Primăriţa Elena Lasconi a fost invitată să participe la conferinţa dedicată puterii femei de a fi creatoare şi generatoare de schimbări în bine, „TEDxEroilor Women”, care se desfăşoară astăzi, la Casa de Cultură a Studenţilor Cluj Napoca. Edilul Câmpulungului îşi va ţine discursul motivaţional la finalul conferinţei, la ora 20.10, pe o platformă prin intermediul căreia cei prezenţi fizic (250 de persoane) şi on-line se pot inspira şi focusa pe unicitatea cu care semenele lor contribuie la schimbarea globală, ajutând astfel, prin crearea de sinergii, la remodelarea viitorului.
TED este o gamă de evenimente non-profit, create pentru a împărtăşi idei, sub formă de prezentări scurte şi de impact şi a început în 1984 drept o conferinţă unde Technologia, Entertainmentul şi Designul se întâlnesc, iar astăzi acoperă aproape orice topic, de la ştiinţă, la business, la probleme globale, evenimentele desfăşurându-se în mai mult de 100 de limbi străine, oriunde în lume, pe tot parcursul anului.