Amintirile copilăriei şi adolescenţei
Invitată la podcast-ul realizat de elevii Colegiului Naţional „Dinicu Golescu”, primăriţa Elena Lasconi, vizibil emoţionată, a făcut o retrospectivă a vieţii sale, prezentând în prima parte copilăria şi adolescenţa.
Născută la Haţeg, în aprilie 1972, a crescut, în primii şapte ani, la bunica Elisabeta, ca mulţi copii ai României din perioada respectivă, alături de fratele mai mic cu doi ani şi o verişoară, având parte de numeroase lipsuri şi greutăţi. Mergea alături de mătuşă în pădure, la cules de ciuperci şi fructe de pădure, povestind zâmbind cum era pusă de aceasta să fluiere, pentru a nu mânca prea multe mure şi a rămâne suficiente pentru borcanele de dulceaţă.
Familia a reuşit să cumpere un porc la un moment dat, iar gustul cartofilor mici, fierţi pentru hrana animalului, era cel mai bun şi nemaiîntâlnit de atunci, chiar dacă a câştigat Master Chef, spune edilul.
Nu îşi permiteau prea multe, bunica nu avea salariu şi nu avea foarte mulţi bani să le cumpere mâncare, muncind la C.A.P., însă se bucurau, cum se bucură orice copil inocent, în aşteptarea bunicii ce urma să se întoarcă de la oraş şi să le aducă ceva. Bucuria era mare şi pentru o pâine neagră, despre care bunica le spunea că dacă o mănâncă vor face grupa zero şi o să poată face orice în viaţă.
A crescut cu această poveste motivaţională şi a luptat să realizeze tot ce şi-a propus şi consideră că a şi reușit. „Sunt singurul copil din familie care are studii superioare şi am pornit de la minus infinit.”, a spus Elena Lasconi.
„Pentru mine, Sărbătorile de iarnă înseamnă foarte mult”
Edilul îşi aduce aminte cu bucurie, care i se citeşte pe faţă, de perioada colindatului când aveau adunate mere şi nuci, iar casa lor mică se umplea de colindători, bunica le spunea că oamenii buni au casa plină de sărbători. Mărturiseşte că a fost de foarte multe ori cu colindul şi ştie foarte multe colinde.
Când a venit vremea să înceapă şcoala, s-au mutat la bloc. Părinţii munceau, tatăl repara televizoare şi mama, „generalul familiei”, lucra într-un bar, iar greutăţile şi lipsurile au început să se diminueze. La şcoală a fost într-o clasă de copii din „familii bune”, făcând-o să înveţe foarte bine, ajungând să fie olimpică la Matematică, dar implicându-se şi în numeroase activităţi culturale şi artistice.
Anii de liceu i-a petrecut departe de casă, în gazdă la o doamnă vârstnică, care a învăţat-o bunele maniere, a învăţat-o să gătească, să folosească tacâmurile, să vorbească franţuzeşte, să aleagă cărţi bune de citit de la bibliotecă, fiind a doua persoană care şi-a pus serios amprenta asupra personalităţii viitoarei Elena Lasconi.
La 18 ani s-a căsătorit, a născut o fetiţă, iar apoi, după divorţ, şi-a completat studiile, sub imboldul vorbelor foştilor profesori, care îi spuneau că, dacă nu dă la facultate, nu o mai salută pe stradă.
Este de apreciat sinceritatea cu care a prezentat trecutul acceptat, chiar dacă, uneori, nodurile din gât îşi făceau vizibil prezenţa, pentru că nu e uşor să rememorezi momentele copilăriei, care te-au marcat. Ovidiu POPESCU