18.1 C
Campulung Muscel
22/07/2024

Procesele pierdute din cauza foştilor primar, secretar şi consilieri locali vor fi trecute în contul actualei administraţii

 

Măsura angajării unui apărător profesionist pentru procesele Primăriei, moştenite din mandatul trecut, a avut efect pozitiv în cazul litigiului privind Casa de Cultură „Tudor Muşatescu”. În acest context, am o critică vizându-i pe colaboratorii primăriţei Elena Lasconi, care dorm în front, aşa cum au dormit şi juriştii Primăriei la şedinţa de Consiliu Local trecută. Unde n-au fost „decât” trei, doi rutinaţi de sarcinile cotidiene şi unul proaspăt angajat, care n-are scuza plictisului profesional. Votul dătător de palpitaţii pentru Executiv, pe marginea taxelor şi impozitelor locale, a trebuit reluat până când au reuşit consilierii juridici să numere pe monitor mâinile ridicate ale consilierilor. Le înţepeneau oamenilor mâinile săltate şi juriştii Primăriei se uitau uluiţi, ca la film, la varietatea opţiunilor. Număraţi, domnule, o dată, ce faceţi?!, i-a luat la rost superioara pe subalternii fără reacţie, înaintea cărora numărase toată lumea.

De ce-or fi atât de lenţi… Era obligatorie angajarea unor avocaţi, chit că sunt antrenate nişte cheltuieli, care au şanse de recuperare în cazul litigiilor câştigate. Într-o Primărie serioasă, ca să folosesc sintagma primăriţei, şeful instituţiei primeşte informări zilnice măcar despre acţiunile de top. Mai cu seamă că nu se succed evenimentele importante cu o asemenea rapiditate încât să-l ia prin surprindere sau să-l copleşească pe angajatul cu astfel de responsabilităţi. Nu se poate să nu existe unul dintre cei angajaţi în timpul mandatului Elenei Lasconi – nu spun de cei vechi, ca să nu mai existe nicio suspiciune -, care să nu fie în stare să facă un raport scurt cu cele mai proaspete informaţii. Ce contracte cu atribuire directă s-au încheiat? Ce litigii am câştigat? Ce litigii am pierdut? În ce stadiu suntem cu achiziţiile prin procedură simplificată? În 2021, tot o singură atribuire printr-o astfel de procedură a existat. Şi există încă, întrucât nu s-a finalizat. Este vorba despre contractul de iluminat public, care întâmpină o piedică nouă: o acţiune în instanţă, declanşată independent de voinţa organizatorilor licitaţiei.

Se întâmplă, nu e Elena Lasconi primul primar căruia i se întâmplă, s-a întâmplat şi în mandatul lui Liviu Ţâroiu, şi la licitaţia de la Oncologie, şi la licitaţia pentru blocul nevoiaşilor „de lux”, unde s-a lăsat cu contestaţii.

De ce cred că primăriţa nu este ţinută la curent cu noutăţile momentului? Sau nu cu toate. La emisiunea colegului Durdun, la care a participat joi seara, după şedinţa de Consiliu, Elena Lasconi spunea că la Casa de Cultură „Tudor Muşatescu” este încă în derulare un proces. Asta deşi, cu o zi înainte, pe 27 octombrie 2021, Primăria Câmpulung înregistra un succes la Curtea de Apel Bucureşti, prin respingerea recursurilor părţilor contractului din 2002. Astfel, municipiul era salvat, pentru a doua oară, de magistraţi, care nu l-au mai pus la plată, aşa cum i s-a întâmplat de două ori în mandatul lui Liviu Ţâroiu. Când a plătit şi în acelaşi timp cu I.N.P., şi în locul I.N.P.

Elena Lasconi avea un motiv să se laude la tv cu această victorie, ocazie pe care a ratat-o, pentru că nimeni, bănuiesc, n-o informează la timp despre deznodământul unor acţiuni de interes. Aici era vorba despre un demers în justiţie, pentru care ea le propusese consilierilor angajarea unor avocaţi, angajare care, în cazul Casei de Cultură, n-a adus nicio pagubă bugetului local. Curtea de Apel a obligat Institutul Naţional al Patrimoniului să suporte cheltuielile de judecată ale municipiului. Este adevărat că procesul a plecat de la Tribunalul Bucureşti cu un verdict favorabil Câmpulungului, dar s-a mai întâmplat să fie răsturnat la instanţa superioară. Iar la Tribunalul Bucureşti ne-a apărat Cel de Sus, de vreme ce contractele de consultanţă juridică s-au încheiat la două luni distanţă de acest moment pozitiv.

De unul dintre procesele complicate preluate de la fosta administraţie, şefa Executivului a scăpat, fiind încheiată definitiv speţa Casa de Cultură „Tudor Muşatescu”. Contractul a fost reziliat de instanţă, aşadar, părţile nu mai au nicio treabă unele cu altele. Şi procesul cu proprietarul Pensiunii „Nico Pardon” a făcut parte din acelaşi lot pentru care Executivul a cerut, iar Legislativul a aprobat apărare profesionistă. Însă nici avocaţii nu pot face minuni când fondul „putred” se întemeiază pe hotărâri controversate, adoptate de precedentul Consiliu Local. Care ar trebui să răspundă financiar pentru eşec, mai ales că au ştiut că nu votează ceva clarificat întru totul. Altfel de ce-au amânat votul prima oară?

Este de aşteptat ca Primăria să repete experienţa dezamăgitoare şi cu terenurile de la Mausoleul Mateiaş, pentru care n-au act de proprietate nici autorităţile de la Câmpulung, nici autorităţile de la Valea Mare Pravăţ. Şi, cu toate acestea, Câmpulungul a îndrăznit să şi le treacă în patrimoniu, lezând orgoliul „jupânului” de la comună. Din nou, fostul Consiliu Local a fost dat în judecată pentru anularea unei hotărâri cu iz de ilegal. După trei ani de proces, probabil că verdictul nu va mai întârzia mult. Expertiza cerută de judecătorul de la Tribunalul Argeş este gata şi a fost pusă la dispoziţia părţilor pentru a o studia şi a formula obiecţiuni. Următoarea înfăţişare este săptămâna viitoare, pe 11 noiembrie.

Următorul bolovan de gâtul Câmpulungului este Hotelul Regal. Primăria n-ar trebui să piardă acest proces, fiind favorizată de faptul că proprietatea a fost lămurită definitiv de ani buni. Moştenitorii n-au decât etajul, dar mai fac o încercare de a obţine imobilul în întregul său. Două calde, două reci pentru actuala administraţie, care n-are decât să se împace cu gândul că în contul său vor cântări greu greşelile trecutului.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!