timpul estimat pentru completarea lui fiind de aproximativ cinci minute, motiv pentru care administraţia publică îi îndeamnă pe câmpulungeni să-l completeze cu ce ar vrea să se dezvolte în următorii cinci ani în municipiu.
Lista cuprinde şapte întrebări, unele dintre ele şi cu mai multe sub puncte de bifat.
Primul punct al chestionarului se referă la datele de identificare ale celui care completează, cu nume şi prenume, vârstă, ocupaţie, zona în care locuieşte şi ultima formă de învăţământ absolvită.
A doua întrebare este cea mai complexă, invitând câmpulungenii să acorde o notă de la 1 (foarte slabă) la 5 (foarte bună) despre cum apreciază zona în care locuiesc. Ca facilităţi ale zonei, sunt enumerate reţeaua de apă, de canalizare, de gaze; liniştea şi siguranţa zonei; aprovizionarea cu produse agroalimentare; parcuri, spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii; distanţa faţă de şcoală; calitatea străzilor, a drumurilor de acces; trotuare, refugii pentru pietoni; accesibilitate pentru persoane vârstnice, copii, persoane cu dizabilităţi; mobilier urban (bănci, coşuri de gunoi, etc.); opţiunile pentru petrecerea timpului liber (activităţi culturale, evenimente); iluminatul din zonă; capacitatea unităţilor de învăţământ (număr locuri disponibile la clasă); starea fizică a unităţilor de învăţământ, inclusiv accesul la utilităţi; dotările din unităţile de învăţământ; funcţionarea învăţământului la distanţă (şcoala on-line); serviciile medicale primare furnizate de medicii de familie; serviciile medicale primare furnizate de medicii stomatologi; servicii de asistenţă socială acordate pentru copii/pentru familii cu copii; servicii de asistenţă socială acordate pentru bătrâni; servicii de asistenţă socială acordate pentru persoane cu handicap.
Referitor la întrebarea de la punctul trei, „Strategia de Dezvoltare a Municipiului trebuie să reducă problemele cu care se confruntă locuitorii acestuia. Numiţi o problemă cu care se confruntă majoritatea locuitorilor municipiului”, câmpulungenii pot răspunde liber sau au de bifat: asfaltare străzi; iluminatul public; reţeaua de apă-canal; transportul în comun; locurile de muncă; locurile de joacă/petrecerea timpului liber; cultură; protecţia socială; serviciile medicale din municipiu; colectare şi depozitare deşeurilor; lipsa locurilor de muncă, în special pentru tineri; nu ştiu/nu răspund.
Pentru a indica direcţiile în care ar trebui să se investească mai mult în municipiul Câmpulung, la punctul 4 se scrie un răspuns liber sau se pune un semn la răspunsurile predefinite: educaţie (starea clădirilor, dotarea tehnică, pregătirea cadrelor didactice); sănătate (acces la servicii se asistenţă medicală, dotări, pregătire cadre medicale); infrastructură (reabilitarea străzilor şi / sau a trotuarelor, reţea apă-canal, reţea alimentare cu gaz natural, reţea energie electrică); mobilitate (transport în comun, infrastructură pentru biciclete, etc.); facilitarea investiţiilor private; turism; infrastructură culturală; locuri de joacă/petrecerea timpului liber/evenimente; incluziunea socială a grupurilor defavorizate; proiecte de calificare sau recalificare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă; eficienţă energetică a clădirilor rezidenţiale (anveloparea clădirilor, utilizare resurse regenerabile de energie); comunicarea cu cetăţenii; nu ştiu/nu răspund.
La întrebarea numărul cinci, „care sunt zonele/cartierele/străzile din municipiu care necesită investiţii mai însemnate”, se pot transmite şi propunerile în legătură cu investiţiile ce ar trebui făcute în zona în care locuieşte cel care completează.
Prin întrebarea de la punctul 6, cei chestionaţi sunt îndemnaţi să transmită ce instrumente consideră că ar facilita comunicarea între cetăţeni şi administraţia publică locală. Au de ales între: dezvoltarea unor aplicaţii pe mobil pentru comunicare rapidă (plăţi prin SMS, sugestii, semnalarea unor probleme în timp real, solicitare informaţii); platformă / portal e-administraţie; utilizarea reţelelor de socializare sau prin aplicaţii pe mobil; corespondenţa prin e-mail; sau altele, care trebuie enumerate.
Ultimul punct al chestionarului vine cu propuneri sau sugestii din partea chestionatului, altele decât cele care s-au menţionat mai sus.