27.7 C
Campulung Muscel
17/06/2024

Liviu Iana, noul director al Casei de Cultură „Tudor Muşatescu”

Primăria municipiului Câmpulung a organizat în această toamnă, în mai multe etape, concurs de proiecte de management pentru Casa de Cultură „Tudor Muşatescu”, pe înţelesul tuturor pentru desemnarea unui nou director al acestei instituţii, după ce postul rămăsese vacant din luna mai a acestui an, în urma demiterii fostului manager Liviu Cioacă, cel care a primit notă de netrecere (2,58) la evaluarea pentru anul 2020.

Aşa cum v-am spus, concursul de proiecte de management s-a desfăşurat în mai multe etape. Prima, a fost de anunţare în presa locală a condiţiilor de participare la concurs, caietului de obiective, bibliografiei, regulamentului, precum şi a datelor de depunere a mapelor de concurs, a proiectelor de management şi desfăşurarea etapelor concursului. Data limită pentru depunerea proiectelor de management de către candidaţi a fost 12 noiembrie, ca între 15 şi 16 noiembrie să se facă selecţia dosarelor. Pe 24 noiembrie au fost comunicat că un singur candidat s-a înscris, care pe 2 decembrie şi-a susţinut proiectul de management în cadrul unui interviu înregistrat audio, care a fost a doua etapă a concursului.

După susţinerea probelor de concurs, noul director al Casei de Cultură „Tudor Muşatescu” este profesorul Liviu Iana, cel care a asigurat interimatul la conducerea instituţiei după demiterea lui Liviu Cioacă. Liviu Iana este fondatorul şi şeful grupului folcloric bărbătesc „Doruri muscelene”, din Văcarea – Mihăeşti. Narcis Manole

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!