27.1 C
Campulung Muscel
24/07/2024

A făcut şcoala de şoferi, n-a luat examenul şi, totuşi, a fost prins şofând

Un alt muscelean a fost pedepsit cu închisoarea după ce a fost prins a doua oară conducând fără permis. Prima dată, acum trei ani, bărbatul le-a prezentat poliţiştilor un permis fals, chipurile, emis de autorităţile din Slovenia, aşa că, pe lângă conducerea fără documentul legal, a fost cercetat şi pentru fals.
A justificat că trebuia să ajungă acasă unde avea un copil bolnav
Este vorba despre David Roman, din Hârtieşti, în vârstă de 43 de ani. Bărbatul a fost oprit de poliţiştii Secţiei Rurale Hârtieşti, în cadrul unei acţiuni de supraveghere şi control al traficului pe DN 73D. Acesta era la volanul unui Opel Astra şi a ieşit de pe DC Lespezi în DN 73D, mergând în direcţia Lespezi către Lucieni. La verificare, agenţii au constatat că individul nu figurează în baza de date a Serviciului Public Comunitar Regim Permise şi Înmatriculare a Autovehiculelor Argeş ca fiind posesor de permis de conducere auto, adică nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
După incidentul din 21 mai 2019, oamenii legii au deschis dosar penal pe numele bărbatului, care a recunoscut că a condus maşina proprie de la locuinţa fratelui său, din satul Lespezi, către casa sa, în satul Lucieni, după ce soţia îl înştiinţase că unul dintre copii nu se simte bine. David Roman le-a mai spus anchetatorilor că a urmat în trecut cursurile unei şcoli de şoferi, însă nu a obţinut permisul de conducere, deoarece nu a promovat proba teoretică.
Din fişa de cazier a rezultat că musceleanul a mai fost condamnat la 9 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere pe un termen de doi ani, printr-o sentinţă a Judecătoriei Piteşti, rămasă definitivă prin cea pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, din 28 octombrie 2019, pentru infracţiunile de conducere fără permis şi uz de fals. Rezultă, astfel, că fapta pentru care David Roman a fost trimis în judecată în noua cauză a fost săvârşită înainte de condamnarea definitivă în celălalt dosar, urmând să fie anulată suspendarea executării pedepsei.
Pentru infracţiunea descrisă, Judecătoria Câmpulung a stabilit, pe 7 decembrie 2021, pentru David Roman o pedeapsă de un an închisoare. Şi, cum s-a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile de la concursul de infracţiuni, condamnarea Judecătoriei Piteşti a fost descontopită în componente de câte 9 luni închisoare, o dată, pentru conducere fără permis, şi, a doua oară, pentru uz de fals. A rezultat că bărbatul va executa pedeapsa cea mai grea, la care se va adăuga un spor de o treime din celelalte, executată în condiţii privative de libertate, în total un an şi şase luni. S-a luat această decizie şi pentru că bărbatul a săvârşit repetat infracţiunea de conducere fără permis, dispreţuind total respectarea legii.
Ca pedeapsă accesorie, instanţa i-a interzis drepturile elective şi dreptul de a conduce orice categorie de vehicule, pe o perioadă de trei ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Bărbatul a contestat condamnarea, dosarul urmând să se mute la instanţa superioară.
Permisul fals l-ar fi cumpărat de la nişte necunoscuţi din Slovacia
În iunie 2018, David Roman a fost prins de poliţiştii de la Mioveni în timp ce şofa în oraş un autoturism Audi. Acesta le-a prezentat oamenilor legii un permis de conducere eliberat de autorităţile slovace, care s-a dovedit a fi fals, din verificări ieşind la iveală că bărbatul nu are unul obţinut legal. Insul a povestit că, în luna mai a celui an, în timp ce se afla în Slovacia, a obţinut de la persoane necunoscute un permis de conducere fără a efectua cursuri şi fără a susţine vreun concurs. Şi, de atunci, David Roman, cu toate că ştia că nu are permis, iar cel „cumpărat” era fals, a condus pe drumurile publice până a fost oprit de poliţiştii de la Mioveni, punându-şi viaţa lui în pericol, dar şi pe a celorlalţi participanţi la trafic. Astfel, a fost judecat şi condamnat pentru cele două infracţiuni, de conducere fără permis şi uz de fals, alegându-se cu un an de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere pe durata a doi ani, plus 60 de zile, muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria sau Consiliul Local Hârtieşti. Cum sentinţa Judecătoriei Câmpulung nu este definitivă, bărbatul a contestat-o. Adrian TĂNASE

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!