20 C
Campulung Muscel
18/07/2024

Din cauza contribuabililor nevaccinaţi, angajaţii Primăriei trebuie să stea în cort

Aşa după cum v-am informat, având în vedere prevederile H.G. nr. 1130 din 22 octombrie 2021, accesul persoanelor în sediul Primăriei Câmpulung, cu excepţia angajaţilor, a fost restricţionat. Astfel, vor putea pătrunde nestingheriţi cetăţenii care fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; cei care prezintă rezultatul negativ al unui test RTPCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, dar nu mai vechi de 72 de ore; cei care prezintă rezultatul negativ al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, dar nu mai vechi de 48 de ore; cei care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Din păcate, sunt multe persoane care nu pot prezenta unul dintre aceste documente pentru a intra în instituţie. Zilnic, la „biroul” din spatele Primăriei, angajaţii trebuie să stea în frig ca să poată prelua documentele sau doleanţele celor care au de ridicat vreun act. Când sunt îndrumaţi să-şi facă măcar un test antigen, ca să poată accede pe la toate birourile pe la care au treabă, mulţi se lipsesc şi pleacă bombănind. Pentru aceste persoane, administraţia locală a amplasat un cort în spatele instituţiei, sub care se află o masă şi un scaun, pe care să-şi completeze formularele necesare la eliberarea diverselor documente. Un poliţist local preia doleanţele nevaccinaţilor şi, în funcţie de specificul lor, cheamă un funcţionar de specialitate din Primărie.
În cazul cetăţenilor care provin din state ale căror autorităţi nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene cu privire la COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, aceştia vor trebui să dovedească faptul că s-au vaccinat ori sunt testaţi sau vindecaţi de infecţia cu SARS-CoV-2 prin intermediul unui document, pe suport de hârtie sau în format electronic. Autorităţile locale s-au gândit şi la persoanele nevaccinate care au probleme de rezolvat în sediul Primăriei. Acestea sunt direcţionate către un cort militar, amenajat în spatele instituţiei, unde sunt preluaţi de un angajat care e în temă cu doleanţa lor. „Pentru a asigura accesul la serviciile publice oferite, în situații urgente, și persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2, Primăria a dispus măsura organizării în spațiu deschis – la intrarea din spatele clădirii – a activității pe linie de stare civilă: eliberare acte de naștere, de căsătorie sau de deces; eliberare duplicate; transcriere acte.”, se arată într-un comunicat al Primăriei Câmpulung. Procedura este foarte simplă. În momentul în care se face accesul în Primărie prin faţă, personalul de-acolo îi îndrumă pe oameni în partea din spate, acolo ei precizează ce probleme au şi un reprezentant al biroului către care s-a făcut solicitarea ia legătura cu ei pentru rezolvarea problemelor. Autorităţile speră să ţină puţin această soluţie şi să crească gradul de vaccinare, astfel încât cetăţenii să aibă acces în Primărie în baza certificatului verde. Alex BARBU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!