02/07/2026

Cu cei 125.000 euro, fonduri norvegiene, se vor plăti SF-uri pentru viitoare investiţii “verzi”

Pe 25 noiembrie 2021, Primăria a primit confirmarea acceptării Câmpulungului între cei opt solicitanţi declaraţi câştigători, la nivelul ţării, ai unor finanţări asigurate din granturi norvegiene. Deocamdată, municipiul a câştigat banii necesari proiectării unor viitoare investiţii „verzi”. Dacă are noroc din nou, Câmpulungul ar putea trece şi de a doua fază a selecţiei, în care rămân patru proiecte acceptate integral la finanţare. Adică şi realizarea obiectivului propus să fie plătită din aceste granturi, nu doar partea de documentaţie pe care, repetăm, municipalitatea o are asigurată. Este vorba despre 125.000 de euro, care îi permit Primăriei să întocmească studii de fezabilitate pentru lucrări, în principal, axate pe mediu şi protecţia mediului.

Sunt siguri cei 125.000 de euro acordaţi pentru documentaţii

Startul programului l-a reprezentat data de 30 decembrie 2020, când Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a lansat Schema de Granturi Mici „Elaborarea planurilor de atenuare şi adaptare la schimbările climatice în municipalităţi”, în cadrul Programului RO-Mediu. Acest program este implementat în România în parteneriat cu Agenţia Norvegiană de Mediu, în calitate de partener de program din Statele Donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). „În cadrul acestei scheme de granturi mici se vor finanţa 8 proiecte care vor viza elaborarea planurilor de măsuri de atenuare şi adaptare la schimbările climatice. Ulterior, prin lansarea următorului apel de propuneri denumit „Implementarea planurilor de atenuare şi adaptare la schimbările climatice”, se va desfăşura o competiţie de proiecte, în vederea selectării a 4, cele mai realiste şi adecvate planuri dintre cele 8 elaborate, prin intermediul cărora se vor putea pune în practică măsurile de adaptare planificate.”, este motivaţia care a determinat Câmpulungul să intre în program.

Pe 25 martie 2021, Consiliul Local a aprobat depunerea proiectului şi încheierea unui acord de parteneriat între Municipiul Câmpulung, în calitate de solicitant şi lider de parteneriat, şi doi parteneri: Universitatea din Bucureşti şi Liechtenstein Institute for Strategic Development.

Valoarea totală a proiectului – aceasta fiind valoarea maximă acceptată – se cifrează la 609.200 lei sau 125.000 euro, repartizată astfel pe cei trei parteneri: Municipiul Câmpulung – 243.680 lei (50.000 euro); Universitatea din Bucureşti şi Liechtenstein Institute for Strategic Development – câte 182.760 lei (37.500 euro).

Pe izlazurile neconcesionate, primăriţa vrea panouri fotovoltaice, iar pe “blocul rechinilor”, un perete cu verdeaţă

Joi, 25 noiembrie 2021, şefa Executivului a anunţat plasarea proiectului Câmpulungului între cele opt câştigătoare pe ţară. „Este vorba despre 125.000 de euro, pe care o să-i primim din granturi norvegiene, pentru a face studii de fezabilitate şi proiecte, pentru a avea un oraş verde. Îmi doresc foarte mult să fim primul oraş din România care să aibă iluminatul public făcut din energie verde şi îmi doresc să punem pe toate izlazurile care nu sunt concesionate panouri fotovoltaice. Ţin foarte mult la un perete verde pe “blocul rechinilor”. Şi multe alte proiecte pentru spaţii verzi. O să avem bani să facem aceste studii de fezabilitate.”, a precizat aceasta.

Elena Lasconi a vorbit şi despre a doua fază a programului. „Din cei opt, rămân patru şi, dacă ne vom număra printre cei patru, putem obţine şi finanţare tot din fonduri norvegiene. Dar dacă nu se va întâmpla asta, să punem răul în faţă, tot este un foarte mare câştig, pentru că toate aceste studii ne ajută să depunem proiecte pe fonduri europene, atât pe P.N.R.R., cât şi pe P.O.R. Pentru că totul este despre verde şi albastru. Este un mare câştig pentru câmpulungeni, pe lângă faptul că oraşul o să se transforme şi o să avem spaţii verzi civilizate. O să fie frumos şi o să aducem foarte mare economie la buget, pentru că n-o să mai plătim facturi de energie electrică pentru iluminatul public. Partea bună este că o să avem şi un aer foarte curat.”, a conchis primăriţa. M.B.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!