-3.4 C
Campulung Muscel
16/01/2025

Doi tineri din Davideşti, prinşi cu permise false

Pe 21 decembrie 2021, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Hârtieşti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, fals intelectual şi uz de fals şi au efectuat trei percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane, din localităţile Mioveni şi Davideşti.

Activitatea s-a desfăşurat pe fondul depistării unui bărbat de 27 de ani şi a unei femei de 24 de ani, ambii din Davideşti, care au prezentat poliţiştilor rutieri, cu ocazia controlului în trafic, în cursul acestui an, permise de conducere, în format electronic, susceptibile a fi false.

Astfel, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Hârtieşti, cu sprijinul poliţiştilor Poliţiei Oraşului Mioveni şi al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, au efectuat trei percheziţii domiciliare, una în oraşul Mioveni şi două în localitatea Davideşti, la locuinţele a două persoane, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, fals intelectual şi uz de fals.

În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate documente şi înscrisuri cu valoare probatorie.

O persoană a fost condusă la sediul poliţiei pentru audieri.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale şi luării măsurilor legale care se impun. E.M.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!