20.2 C
Campulung Muscel
03/10/2022

Firma care a contestat câştigătoarea licitaţiei pentru modernizarea iluminatului public a pierdut şi la Curtea de Apel

Primăria a depăşit încă un hop în derularea unei investiţii cu o durată dăunătoare Câmpulungului şi programului investiţional al administraţiei, pierdute într-o procedură puţin spus alambicată. Firma care a contestat câştigătorul licitaţiei de modernizare a iluminatului public, cu ajutorul unei finanţări europene de un milion de euro, pierde din nou. De data aceasta, la Curtea de Apel Piteşti care, pe 16 noiembrie 2021, i-a respins plângerea împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionarea Contestaţiilor, instituţie căreia i s-a adresat după respingerea ofertei sale de către autorităţile câmpulungene. Hotărârea pronunţată de completul de trei judecători în litigiul declanşat de Euro-Audit Service SRL, din Târgovişte, este definitivă. Astfel, licitaţia pentru desemnarea executantului contractului plătit din fonduri europene a intrat în linie dreaptă, asta însemnând că, în curând, ar trebui să avem declarat un câştigător.

Primăria, obligată de CNSC să reanalizeze una dintre ofertele respinse

În cadrul licitaţiei care a demarat în luna aprilie a acestui an s-au depus, după cum v-am mai anunţat, şase oferte din partea următoarelor asocieri sau ofertanţi unici:
=Amiras C&L Impex SRL, din Târgovişte, lider de asociere, participant la licitaţie împreună cu Sical SRL, din Ocniţa-Dâmboviţa;
=Elektra Invest SRL, din Bucureşti;
=Euro-Audit Service SRL, din Târgovişte, lider de asociere, având alături Consorzio Stabile EBG, din Italia, asociat;
=Flash Lighting Services SA, din Bucureşti;
=Plus Electric & Lighting SRL, din Craiova, cu Globalserv Elin SRL, din Grădinari-Olt, terţ susţinător, şi Martin Electric SRL, din Piteşti, terţ susţinător;
=Telekom Romania Communications SA, din Bucureşti, cu Urbioled SRL, din Iaşi, terţ şi subcontractant.

Pe 2 septembrie, Primăria a anunţat oferta câştigătoare, cea a asocierii conduse de Plus Electric & Lighting SRL, din Craiova, care a avut o propunere financiară de 4.581.500 lei cu TVA, la o diferenţă de 1.051.543,50 lei de preţul cu care contractul a fost scos la licitaţie, 5.633.043,50 lei.

Trei dintre participante, Amiras C&L Impex SRL, Euro-Audit Service SRL şi Urbioled SRL, au ripostat la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Care, pe 8 octombrie 2021, a hotărât astfel. Contestaţia firmei Amiras C&L Impex SRL a fost admisă în totalitate. Iar cea formulată de Euro-Audit Service SRL, în parte. Consiliul a anulat actele autorităţii contractante privitoare la evaluarea propunerii financiare a primei firme şi la evaluarea ofertei celei de-a doua, precum şi comunicările referitoare la rezultatul procedurii.
Însă CNSC i-a respins societăţii Euro-Audit Service SRL, ca nefondată, solicitarea de reluare a evaluării ofertei sale. A treia contestaţie primită din partea SC Urbioled SRL a fost respinsă pentru neconstituirea cauţiunii. Primăriei i s-a impus ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să reanalizeze ofertele depuse de Amiras C&L Impex SRL şi Plus Electric & Lighting SRL.

Motivele Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor de a-i respinge solicitarea de reevaluare a ofertei
Criticile aduse de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor ofertei depuse de Euro-Audit Service SRL, în esenţă, se prezintă astfel:
„Dacă în privinţa Centralizatorului de cheltuieli nu sunt aduse modificări ale valorilor decât în ceea ce priveşte defalcarea lor pe membrii asocierii, aspect care poate fi acceptat reprezentând o detaliere a acestora, în ceea ce priveşte Formularul 10 – Grafic fizic şi valoric de realizare a investiţiei, se constată o modificare substanţială a valorilor alocate fiecăreia dintre activităţi.

În discuţie nu este doar o corelare între Centralizatorul de cheltuieli şi graficul fizic şi valoric, centralizatorul conţinând valoarea cheltuielilor privind Organizarea de şantier, în timp ce graficul nu, ci o modificare a valorilor precizate în cadrul graficului.

Într-adevăr, în propunerea financiară depusă iniţial, însumarea valorilor elementelor componente, precizate în graficul fizic şi valoric, nu confirmă valoarea investiţiei ofertată, 3.449.958,08 lei, faţă de 3.739.020,48 lei, însă graficul financiar depus prin clarificări modifică substanţial majoritatea dintre valorile activităţilor descrise şi nu priveşte doar valoarea aferentă activităţii Organizare de şantier.

Astfel, pe lângă introducerea valorii acestei activităţi privind organizarea de şantier, sunt aduse mai multe modificări:
-activităţii de realizare a proiectului tehnic şi detaliilor de execuţie în sensul corelării cu Centralizatorul de cheltuieli;
-activităţii de procurare de echipamente/materiale (lămpi LED cu accesorii, infrastructura IT şi comunicaţii), de la 871.608,96 lei, la 3.257.677,03 lei, rezultând o diferenţă de 2.386.068,07 lei;
-activităţii de demontare a corpurilor de iluminat, de la 117.492,13 lei, la 49.256,13 lei, rezultând o diferenţă de 68.236 lei;
-activităţii de montare a corpurilor de iluminat cu LED echipate pentru telegestiune de la 979.101,09 lei, la 160.384,21 lei, rezultând o diferenţă de 818.716,88 lei;
-activităţii de instalare a infrastructurii IT şi de comunicaţii de la 1.456.755,90 lei, la 4.640,71 lei, rezultând o diferenţă de 1.452.115,19 lei.
Or astfel de modificări nu pot fi încadrate printre modificările admise a fi aduse propunerii financiare, singura modificare acceptabilă dintre cele existente fiind corelarea informaţiilor existente între centralizator şi grafic în ceea ce priveşte realizarea proiectului tehnic. Contrar susţinerilor autorităţii contractante prin clarificări, după cum s-a reţinut, modificarea graficului valoric nu a vizat doar redistribuirea sumei aferente organizării de şantier cuprinsă în investiţia de bază.
Modul defectuos de întocmire a ofertei îi aparţine contestatarei, fiind singura responsabilă de erorile şi omisiunile existente în documentele din cadrul propunerii financiare. De altfel, deşi invocă informaţiile existente în cadrul propunerii financiare depuse, omite să precizeze faptul că, în fapt, Formularul 12 – Lista de lucrări şi servicii a fost depus doar în ofertă, dar nu a fost transmis corectat prin clarificări, informaţiile din cadrul acestuia cu privire la valoarea activităţilor fiind eronate (…).”, este un fragment din decizia C.N.S.C., pe care firma a atacat-o la Curtea de Apel Piteşti.

Firma pierde pentru a treia oară

Magistraţii, pe a căror masă de lucru a ajuns plângerea firmei respinse de două ori, şi de Primărie, şi de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, s-au pronunţat la primul termen al acţiunii înregistrate pe 26 octombrie 2021. În litigiu a figurat, ca intervenient, câştigătoarea dată de Primărie, Plus Electric & Lighting SRL. Petenta a cerut instanţei să-i admită plângerea, să anuleze adresa Primăriei prin care i s-a comunicat rezultatul procedurii şi, în parte, raportul procedurii şi să oblige autoritatea contractantă să-i reevalueze oferta depusă. Revendicările i-au fost, însă, respinse de judecători la primul termen consumat marţi, 16 noiembrie 2021. Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!