Diferite moduri de a simţi prezenţa lui Dumnezeu
Un al doilea fel de a realiza prezenţa lui Dumnezeu este să mă uit în jurul meu. „El este la dreapta ta, şi te înconjoară ca aerul, în El trăim, ne mişcăm şi suntem.” Atunci ne pomenim în situaţia peştelui care înoată în apă. După cum el, în apă, se află în elementul său, aşa şi noi în Dumnezeu. Dumnezeirea mă înconjoară ca o mare fără de sfârşit. „Tu mă înconjori din toate părţile şi îţi pui mâna peste mine” (Psalmul 139.5). Când atmosfera e plină de ceaţă, atunci toate lucrurile din jurul nostru sunt învăluite în ceaţă. Tot aşa, Dumnezeu umple tot pământul cu dumnezeirea Sa. Peste tot, poţi să-I admiri îndurarea, înţelepciunea, bunătatea şi atotputernicia. Totuşi, acestea sunt doar ca o ceaţă, pentru că El poate fi văzut numai prin credinţă. Dacă sunt rece, mă gândesc că stau în focul iubirii Sale de necuprins; dacă sunt tulburat, ştiu că prezenţa Lui mă înviorează; dacă sunt veştejit, voi fi înviorat prin rouă Sa cerească, dumnezeiască. Pe EI Îl găsesc pretutindeni. în pădure şi pe câmp, în casă şi în grădină, pe stradă şi în tren, în adunările cu un public numeros şi în cămăruţă. Iată, gândul acesta trebuie să căutăm să-l trezim înăuntrul nostru. Ce bine este ca un credincios să ştie că el trăieşte în Dumnezeu!
O, Tu, Care eşti foc de necuprins, revărsat în tot universul, iată, eu în Tine trăiesc! Mistuie Tu în mine tot ce mă împiedică să Te văd pe deplin! Pătrunde în mine cu focul iubirii Tale şi ajută-mi să mă afund în îndurarea Ta nemărginită, în harul Tău de necuprins!
Un al treilea fel de a-L vedea pe Dumnezeu este să mă uit în mine însumi. Augustin zice: „M-am învârtit în jurul meu ca o oaie capie. Te-am căutat în afară, şi Tu erai înăuntru. M-am ostenit mult, căutându-Te în afară de mine şi, iată, Tu locuieşti în mine, dacă eu doresc lucrul acesta. Am alergat pe străzi şi pe drumuri căutându-Te, dar nu Te-am găsit, pentru că am căutat greşit afară, ceea ce era înăuntru.” În făptura neregenerată, nu-L putem găsi pe Dumnezeu. Din ziua când ne-am născut din nou, El locuieşte în noi. Fiinţa şi prezenţa Lui ne sunt nespus de aproape. Trupul nostru este Templul Dumnezeului celui viu. Inima noastră este camera în care Hristos, Domnul nostru, intră şi iese. Este antreul unde Duhul Sfânt vorbeşte cu noi, cum spune David: „Eu voi asculta ce zice Dumnezeu, Domnul, căci El vorbeşte de pace poporului Său şi iubiţilor Lui.” (Psalmul 85.8). Caută-L pe Dumnezeu înăuntrul tău! Hristos a făgăduit că-Şi va face locuinţa la noi, cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Trebuie să credem lucrul acesta. Purtăm în noi pe Dumnezeu, de aceea suntem o sfântă aristocraţie. Dacă-L cauţi pe Dumnezeu în propria-ţi inimă, Îl vei găsi. Augustin s-a rugat odată astfel: „Luminează, Doamne, ochii sufletului meu ca să Te văd în mine şi să mă contopesc în totul cu Tine, Cel ce eşti mereu în mine!”
Binecuvântările prezenţei lui Dumnezeu
Dumnezeu Se descoperă unui suflet care doreşte cu toată puterea să ajungă în prezenţa Lui. El Se lasă văzut, în adâncul sufletului tău, ca soarele în oglindă sau într-un izvor limpede. (2 Corinteni 3.18). Desigur, pentru aceasta trebuie curăţie de inimă. „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5.8). Orice necurăţie întunecă oglinda sufletului, astfel că cel în cauză nu se mai poate bucura de prezenţa lui Dumnezeu. Dar ce mare binecuvântare este când chipul lui Dumnezeu străluceşte în sufletul nostru zi şi noapte! Atunci, în fiinţa noastră lăuntrică, se produc schimbări, iar aceste schimbări au ca scop să ajungem a fi asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu.
Apoi, datorită lor, întreaga ta viaţă va fi pusă în rânduială. Atât viaţa interioară, cât şi cea exterioară pierde tot ce-i nesfânt, ce nu-i dumnezeiesc. Ajungem în armonie cu lumea înconjurătoare, cu oamenii şi cu toate făpturile. Legăturile păcatului sunt rupte şi puterile lui, alungate. Râul limpede şi curat al sfinţeniei lui Dumnezeu, poate să pătrundă acum peste tot. Sufletul ni se poate umple de lumină. Suntem lumini şi ajungem în stare să luminăm, prin faptele noastre bune şi prin viaţa pe care o trăim. Ce binecuvântări mari sunt acestea!
În prezenţa lui Dumnezeu, învăţăm şi să suportăm suferinţele cu bucurie. Să nu credem că sufletul care trăieşte în intimitate cu Dumnezeu nu trebuie să treacă prin suferinţe şi strâmtorări. Dimpotrivă, vin adesea peste ei nebănuite suferinţe lăuntrice, mai ales când trec prin încercări. Ei sunt încercaţi pretutindeni, cum a fost Domnul lor, dar nu se mai tem de încercări şi nu se sperie când sunt pedepsiţi. Iacov scrie: „Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.” Şi iarăşi: „Ferice de cel care rabdă ispita, căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor care-L iubesc” (Iacov 1.2, 12).
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”,
de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424
Articolul următor