27.7 C
Campulung Muscel
17/06/2024

Şi-a pierdut o parte din mână după ce a fost sfârtecat de propriul câine

Un bărbat în vârstă de 85 de ani, din comuna Vlădeşti, a fost la un pas de a-şi pierde viaţa, săptămâna trecută, după ce a fost sfârtecat de propriul câine, pe care l-ar fi agresat. Bătrânul a ajuns în stare gravă la spital şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale, în urma căreia a rămas fără o parte din braţul stâng.
Incidentul s-a petrecut vineri, 3 decembrie, în jurul prânzului. Bărbatul de 85 de ani, Valeriu B., ar fi lovit cu un băţ câinele, un ciobănesc german, care era legat în gospodărie, iar acesta s-a năpustit asupra lui şi l-a muşcat, provocându-i traumatisme grave la nivelul braţului stâng, dar şi alte leziuni. Bătrânul a reuşit cu greu să scape din colţii animalului şi să dea alarma. Un vecin a sunat la 112, iar la locul incidentului a ajuns un echipaj SMURD care i-a acordat victimei primul ajutor, transportând-o apoi la spitalul din Câmpulung. De aici, bărbatul a fost transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Din păcate, medicii nu i-au mai putut salva mâna stângă. „A ajuns în jurul orei 15.00, la Spitalul Judeţean, la Secţia Ortopedie, cu traumatisme la nivelul membrului superior stâng. A fost transferat la ATI, după ce a fost operat, iar acum se află internat la Secţia Ortopedie. I-a fost amputată o treime din antebraţul stâng.”, ne-au declarat surse din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă. Alex BARBU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!