23/03/2025

Maestrul Grigore Leşe: „În fiecare zi trebuie să avem dor de Dumnezeu. Fără dorul de Dumnezeu suntem pierduţi”

 

Cartea lansată de maestrul Grigore Leşe la Câmpulung a constituit punctul de atracţie al Simpozionului Naţional „500 de ani de scris românesc”, structurat în două părţi. Prima, consumată la Primăria Câmpulung, a cuprins prezentare de volume şi articole, iar cea de-a doua, găzduită la Mănăstirea „Negru Vodă”, în sala Protoieriei, l-a avut în centrul acţiunii pe profesorul doctor Grigore Leşe, care a prezentat, de Ziua Limbii Române, celebrată în „Capitala Scrisului Românesc”, cartea de amintiri, destăinuiri şi mărturii „Chipurile umilinţei”. Acesta spunea invitaţilor săi că în volumul realizat sub forma unui dialog cu jurnalistul Răzvan Bucuroiu se arată, lucru pe care susţine că nu l-a făcut până acum. Din povestea creată într-o mansardă s-a născut cartea apărută la editura „Lumea Credinţei”, a cincea a lui Grigore Leşe, care pare că se ataşează de Câmpulung. Unde, pe 31 august, a venit ca să-şi spună povestea, în vorbe şi în muzică, iar în luna octombrie va reveni pentru un spectacol oferit celor care îi îndrăgesc performanţele interpretative şi repertoriul.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!