În seara zilei de miercuri, 16 august 2023, Câmpulung Muscel a devenit centrul cântecelor şi costumelor tradiţionale româneşti, găzduind cea de-a X-a ediţie a Festivalului Concurs Naţional de Muzică Populară „Sus la munte, la Muscel”. Evenimentul a fost organizat de Casa de Cultură „Tudor Muşatescu” şi a beneficiat de sprijinul Primăriei Câmpulung. Cu un invitat special, nimeni alta decât prezentatoarea emisiunii „O dată în viaţă”, Iuliana Tudor, a fost gazda deosebită a ediţiei din acest an.
De-a lungul anilor, festivalul a avut misiunea de a păstra vie tradiţia culturală şi de a promova tinerii talentaţi ai culturii tradiţionale din România. Iuliana Tudor, gazda evenimentului, transmis: „Ne întâlnim din nou, la Câmpulung, în cadrul festivalului „Sus la munte, la Muscel”, într-o ediţie aniversară, a X-a ediţie a acestui festival, care şi-a propus încă din 2014 să păstreze vii tradiţiile acestui loc şi să promoveze cât mai mulţi tineri ai culturii tradiţionale din România prin costumele pe care ei le poartă, prin cântecele pe care le aduc pe scena festivalului şi prin tot ceea ce înseamnă dorinţa de a deveni artişti în numele folclorului românesc”.
De asemenea, cu entuziasm, primăriţa Elena Lasconi a întâmpinat publicul numeros şi invitaţii speciali ai acestui eveniment, aducând un omagiu României autentice: „Bine aţi venit la Câmpulung, vă mulţumim foarte mult pentru că astăzi aţi adus aici, în prima capitală a Ţării Româneşti, milioane de români, din toate colţurile lumii. „Sus la munte, la Muscel” nu este doar un festival concurs în România, este visteria acestei ţări plină cu tineri talentaţi. Avem concurenţi foarte puternici aici. Este visteria României plină cu costume populare de calitate, de excepţie, cu tradiţii. Sunt tare mândră că sunt româncă şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a adus aici, la Câmpulung Muscel, şi că pot să fac lucruri bune, concrete, pentru ţara pe care o iubesc, de aici de la Câmpulung. Vreau să le mulţumesc câmpulungenilor care sunt aici şi tuturor celor care au investit atât de multă încredere şi speranţă în mine în urmă cu aproape 3 ani. Putem schimba în bine oraşul, împreună. Împreună putem schimba în bine România, pentru că viaţa asta nu este despre eu, despre tu, este despre noi, despre împreună. Vă mulţumesc foarte mult şi succes!”
Într-o atmosferă plină de emoţie şi dăruire, cei 22 de concurenţi selecţionaţi din peste 55 de candidaţi au oferit publicului prezent balade, doine, cântece doinite, exprimându-şi dragostea pentru folclorul românesc şi transmiţând moştenirea culturală de generaţii. O particularitate distinctivă a acestui festival a fost prezentarea pieselor însoţite de costume populare de calitate, ce reprezintă tradiţiile specifice locurilor de unde provin concurenţii. Aceşti tineri artişti, cu pasiune pentru cultura şi folclorul românesc, au adus scena la viaţă prin voci pline de emoţie. Fiecare concurent a avut ocazia de a se exprima prin intermediul a două piese. Au fost incluse balade, doine, cântece doinite şi un cântec propriu-zis. Astfel, fiecare participant a avut şansa de a-şi împărtăşi talentele şi emoţiile cu publicul prezent, contribuind la păstrarea şi promovarea acestor valori culturale.
În această seară, 17 august 2023, începând cu ora 18.00, se vor anunţa câştigătorii în cadrul unei festivităţi speciale.
Aşadar, iată care au fost concurenţii din acest an:
- Bianca Mădălina Latiş – Târgu Lăpuş
- Denisa Elena Pîrvu – Argeş
- Ştefania Raluca Ciupală – Prahova
- Nicoleta Crisante – Caracal
- Alexandra Georgiana Piţu – Giurgiu
- Bianca Opăriuc – Timişoara
- Sebastian Mihai Şerban – Mureş
- Cheva Sorin Năstăsie – Caraş Severin
- Erika Daria Zgârdău – Suceava
- Delia Valentin Bertea – Suceava
- Andreea Denisa Popescu – Olt
- Flavia Maria Sabo – Sălaj
- Melinda Mitran – Gorj
- Marian Casian Mihuţ – Bihor
- Maria Ghiorghiţoiu – Argeş
- Bianca Diana Popa – Bihor
- Elena Simona Lazăr – Tulcea
- Daria Maria Costea – Alba
- Dorin Adrian Rus – Bistriţa
- Petronela Popa – Suceava
- Delia Gandore – Vaslui
- Andra Gabriela Sâiu – Olt
De asemenea, dintre oaspeţii sosiţi la Câmpulung care au făcut parte din juriu, îi amintim pe:
- Profesor doctor Grigore Leşe, preşedintele juriului
- Profesor doctor Elise Stan, doctor psiholog, realizator de emisiuni
- Ileana Vieru, realizator de emisiuni folclorice la Radio România Antena Satelor
- Valentin Marin, muzicolog, director Radio România Antena Satelor
- Petre Horia Murărescu, preşedinte Asociaţiei Culturale „Marioara Murărescu”
- Cătălin Iancu, dirijorul orchestrei „Doina Argeşului”
Robert Adrian ȘTEFAN