2.1 C
Campulung Muscel
07/12/2024

După accidentul de la „Trofeul Câmpulung 500”, pilotul a scăpat nevătămat

Aşa cum v-am anunţat în ediţia precedentă, la finele săptămânii trecute, Câmpulung a fost gazda etapei a VII-a a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă. „Trofeul Câmpulung 500” a fost câştigat de Alexandru Mirea, la volanul unui Radical SR 8, care s-a luptat pentru titlu cu Silviu Dumitrescu, într-o încleştare aproape dramatică. De altfel, Silviu Dumitrescu a terminat pe poziţia a doua a podiumului, la sub două secunde distanţă, iar pe locul trei s-a situat Octavian Ciovică, la două secunde şi jumătate de lider. Acelaşi Mirea a câştigat şi titlul de King of The Hill, pentru cea mai rapidă urcare a weekend-ului. În timp ce titlul de campion la general va fi disputat până în ultima etapă, la Câmpulung, Mihai Leu a ieşit campion la Grupa GT şi a încheiat Trofeul Câmpulung pe locul 5 la general.

Aplauze pentru eroii musceleni

Pentru că „Trofeul Câmpulung” a ajuns la cea de-a X-a ediţie, organizatorii au pregătit şi un moment aparte. Cei 10 pompieri de la Detaşamentul Câmpulung, care au fost în misiune la incendiile devastatoare din Grecia au fost premiaţi chiar pe traseu. A fost vorba despre plutonier adjutant şef Adrian Mihai Cîndea, plutonier adjutant şef Costinel Manuel Cîrstea, plutonier adjutant şef Valerică Cocean, plutonier adjutant şef Ilie Dobre, plutonier adjutant şef Gheorghe Filip, plutonier adjutant şef Alexandru Ionuţ Negru, plutonier adjutant Mihai Dan Ionescu, plutonier adjutant Andrei Miloiu, plutonier adjutant Silviu Vuică, plutonier adjutant Valentin Alexandru.

De asemenea, premiat a fost şi Ionuţ Butoi, veteran de război şi campion Invictus la tir cu arcul. Mai mult, Ionuţ Butoi a fost copilot pentru Ciprian Lupu şi împreună au devenit primii români din istoria motorsportului care, în viaţa de zi cu zi, sunt nevoiţi să folosească fotoliile rulante şi care au urcat într-o competiţie oficială pe un traseu. Ciprian Lupu este, de altfel, şi singurul pilot din ţară în fotoliu rulant, care concurează în competiţii oficiale. Pilotul a făcut şi schimb de experienţă cu Ionuţ Butoi şi, imediat după coborâre, a tras cu arcul chiar lângă traseu şi s-a declarant absolut încântat de această experienţă.
„Având în vedere perioada dificilă prin care am trecut cu toţii, dar şi faptul că suntem cumva la o ediţie aniversară, am decis să îi avem ca invitaţi speciali şi să îi premiem pe pompierii care au fost atât de apreciaţi în misiunea lor din Grecia şi pe Ionuţ Butoi. Practic, am vrut să îi evidenţiem pe aceşti oameni care sunt realmente eroi în sensul pur al cuvântului. Am vrut să fie aplaudaţi la scenă deschisă şi să îi dăm ca exemplu pentru noi toţi. Sunt oameni care, în fiecare zi, de câte ori pleacă în misiune, îşi riscă viaţa. Iar Ionuţ Butoi este un exemplu pentru noi toţi că poţi să înfrunţi orice greutate pe care viaţa ţi-o oferă ca provocare şi să excelezi în ceea ce faci. Sunt bucuros că am putut avea acest moment şi că aceşti oameni au primit şi aprecierea piloţilor, dar şi a iubitorilor de motorsport.”, a explicat Iulian Nicolaescu, organizatorul „Trofeului Câmpulung”.

Accident spectaculos, Costin Popescu a scăpat nevătămat!

Dacă vineri seara, pe 17 septembrie, piloţii s-au distrat copios la Muzeul Municipal, încercând să reproducă, la o tiparniţă veche, Scrisoarea lui Neacşu, lupta foarte strânsă din clasament, vremea foarte bună de la Câmpulung şi miile de spectatori veniţi în fiecare din cele două zile au fost ingredientele necesare pentru o confruntare acerbă între piloţii care au încercat să dea totul încă din ziua de sâmbătă, de la recunoaşteri şi calificări.

Cele două manşe de concurs au fost extrem de intense. De departe, cel mai spectaculos incident a fost cel al cărui erou a fost Costin Popescu. Acesta a ajuns în şanţ şi, la o viteză de aproximativ 160 de kilometri la oră, a fost aruncat şi s-a rostogolit în aer. Din fericire, pilotul a ieşit din maşină nevătămat!
Costin Popescu ne-a explicat cum s-a produs incidentul şi ne-a transmis că a efectuat o serie de analize ale căror rezultate au fost foarte bune. „Mergeam conform planului, eram în viteză maximă. La un moment dat, din cauza curentului, ştergătoarele s-au ridicat şi asta mi-a scăzut puţin din concentrare. Din acest motiv, nu am reuşit să menţin trasa optimă. Trebuia să vin maxim pe stânga şi să iau virajul la dreapta, însă, din cauza acelui moment cu ştergătoarele, nu m-am încadrat corect. După ce maşina a plecat de spate, am încercat să o controlez, dar nu a mai mers. Iniţial am simţit un şoc foarte puternic pe partea stângă. Mi-am dat seama că nu mai ţineam volanul, aşa că am pus mâinile pe volan şi l-am ţinut tare. Următoarele două şocuri nu le-am mai simţit atât de puternic. Am oprit generalul, am ieşit din maşină şi asta a fost tot. Am avut şi ceva noroc, pentru că incidentul a avut loc între două capete de pod, nu a fost în zona acestora. Chiar dacă acestea erau protejate cu baloţi, puteam să mă lovesc din lateral, dar totul a fost bine. Am fost verificat de personalul de pe Ambulanţă, mi s-a luat pulsul, tensiunea a fost 12 cu 8. Astăzi (n.r. luni, 20 septembrie) am avut o examinare clinică la un coleg doctor neurochirurg, totul a fost OK. Am făcut, însă, şi o programare RMN, pentru ca totul să fie cât se poate de concludent.”, ne-a transmis Costin Popescu, care a spus că abia aşteaptă să revină pe traseul de la Câmpulung ediţia viitoare.

„În primul rând, mă bucur foarte mult că este bine Costin. Şi mă bucur că nu au existat victime de niciun fel. Astfel de incidente sunt inerente în acest sport care este extrem de frumos, dar evident că este şi periculos. Tocmai de aici adrenalina şi spectaculozitatea lui. Noi nu putem decât să facem tot posibilul ca, prin măsurile pe care le luăm, să reducem şansele ca asemenea accidente să se producă sau să atenuăm urmările. Inclusiv faptul că în zona de impact nu erau spectatori este o dovadă că, la Câmpulung, măsurile de securitate sunt respectate. Pe de altă parte, publicul larg trebuie să ştie că piloţii poartă costume speciale, au scaune şi centuri speciale, iar autoturismele de concurs sunt ranforsate, nu seamănă deloc cu maşinile de stradă, nici la performanţe, nici la ceea ce noi numim generic siguranţă. Oricum, ştiţi că facem apel de fiecare dată către cei care vin la traseu să respecte indicaţiile forţelor de ordine. Şi dacă tot am ajuns aici, vreau să le mulţumesc tuturor celor implicaţi în organizarea competiţiei, de la voluntari până la toţi partenerii noştri, în frunte cu Primăria Câmpulung şi Consiliul Judeţean Argeş, forţele de ordine şi de intervenţie – Poliţie, Jandarmi, Pompieri, Ambulanţă, MSS, partenerilor de la Federaţia Română de Automobilism Sportiv, celor din presă pentru promovarea evenimentului, spectatorilor şi, desigur, piloţilor şi echipelor lor.”, a mai subliniat Iulian Nicolaescu.

„Trofeul Câmpulung 500”, cea de a VII-a etapă din cadrul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, a fost organizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Câmpulung, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv şi a Consiliului Judeţean Argeş.
Ajuns la cea de a X-a ediţie, Trofeul Câmpulung Muscel a fost, anul acesta, parte integrantă a proiectului „Câmpulung 500 – Capitala Scrisului Românesc”. “E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!