-4.5 C
Campulung Muscel
08/02/2025

Sâmbătă va fi redeschis centrul de vaccinare din târgul de la Voineşti

Ca şi cu alte ocazii, Primăria Lereşti a anunţat că, la finele acestei săptămâni, mai precis, sâmbătă, 9 octombrie, în târgul săptămânal de la Voineşti va fi organizată o nouă campanie de vaccinare. Centrul mobil este deschis pentru lereşteni, dar şi pentru orice persoană din Muscel care doreşte să se imunizeze cu unul dintre cele două tipuri de seruri folosite, de la Pfizer sau Johnson and Johnson, că e vorba de prima două, a doua sau chiar a treia.
„Stimaţi lereşteni, pentru a veni în sprijinul dumneavoastră şi pentru că cererile au fost din ce în ce mai mari, Primăria Lereşti organizează o nouă campanie de vaccinare! Vă anunţăm că sâmbătă, 9 octombrie, în cadrul Târgului Săptămânal de la Voineşti, în piaţa volantă din incinta târgului, va funcţiona din nou un centru mobil de vaccinare, realizat în colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică Argeş! Centrul de vaccinare din incinta târgului este la dispoziţia tuturor celor care doresc să se imunizeze, iar vaccinurile folosite vor fi cele produse de Pfizer şi Johnson and Johnson! Vă aşteptăm în număr cât mai mare la târg şi la vaccinare, pentru că doar împreună putem face să fie bine, pentru noi şi pentru cei dragi!”, a transmis primarul de la Lereşti, Marian Toader. “E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!