4.6 C
Campulung Muscel
07/12/2022

Faptele bune sunt bucuria adevăraţilor creştini!

Dragii mei!
Vă mărturiseam şi altă dată despre condiţia noastră umană în raport cu Dumnezeu, cu semenii noştri şi, implicit, cu tot ceea ce ne înconjoară. Şi, spuneam că, înainte de toate, trebuie să fim într-o normalitate care să ne confere această condiţie umană, mai ales că prin rânduiala Domnului suntem creştini şi de la sine se înţelege că avem în primul rând datoria de a fi practicanţi şi trăitori a ceea ce mărturisim că suntem. Nu ne va fi de nici un folos să ne numim creştini, dacă nu facem fapte potrivite cu numele de creştin. Şi dacă vreţi, vă voi aduce ca martor vrednic de crezare pe Iacov, fratele Domnului, care zice: „Credinţa fără fapte moartă este” (Iacov 2, 17). Iar Sfântul Ioan Gură de Aur în predicile sale deseori amintea de faptul „că toată viaţa noastră trebuie să o însoţim cu săvârşirea faptelor bune, căci dacă ne lipseşte acest lucru, la nimic nu ne foloseşte calitatea de fi numit creştin, pentru că fapta cea bună este întărirea oricărui lucru. Dar oare în aceste vremuri în care păcatul prin voia noastră şi lucrarea vicleanului, până la sfârşitul vieţii caută să ne distrugă frumuseţea creată de Dumnezeu, reuşim noi oare să fim bineplăcuţi lui Dumnezeu, prin vieţuirea noastră? Dacă ne uităm în oglindă şi stăm de vorbă cu noi, măcar pentru o clipă, ne vom citi răspunsul pe obraji. Dacă nu ne speriem de hidoşenia din suflet ca urmare a păcatelor noastre, atunci să ştim că am trecut testul. Dacă am trăi doar o singură zi şi tot am face o sumedenie de păcate… Ce să mai zicem de o viaţă întreagă petrecută în păcate şi lipsită de fapte bune. Fără un pic de osteneală nimic nu se câştigă, cu atât mai mult când vine vorba de Viaţa Veşnică. Dacă nu ne ostenim şi nu lucrăm pentru a noastră mântuire nu cred că vom dobândi mântuirea. El este plin de iubire dar este şi drept, aşa că faptele noastre vor sta mărturie la judecată şi ele ne vor aduce fericire veşnică sau osândă veşnică. Aţi văzut că, atunci când ne îngăduie Dumnezeu o boală în trupul nostru, imediat intrăm în panică şi alergăm la cei mai buni medici pentru a căpăta vindecare, având frică de moarte. Când sufletul se îmbolnăveşte din pricina vreunui păcat săvârşit cu neruşinare în loc să alergăm la Biserică, la duhovnic, la rugăciune şi milostenie, rămânem într-o stare de amorţire şi neputinţă, încercând să înăbuşim glasul conştiinţei. Şi, odată deschisă rana sufletească în loc să o cicatrizăm şi să ne vindecăm, ca prin aceasta să redevenim oameni, preferăm „cangrena” şi în final moartea sufletească. De ce nu suntem oare corecţi cu noi înşine şi măcar să avem grijă de sufletul nostru în aceiaşi măsură, în care avem de trupul nostru, ca să nu mai zic că valoarea sufletului nu are preţ. Când lucrăm fapta cea bună avem pe Duhul Sfânt cu noi, suntem bucuroşi şi voioşi, când păcatul se sălăşluieşte în inima noastră, Duhul Sfânt se întristează şi ne părăseşte. Restabilirea relaţiei cu Dumnezeu se poate realiza în primul rând prin rugăciune, care nu este altceva decât factorul divin şi centrul mântuirii. Noi avem voinţă şi de noi depinde, dacă vrem sau nu, să ne mântuim. Cea mai scurtă rugăciune este aceasta „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Odată rostit numele lui Iisus ştim că vom reuşi prin El toate, implicit ne vom curăţi mintea, inima şi întreg sufletul nostru va fi cuprins de pace şi bucurie. Oricât de păcătoşi am fi, să nu deznădăjduim, ci odată venindu-ne în fire să fim conştienţi că schimbarea lăuntrică se poate realiza, numai să ne dorim acest lucru, aceasta fiind de fapt şi frumuseţea ortodoxiei, de a ne veni în fire şi de a ne dori mântuirea. Revenind la lucrarea noastră, a fiecăruia, trebuie ştiut că Dumnezeu se bucură inclusiv pentru intenţiile noastre cele bune, pentru gândurile curate dar mai ales, pentru faptele ce izvorăsc din iubire faţă de El şi faţă de aproapele. Ce frumoase sunt cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, care zice: „Când vrei să dai milostenie, nu te uita la chleltuiala banilor, ci la strângerea dreptăţii. Nu te uita la bogăţia care se împuţinează, ci uită-te la comoara care creşte. De posteşti nu te gândi la traiul rău pricinuit de post, ci la tihna ce ţi-o aduce traiul acesta rău. De priveghezi rugându-te, nu te uita la oboseala privegherii, ci la îndrăzneala ce ţi-o dă rugăciunea. Aşa fac şi ostaşii. Nu se uită la răni, ci la răsplăţi, nu la junghieri, ci la victorii, nu la morţii căzuţi, ci la eroii încununaţi”(Predici la Sărbători împărăteşti şi Cuvântări de laudă la Sfinţi). Vă las să meditaţi la cele scrise, dorindu-vă să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Părintele Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii Negru Vodă din Câmpulung Muscel

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!