Fetiţă de 12 ani, moartă în urma impactului dintre un autoturism şi un cimentruck
Cumplit accident rutier, luni dimineaţă, pe 6 septembrie, în jurul orei 5.00, pe „Şoseaua morţii”, la Mihăeşti. O fetiţă în vârstă de 12 ani şi-a pierdut viaţa şi alte şase persoane au fost rănite după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit în plin de un cimentruck, fiind proiectat ulterior în şanţul de pe marginea DN 73. Oamenii legii au demarat cercetările pentru a stabili cu certitudine circumstanţele producerii accidentului.
Din primele verificări efectuate de poliţiştii Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că un bărbat de 33 de ani, din localitatea Dănicei, judeţul Vâlcea, care conducea un ansamblu rutier (TIR, compus din cap tractor şi semiremorcă pentru ciment) din direcţia Piteşti spre Câmpulung, în împrejurări ce urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat în vârstă de 45 de ani. În urma impactului, deosebit de puternic, a rezultat decesul unei fetiţe de 12 ani, aflată în autoturism şi rănirea celorlalţi ocupanţi: şoferul, o femeie de 27 de ani şi alte patru fetiţe în vârstă de 6 luni, 2 ani, 6 ani, respectiv 8 ani. Toate victimele au fost transportate la spital pentru investigaţii medicale. Fetiţa de 6 luni a fost preluată de echipajul medical în stop-cardio respirator şi a ajuns cu un elicopter SMURD, intubată, la un spital din Capitală. În cauză a fost întocmit dosar penal, conform art. 192 şi 196 din Codul Penal, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut. Alex Barbu