34.1 C
Campulung Muscel
12/07/2024

Scrisori din Câmpulung de Adrian Săvoiu – Călătoarea engleză Mary Adelaide Walker, prima femeie care a scris despre Câmpulung

În Europa celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, odată cu emanciparea femeii, însemnările de călătorie nu au mai fost apanajul exclusiv al bărbaților. Gustul pentru călătorii în ținuturi puțin cunoscute ale Europei, în special în țările din Estul continentului, crescuse brusc încă din epoca romantică. Ca urmare, în această perioadă cvasi-totalitatea notelor de călătorie despre Muntenia și Moldova le avem de la călători occidentali mânați spre aceste ținuturi de o irepresibilă dorință de a afla și de a descoperi locuri mai puțin umblate. Treptat, mai ales după 1870, au început să călătorească și femeile, în special englezoaicele, care în acei ani par a fi cele mai emancipate și mai lipsite de complexe femei din întreaga Europă.
În perioada imediat următoare Războiului de Independență din 1877, au ajuns în Principate călători occidentali care ne-au lăsat însemnări cât se poate de interesante, mai ales că ochiul viu al străinului e capabil a observa cu mai multă acuitate ceea ce poate scăpa autohtonului. De altfel, această constatare o făcuse iluministul Montesquieu, încă din 1721, prin romanul său epistolar „Scrisori persane”, unde a creat ceea ce s-a numit „motivul străinului”, folosit la noi de Alecsandri în povestirea „Balta Albă” ori de Sadoveanu în romanul „Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă”.
În 1888 apărea la Londra volumul „Untrodden Paths in Roumania” („Cărări neumblate din România”), semnat de călătoarea engleză Mary Adelaide Walker. Născută în 1849, aceasta trăise o vreme la Istanbul, unde fratele ei era capelanul britanic din capitala Imperiului Otoman. Trebuie să fi ajuns la Istanbul foarte tânără, la scurt timp după Războiul din Crimeea, în jurul anului 1856. În 1860, Mary Adelaide Walker l-a urmat pe fratele ei la Salonic, când acesta a preluat funcția de vicar al orașului. Cu acest prilej a făcut mai multe călătorii în Grecia: a călătorit la Kavala și Philippoi, a navigat în jurul Muntelui Athos și a continuat spre Pella, Edessa, Bitola (Monastir), Ohrid, Castoria și Florina.
Așa cum scrie în cartea sa „Cărări neumblate din România”, Mary Adelaide Walker a ajuns la Bucureşti, venind de la Istanbul, în iunie 1887. A tras la Hotel Brofft și a explorat mai întâi toate zonele Bucureştiului. Era foarte interesată în special de biserici şi mănăstiri, făcându-și timp să viziteze biserica Sf. Pantelimon, biserica Sf. Nicolae, mănăstirea Pasărea şi mănăstirea Cernica, înainte de a se îndrepta spre Curtea de Argeş.

Pe calea ferată, de la București la Golești
Mary Adelaide Walker a călătorit mult în Muntenia și Moldova. Fiind și o talentată desenatoare, s-a oprit și a desenat ce îi ieșea în cale și îi atrăgea atenția: biserici, mănăstiri, peisaje sălbatice, felul cum erau îmbrăcați oamenii, specificul costumului național etc. În iulie 1887 a plecat din București ca să viziteze Muscelul, Argeșul și Vâlcea și a mers cu trenul până la Golești:
„Pe 13 iulie am părăsit Bucureştiul încă o dată pentru pantele mai joase ale Carpaţilor de sud, de data aceasta fiind însoţiţi de un interpret amabil şi credincios, care de altfel mai fusese cu noi şi prin preumblările noastre de dinainte, prin Moldova. Venise de la Galaţi ca să ni se alăture, dar ajungând cam târziu, aşa cum de altfel ne şi temusem, suntem obligaţi să ne supunem, fără a protesta, „modalităţilor şi manierelor” unor birjari nechibzuiţi, şi să o pornim năvalnic spre gară. Avem zece minute la dispoziţie; respirăm din nou, ar fi fost un adevărat dezastru să fim obligaţi să petrecem chiar şi încă o noapte fără rost în atmosfera sufocantă a „Oraşului plăcerii”. Drumul, deşi cunoscut, a fost monoton, mai fusesem pe aici în călătoria noastră spre Curtea de Argeş, dar schimbând trenul cu unul de legătură la Goleşti, am intrat pe un teren nou.
Această linie era recent deschisă, chinuitor de nouă şi simplă, în special în ceea ce priveşte podurile de peste nenumăratele pâraie din această ţară bogată în ape. Îţi ţii respiraţia când trenul trece peste şinele fără protecţie, simţindu-te de parcă ai trece prin aer, pe deasupra albiei pline de pietre a râului. Oamenii care încă lucrează la pod lăsaseră o bucată de fier care încurca linia; o trag de pe şine şi o ţin până ce trenul a trecut; era gata să avem un accident, dar am scăpat graţie Providenţei. Înainte să traversăm aceste poduri, ne-am oprit într-o gară mică, la Florica, unde d-nul ministru M. Brătianu, un om venerabil şi bine făcut, fără nicio urmă de pompă sau ostentaţie, s-a întâlnit cu câţiva membri ai familiei sale. Am călătorit cu acest grup plăcut într-o caretă modestă, urmată de doi, trei câini, spre o căsuţă modestă de ţară, aflată pe o pantă a unui deal împădurit”.

Câmpulung – prima impresie
De la Golești călătoarea engleză și-a continuat drumul spre Câmpulung. Deși calea ferată Golești – Câmpulung a fost inaugurată chiar în 1887, se vede că în luna iulie nu era încă gata, de vreme ce Mary Adelaide Walker a străbătut traseul cu trăsura. Sosită la Câmpulung, a fost găzduită de d-na Cavallar, care nu poate fi altcineva decât Cecilia Cavallar, cel dintâi fotograf care a deschis un atelier de fotografie în Muscel:
„Am ajuns la Câmpulung, spre seară, foarte obosiţi, după o călătorie lungă şi încercată, înghesuiţi într-o trăsură, urmând drumul plin de praf spre poştă, aşa cum fusesem îndrumaţi de un prieten, la Bucureşti. Nu eram aşteptaţi şi a durat ceva timp până când d-na Cavallar, locatara de la parter, şi-a făcut apariţia şi ne-a ascultat doleanţele. Doamna s-a dovedit a fi o gazdă foarte primitoare, mutându-şi toate lucrurile din camera principală şi pregătind-o pentru propriul nostru beneficiu. O combinaţie de legume s-a transformat într-o cină simplă şi cu siguranţă nu prea scumpă.
În dimineaţa următoare descoperim că ferestrele noastre ne furnizează o privelişte amuzantă a oamenilor adunaţi în piaţă. Costumele sunt în mare forţă aici, rochiile femeilor sunt în special nostime. Ele au, ce e drept, mâneci lungi, pitoreşti şi un şorţ bogat ornamentat, dar şorţul aici este atât de strâns în jurul figurii, încât femeia arată ca o mumie vie şi pe vălul fin, pentru a întregi imaginea, poartă o pălărie neagră, o adevărată creastă de cocoş!
D-na Cavallar are o fetiţă, pe care o strigă Lucica, o creatură mică, sclipitor de inteligentă; am descoperit spre bucuria noastră că vorbeşte franţuzeşte! Un mare şi nesperat avantaj, pentru că ne chinuisem zadarnic cu cele câteva cuvinte româneşti, ajutaţi şi de semne, încercare oprită de altfel de impulsiva noastră gazdă cu un râset şi o îmbrăţişare caldă, declarând (aşa cum am înţeles) că ar face orice pentru noi, numai dacă ar înţelege ce vrem! Apoi strigă disperată după Lucica şi totul s-a rezolvat”.

Mănăstirea Negru-Vodă – o descriere din 1887
La Câmpulung, Mary Adelaide Walker a vizitat orașul și, desigur, mănăstirea Negru-Vodă, despre care ne-a lăsat o descriere amănunțită a interiorului. În carte însemnările de călătorie despre Câmpulung sunt însoțite și de patru desene: turnul mănăstirii Negru-Vodă, un portret al lui Radu Negru Voievod, un portret al Doamnei Elena, soția lui Matei Basarab, și o schiță cu o femeie din partea locului îmbrăcată în costumul național specific zonei Muscel. Două dintre desene au explicații în engleză, iar alte două chiar în limba română. Toate poartă inițialele autoarei: M. W.
„Lucica a fost cea care ne-a îndrumat spre o biserică veche din Câmpulung, nu foarte interesantă din punctul de vedere al construcţiei, dar care conţine portrete în mărime naturală ale personajelor istorice – Matei Basarab şi Elena Doamna, purtând între ei biserica din Câmpulung, precum şi Radu Negru Voievod şi Nicolae Alexandru de Iaşi [sic] purtând reprezentarea bisericii de la Curtea de Argeş. Descrierea portretului lui Radu Negru este făcută de Ubicini: „Este îmbrăcat într-o haină brodată în aur şi argint şi o mantie ornată cu blană neagră; poartă coroană şi are faţa smeadă, părul lung şi barbă neagră.”
Inscripţiile care însoţesc portretul, aşa cum au fost redate de interpretul nostru, sunt cele care se află lângă mâna dreaptă, având în faţă altarul: „Cel mare şi prea înălţat, creştin smerit, Matei Basarab Voievod, Domnul Ţării Româneşti şi Doamna sa, Elena”. Pentru celelalte portrete se spune: „Marele Radu Negru Voievod, întâiul de la descălecătură Domn al Ţării Româneşti şi Alexandru Voievod de Iaşi [sic]”. Această biserică este închinată „Morţii Fecioarei Binecuvântate”, numită „Adormirea”.
Poarta de intrare şi turnul clopotului, parte a împrejmuirii, sunt impresionante; curtea este străjuită pe cele două părţi de clădirile mânăstirii, acum folosite de preoţii căsătoriţi, care oficiază aici în biserică slujbe religioase.
Am putut găsi doar urme palide ale construcţiei despre care amintesc istoricii și doar nişte ruine sporadice sub zidul de împrejmuire al mânăstirii mai amintesc de el. Privit de pe dealul din cealaltă parte a vechii mânăstiri, turnul oferă o privelişte frumoasă. Dealul se întinde, într-o mai mare măsură, de-a lungul văii, până la baza a ceea ce poate fi numit „piciorul dealului”.
Ţara întreagă este verde şi frumos cultivată, cu multe păduri, spre nord-est vârfuri grandioase, purpurii şi azurii, se ridică spre nori; la picioarele noastre, râul hrănit de multe pâraie curge în albia sa mică, acoperită cu prundiş”, scrie Mary Adelaide Walker în capitolul „Câmpulung -Nămăești – Râmnicu Vâlcea”.

Notă: Un exemplar din volumul „Untrodden Paths in Roumania” („Cărări neumblate din România”), Londra, 1888, se află la Biblioteca Academiei din București. Fragmentele pe care le-am extras din acest volum au fost traduse din engleză de doamna profesor Paula Malancu, prilej pentru a-mi exprima încă o dată întreaga gratitudine.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!