Săptămâna trecută, Judecătoria Câmpulung s-a pronunţat asupra plângerii înaintate de o cetăţeană, deţinătoare a unei proprietăţi la Stoeneşti, împotriva ordonanţelor procurorilor care n-au găsit nicio vină a celor acuzaţi de violare de domiciliu. Între aceştia se află şi primarul Paul Ion Marin, care, în urmă cu doi ani, s-a trezit reclamat la anchetatori că a dat buzna în bătătura femeii când aceasta nu era acasă. Nu el personal, ci prin intermediul unui „făptuitor”, căruia i-ar fi dispus să-i calce proprietatea fără acordul ei. Procurorii i-au găsit nevinovaţi pe cei care au intervenit într-o situaţie de criză. Şi anume mai multe familii din Piatra, unde apa trebuia consumată cu măsură, din cauza poziţiei geografice a satului plasat la înălţime, rămăseseră fără apă, din cauza unei cişmele lăsate sau uitate deschise. Primarul i-a cerut unui angajat să pătrundă în curte, pe la vecini, şi să închidă robinetul. Şi de la acest gest a început daravela penală.
Primarul a văzut că, într-o curte, cişmeaua era deschisă. 10-15 case au rămas fără apă
Tărăşenia s-a petrecut la sfârşitul lunii martie a anului 2019. În timp ce trecea prin satul Piatra, a observat în curtea unei localnice, despre care ne-a spus că se plângea repetat de lipsa apei, că cişmeaua era deschisă. Apa era lăsată să curgă, cu toate că nu era nimeni acasă. Proprietara are domiciliul la Braşov şi mai vine la casa pe care a moştenit-o de la părinţi, în Piatra. Nu se ştie ce s-a întâmplat în acel week-end de la sfârşitul lunii martie 2019: dacă doamna respectivă a uitat sau cu bună ştiinţă a lăsat apa să curgă fără rost.
Iată ce ne-a povestit primarul la acel moment: „Sâmbătă, am fost acolo, cu băiatul de la Apă, cu viceprimarul şi consilierul local responsabil de satul Piatra. Într-o curte, pompa deschisă curgea tot într-o veselie! Vă daţi seama că cel puţin 10-15 case au rămas fără apă. Şi ea, când mă prinde, strigă după mine că nu are apă! Şi apa curgea acolo, fără să fie nimeni acasă. Am pus băiatul de la Apă să sară gardul şi a oprit cişmeaua. Ea locuieşte la Braşov, aici e casa părintească şi, când vine, face ravagii. Vârful Piatra nu este Braşov, ca să stai la asfalt, să ai apă permanent. Ea strigă mereu că plăteşte taxe şi impozite! Da, dar plăteşte taxe şi impozite de categoria D, pe jumătate faţă de cel din centrul Stoeneştiului, care are apă permanent şi asfalt. Problema este că nu vrea să înţeleagă. Doamna vrea asfalt, dar nu se poate, eu am făcut drum, să se poată circula cu maşina. Acolo, zona se cheamă „drumul vacilor” şi, de aici, trageţi concluzia. Eu îi cred (n.r. pe oameni) că nu se compară reţeaua de apă cu cea de la centru, căci nu are cum. Acolo este un vârf fără izvoare. Noi aducem apa la cel puţin 600-700 de metri altitudine. O facem în patru staţii, o captăm de la izvorul Valea Stoeneştilor, o ducem prima dată într-o zonă mai jos, a doua oară, la „magazin”, apoi în zona în care iese şoseaua spre Mateiaş şi, de acolo, mai avem una în vârful Pietrei.”
Procurorii au dat soluţie de neîncepere a urmăririi penale
După intervenţia primarului, acesta şi alţi colegi de-ai săi, cei care l-au însoţit, în acel sfârşit de săptămână, în satul Piatra, au fost reclamaţi pentru încălcarea proprietăţii private. Însă petenta n-a avut succes, nici la Parchet, nici la Judecătorie.
După ce a primit verdictul procurorilor, unul nefavorabil, Ioana Maria Bragă s-a adresat Judecătoriei Câmpulung, unde, în vara acestui an, a iniţiat o plângere împotriva soluţiei de neurmărire penală a celor reclamaţi de ea la anchetatori: primarul Ion Paul Marin, fostul viceprimar Ion Luca, Sonia Vasile şi Gheorghe Vasile.
Petenta a contestat rezultatul cercetărilor, cuprins într-o ordonanţă din 2019 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, soluţie menţinută de prim-procuror în ordonanţa din 4 martie 2021. Cauza a fost înregistrată, pe 16 iulie 2021, la instanţa municipală, care i-a respins-o pe 21 octombrie 2021.
Primarul, supărat că femeia a târât în instanţă “oameni cu vârsta înaintată, care vorbesc destul de serios şi fac lucruri serioase pentru comunitate”
„Bragă Ioana m-a dat în judecată fără să aibă vreun motiv. Eu am timp să mă duc la instanţă şi la judecată?!”, ni s-a plâns, acum câteva zile, primarul Paul Ion Marin, supărat că nişte tineri, aşa cum este şi autoarea plângerii, „târăşte nişte oameni cu experienţă, cu vârsta înaintată, oameni care vorbesc destul de serios şi fac lucruri serioase pentru comunitate.” „Nu se poate aşa ceva: să-şi bată joc nişte copii de noi!”, a afirmat Marin.
„Nu e posibil, dumneata îţi baţi joc de oamenii din sat, lăsând apa să curgă pe seceta asta?!”
Întrucât, în timpul anchetei, a trebuit să răspundă la nişte întrebări, în memorie i s-au împrospătat, de voie, de nevoie, amănuntele incidentului de acum doi ani. Astfel, am aflat şi alte detalii ale întâmplării din care, într-un final, a ieşit cu bine.
„Pe timpul crizei, când a fost seceta mare, acum doi ani, în urma restricţiei de apă, noi am găsit soluţia să distribuim pe zone apa, ca să aibă fiecare şi la o anumită perioadă de timp. Şi… am ajuns la instanţă. Dacă am văzut că nu se ajunge apa, am făcut o comisie, într-o duminică dimineaţa, formată din mine, din viceprimar, un consilier, un cetăţean, şi ne-am dus şi am verificat toată comuna. Ea fusese seara, când n-a fost program de apă la ea. A dat drumul la pompă, a lăsat-o deschisă şi a plecat la Braşov, că acolo locuieşte. Dimineaţa, la ora 8.30, am ajuns acolo cu comisia şi am găsit pompa deschisă, fiind perioada când trebuia să aibă apă. Consilierul şi oamenii care erau acolo au zis: „Nu se poate, noi nu avem apă şi ea unde curge!” I-am dat telefon şi i-am zis: „Nu e posibil, dumneata îţi baţi joc de oamenii din sat, lăsând apa să curgă pe seceta asta?!”, este păţania edilului, care obligat-forţat şi-a asumat decizia de a pune pe cineva să pătrundă în curte şi să oprească cişmeaua.
„M-a dat în judecată pentru violare de domiciliu, că eu am trimis consilierul să sară gardul pe la vecini şi să închidă pompa”
„M-a dat în judecată, că eu am trimis consilierul să sară gardul pe la vecini şi să închidă pompa. M-a dat în judecată pentru violare de domiciliu. Mi-a făcut sesizare la Procuratură, procurorul a cercetat, a venit, a luat declaraţii şi a constatat că nu suntem vinovaţi, pentru că era reţeaua de apă de care noi răspundeam, nu ea. Dacă ardea o casă, o lăsam să ardă, că ea era la Braşov?! Aşa, noi am oprit apa. Procurorul a dat „neînceperea urmăririi penale”, pe care a contestat-o în instanţă, ca să târască nişte oameni de peste 60 de ani.”, a încheiat primarul de la Stoeneşti. Magda BĂNCESCU