În ciuda imaginii pe care ne-a creat-o poezia lui George Topîrceanu, prin intermediul căreia ar fi de bănuit un autor vesel, expansiv şi plin de mobilitate, nu ne va fi mică mirarea a descoperi, în mărturiile contemporanilor, un om închis, singuratic şi taciturn, izolat chiar. După stabilirea la Iaşi, în 1912, Topîrceanu trăia foarte modest şi Tudor Arghezi povestea în revista „Bilete de papagal”: „L-am găsit odată la Iaşi locuind pe panta unei străzi necirculate, o cameră, spânzurată ca o colivie, pe zid. Era o locuinţă de fantezie cu intrarea parcă pe fereastră şi cu ieşirea pe coş. Dacă şedeai pe scaun aveai impresia că gravitezi spre răsărit şi, în picioare, îţi venea să te culci pe tavan”.
Chiriaş într-o astfel de cameră, la Iași, îl va fi aflat şi Demostene Botez, izbit de o „pitorească învălmăşeală de cărţi, caiete, condeie, călimări”, dar şi de un număr mare de puşti, carabine, pumnale, florete, revolvere şi iatagane. Topîrceanu era un ochitor desăvârşit şi adesea era rugat de prieteni să facă demonstraţii prin care era capabil de a reteza dintr-un foc gămălia de la un chibrit ori de a lovi un măr aruncat în aer.
Cum o bună parte dintre colaboratorii revistei „Viaţa Românească” de la Iaşi erau pasionaţi vânători, poetul putea fi văzut adesea în expediţii cinegetice, dar, fire aparte, se răzleţea de ceilalţi şi nu mai era văzut până seara, la întoarcere. Nu mânca niciodată ceea ce vâna, spunând că astfel s-ar simţi şi mai culpabil faţă de „victimele” sale. Era, însă, iubitor de animale şi, asemenea unui Salvador Dali care purta pe străzile Parisului un furnicar, Topîrceanu – îşi aminteşte scriitorul Mihail Sevastos – crescuse un pui de vulpe cu care ieşea pe străzile Iaşului, mergea la redacţia „Vieţii Româneşti” şi chiar la restaurant. Prietena sa, Otilia Cazimir, ne relatează că baia o avea plină de colivii, familii întregi de păsări care se înmulţeau „sub ochii atenţi ai poetului”. În maniera Creangă, iubea nespus pisicile şi la orele de masă se gudurau pe la poartă în număr impresionant, aşteptând întoarcerea poetului din oraş.
Topîrceanu avea o curiozitate de naturalist şi putea fi zărit adesea ore întregi îngenunchiat în grădina casei pentru a urmări cu lupa o gâză ori alta. De altfel, poseda un bagaj respectabil de cunoştinţe asupra „moravurilor” lumii animale. Aceasta, însă, nu-l împiedica să fie un pasionat cititor al cărţilorşi revistelor de ştiinţă. La curent cu orice invenţie tehnică, el explica şi discuta cu dezinvoltură despre cinematograf, gramofon ori ultimele aparate optice.
În ciuda aparenţelor, deşi versurile lui Topîrceanu lasă o indiscutabilă impresie de spontaneitate, de uşurinţă a improvizaţiei, poetul nu scria deloc uşor. Celebrul epigramist Păstorel Teodoreanu mărturisea că poetul nu scria niciun vers „fără ştirea Minervei”, că era plin de exigenţă cu sine însuşi şi căpătase „mania” de a nu reuşi „să dea la tipar o poezie sau o simplă notiţă până nu o transcria de zece ori cu o caligrafie clară, de o putea înţelege, ca pe un gest, şi un analfabet”. Topîrceanu era susceptibil la orice critică şi nu se conforma niciodată obiecţiilor, chiar dacă acestea veneau de la o autoritate, cum ar fi de pildă criticul G. Ibrăileanu. Poetul Alexandru Philippide îl vedea „plin de nelinişte şi întortocheri, un amestec de pasiuni simple şi gusturi bizare. Nu-mi dădea deloc impresia unui om vesel. În ciuda versurilor lui, pline de luminozitate, Topîrceanu mi se părea un om al nopţii”.
În ultimii ani de viață, bolnav, cerea doctorului să nu spună nimănui de maladia sa, pentru că nu putea suferi să fie compătimit. S-a stins discret la Iaşi, în 1937, vegheat de prietena sa, Otilia Cazimir, pe care o cunoscuse încă din 1912. La înmormântarea sa, deplasându-se de la Câmpulung, unde a trăit despărţită geografic de soţul său vreme de 25 de ani, sosise soţia, Victoria Topîrceanu. La Iaşi nu ştia nimeni că poetul era căsătorit şi pentru mulţi ieşeni apariţia Victoriei Topîrceanu la înmormântare a constituit ultima surpriză a biografiei unui scriitor care a vieţuit atât de diferit de imaginea pe care am fi tentaţi a i-o creiona prin versurile sale.