Miercuri seara, pe 8 septembrie, premierul Florin Cîţu a demis toţi secretarii şi subsecretarii de stat numiţi de USR PLUS, anunţând că nu a luat o decizie cu privire la demiterea prefecţilor. Însă a afirmat că, dacă partidul respectiv nu mai este la guvernare, ar fi normal să plece tot aparatul.
Despre ce se întâmplă acum la guvernare, deputatul argeşean USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, a scris pe Facebook: „Liviu Dragnea spunea că USR PLUS vrea să fure frigiderele şi aragazele românilor. Victor Ponta era mitoman, minţea cum respiră. Am râs de ei, credeam că nu pot fi concuraţi. A apărut Florin Cîţu. Astăzi (n.r. 8 septembrie) au fost aruncate mai multe fake news-uri. Mai întâi a anunţat că USR PLUS negociază să-l numească pe Marcel Ciolacu premier, iar în seara asta a insinuat că noi am avea o înţelegere cu AUR pentru a sabota campania de vaccinare. Florin Cîţu e responsabilul pentru eşecul vaccinării în România. Cel mai mare eşec din Europa, după Bulgaria. El coordonează campania de vaccinare. Tot în seara aceasta au fost revocaţi toţi secretarii şi subsecretarii de stat numiţi de USR PLUS. Nu a contat cine. Au fost demişi oameni profesionişti, pasionaţi, oneşti şi harnici, intraţi în administraţie pentru a contribui la schimbarea României.
Florin Cîţu ne demonstrează că are un singur rol de jucat: să execute restauraţia USL-istă. USR PLUS îi deranjează. Îi deranjează că în România începuseră să se construiască autostrăzi, că în companiile statului ajungeau oameni profesionişti, că în spitale aveam concursuri transparente pentru funcţiile de manageri, iar la şefia DIICOT şi DNA aveam un concurs deschis, nu ajungeau tot oameni stabiliţi după aranjamente în spatele uşilor închise. Nu este nicio problemă. Rămâne USR vs. USL. Florin Cîţu este un pericol pentru România. A arătat din nou în seara asta. Va pleca. Să fie sigur de asta.”