De vineri, 27 august, şi până duminică, 29 august, Muzeul Municipal Câmpulung a organizat proiectul „Scrisori de iubire de pe front”, partea a manifestărilor „Câmpulung 500 – Capitala scrisului românesc”.
Evenimentul a conţinut o expoziţie, teatru stradal, recital de poezie şi lectura unor scrisori de dragoste, expediate de pe front, locaţiile fiind Mausoleul Eroilor de la Mateiaş, Grădina Publică „Mersi” şi Secţia de Istorie a Muzeului, unde s-a mutat manifestarea, duminică, 29 august, din cauza timpului nefavorabil.
Emoţionantele gânduri şi trăiri ale unora dintre muscelenii care, prin jertfa lor, au devenit eroi au fost citite de actorii Teatrului Independent Piteşti. La manifestările de vineri, de la Mausoleul Mateiaş, a asistat primarul Elena Lasconi, iar viceprimarul Nicolae Zaharia a fost prezent la cele ţinute în sediul Muzeului, duminică. În Grădina Publică „Mersi”, sâmbătă, a putut fi remarcat şi Ion Jinga, ambasadorul României la ONU.