25.1 C
Campulung Muscel
18/06/2024

Scandalagiii de la Rucăr, trimişi în judecată

La începutul săptămânii, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Rucăr au finalizat cercetările în dosarul penal întocmit pentru lovire sau alte violenţe, ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, care-i vizează pe doi tineri din judeţul Braşov.

Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 23 august 2020, doi tineri, de 21 de ani, din oraşul Victoria, respectiv 22 de ani, din comuna Viştea – Braşov, în timp ce se aflau pe o stradă din  Rucăr, pe fondul consumului de alcool, ar fi agresat fizic un bărbat, de 47 de ani, din aceeaşi localitate şi ar fi ameninţat cu acte de violenţă mai multe persoane. La două zile distanţă, pe 25 august, după administrarea probatoriului, tinerii au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile. Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de trimitere în judecată.

Este vorba de fraţii Claudiu Nicolae C. şi Gabriel Vasile C., care locuiesc, nu de mult timp, în comuna Rucăr, fără forme legale, după ce mama acestora a înfiripat o legătură de concubinaj cu un localnic. De când s-au mutat aici, spun oamenii din sat, cei doi tineri, iuţi la mânie, s-au ţinut numai de rele, pe fondul consumului de alcool. Aşa s-a întâmplat şi pe 23 august, când au băut peste măsură, iar apoi au ieşit în stradă, au spart mai multe sticle şi s-au luat la ceartă cu trecătorii. Un bărbat în vârstă de 47 de ani a încercat să-i potolească, însă, a fost lovit de cei doi fraţi. În ajutorul consăteanului lor au sărit alte persoane, care şi-au luat porţia de ameninţări şi înjurături. În cele din urmă, oamenii au sunat la 112, iar scandalagiii au fost potoliţi de poliţiştii din Rucăr. Adrian TĂNASE

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!