10.2 C
Campulung Muscel
28/03/2025

Scandal în timpul unei executări silite la Godeni!

Executare silită cu scandal, luni dimineaţă, în satul Malu, comuna Godeni! Un executor judecătoresc a încercat să pună în aplicare o sentinţă rămasă definitivă, privind construcţia unui gard între două proprietăţi vecine, însă acţiunea nu a avut finalitatea dorită din cauză că una dintre părţile implicate în acest caz, o femeie în vârstă de 50 de ani, s-a opus categoric executării silite, considerând că hotărârea instanţei a fost nedreaptă. Jandarmii şi poliţiştii care au însoţit executorul judecătoresc au încercat să o determine pe femeie să respecte litera legii, însă aceasta a fost de neînduplecat, chiar dacă oamenii legii au încercat să-şi impună punctul de vedere prin forţă. În cele din urmă, s-a luat decizia ca executarea silită să fie amânată, după întocmirea unui proces-verbal de constatare a celor petrecute.

Neînţelegerile au început în 2016

Doi vecini, bărbat şi femeie, din satul Malu, s-au judecat timp de trei ani (2016-2019) din cauza unui gard pe care bărbatul a dorit să-l construiască între proprietatea sa şi cea a vecinei sale, pe linia de hotar. Vorbim despre o construcţie din beton, cu fundaţie, realizată pe jumătate. Bărbatul, poliţist la Piteşti, a obţinut în instanţă dreptul de a ridica gardul, însă vecina sa consideră că i s-a făcut o nedreptate, acuzând faptul că nu s-a respectat linia de hotar. Mai mult, femeia acuză executorul judecătoresc de comportament abuziv. „Vecinul meu a luat autorizație să construiască un gard cu jumătate de an înainte ca eu să mă apuc să edific gardul meu care împrejmuia proprietatea, pentru că era deteriorat. Spunându-i să vină la fața locului să construiesc gardul, el a zis să nu fac niciun gard, pentru că luase autorizație să facă gard din beton, nefiind de acord cu gardul meu. Am venit, am discutat, iar el neapărat a vrut gard de beton. I-am spus că nu-mi permit, uitați-vă, că jumătate e construit gardul, e foarte înalt, un metru și ceva, nu-i vedeam utilitatea, 70 de cm în pământ, fundația are lățimea de 30 de cm, băgam niște betoane, or eu nu-mi permit, că tot dintr-un salariu trăiesc… A spus că o să suporte el. S-a băgat cu linia de hotar în cadastru, unde avem acord de bună vecinătate, are un singur punct de inflexiune între proprietăți. Acum, cadastrul are mai multe puncte de inflexiune, se vede clar băgat la mine. E un cadastru avizat în 2008 şi vine o doamnă executor și spune că nu mai este bun acela, este bun acesta. Am cerut în instanță să fie avizat cadastrul făcut de doamna expert la OCPI, iar doamna executor a cerut bani ca să fie avizat cadastrul. S-au și plătit banii aceștia, au fost depuși la instanță, și apoi s-a revenit și spune că acesta este bun. La început, când el și-a luat autorizația și ne-am întâlnit să vedem despre ce este vorba, vecinul meu, care este șef de poliție la o secție din Pitești, a venit cu proiectul. L-am întrebat de proiect și mi-a spus că are. Mi-a arătat un proiect cu un gard de 30 de cm elevație și la distanță de 60 cm de hotar. Ulterior, a schimbat proiectul și a apărut cu un proiect la 90 cm, deoarece constructorul care i-a făcut magazia a spus că nu poate să se descurce la 60, iar acum are 120 cm până-n hotar, deci se vede clar că a intrat. N-am putut să documentăm, pentru că, în ambele proprietăți, terenul este mai mult. În trecut, bătrânii nu treceau toată suprafața, plăteau mult impozit, și aşa a apărut, și la dânsul, și la mine, mai mult teren, dar nu a fost ăsta un punct de reper, nu ne-a ajutat să delimităm și a rămas hotarul cum l-a spus doamna executor, iar acum instanța îl autorizează pe el să continue gardul conform proiectului și, bineînțeles, conform autorizației. El când a luat autorizația, eu am solicitat la Primărie să-mi spună dacă a fost autorizat să construiască în proprietate la el sau la mine, pentru că eu nu-mi dădusem niciun acord scris. A spus că a fost autorizat să-și construiască în proprietate și nu în alt amplasament, or lucrul ăsta îl vedeți. Hotărârea judecătorească este din 2019 și spune să se continue executarea gardului conform proiectului pe linia de hotar. A cerut o lămurire a dispozitivului, pentru că doamna executor nu era sigură și a cerut ca să construiască în continuare gardul pe proprietatea mea, jumătate pe proprietatea mea, 15 cm pe proprietatea mea, 15 cm pe a lui. I s-a respins de instanță, nici nu este hotărârea definitivă. Să nu mai spun de modul cum s-a comportat doamna executor, pentru că prima dată când a venit și m-am opus să contruiască gardul pe proprietatea mea, a spus: „O să vin cu jandarmii și o să vă leg și o să fac gardul”. Bineînțeles că acum nu mai recunoaște.”, ne-a declarat Mirela Adina Toma, căci despre ea este vorba.

„Asta am cerut, să mi se respecte dreptul de proprietate”

Femeia a contestat autorizaţia de construcţie şi există un alt proces pe rol, în contencios administrativ, prin care speră să i se facă dreptate, mai ales că de pe urma gardului ar avea şi alte neplăceri în gospodărie, după ce a fost obligată de instanţă să taie viţa de vie, care împiedica ridicarea construcţiei. „Hotărârea instanței este definitivă, doar că problema este că și eu am contestat această autorizație, este un proces pe contencios administrativ, termenul e pe 30 septembrie, ca să ne lămurim. Adică nu poți să mă forțezi pe mine, să-mi construiești în proprietate gardul cum vrei tu să-l construieşti. Este construit sub streașina casei mele și am explicat, eu am apele de aici, apele pluviale, nu am cum să le captez și să le drenez să mi se ducă prin spatele anexelor, pentru că acum îmi intră și în bucătărie, și în cămară. El insistă în continuare să vină cu gardul sub streașină, eu nu mai am cum să fac un canal ca să drenez apa care mi-a intrat în zid, se vede.

Vița de vie, inițial, a fost plantată la 60 cm, după toată asta el s-a băgat cu hotarul şi nu au mai rămas 60 cm. Prima instanță nu mi-a cerut să o tai, a doua, la Pitești, mă rog, am eu dubiile mele în ceea ce privește instanța și am curajul să o spun, a spus să tai vița de vie. Am tăiat-o, nu m-a deranjat, nu stăm în asta. A intrat cu hotarul 30 cm, dar mi se pare absurd să exagereze, chiar și doamna executor, deci când te duci și ceri o lămurire a unui dispozitiv înseamnă că nu ești sigur. Asta am cerut, să mi se respecte dreptul de proprietate. Prima lege în Constituția României asta e, respectarea proprietății!”, ne-a mai spus Mirela Toma. Am încercat să stăm de vorbă şi cu vecinul femeii, dar acesta a refuzat orice dialog pe această temă, precizând doar că este o chestiune privată.

Moment tensionat cu jandarmii

A existat şi un moment tensionat în timpul acţiunii de executare silită. Jandarmii l-au acuzat de ultraj pe fiul Mirelei Toma, iar aceasta acuză forţele de ordine că ar fi acţionat cu brutalitate, rănind-o. În urma scandalului, tânărul a fost reţinut şi condus la sediul Secţiei de Poliţie Rurală din Schitu Goleşti. “Un domn jandarm a pus mâna pe mine, mi-a îmbrâncit copilul, a vrut să mă apere, a tras de el… Uitați-vă, sunt zgâriată pe picioare, nici papuci n-am, că am fost târâtă. Bineînțeles că acum nu mai recunosc, pentru că așa înțelege dumnealui să-și apere colegii de influența acestor domni polițiști. Întâi te provoacă, pentru că a tras de mine și de copil, apoi l-a luat pe el, pe copil, desigur l-a luat că a vrut să mă țină să nu mă ia pe sus domnul jandarm. Ştiu clar, am sunat-o pe doamna avocat și mi s-a spus că nu are voie să mi se încalce proprietatea şi să pună mâna pe mine. Cu toate acestea, doi domni jandarmi au abuzat și au tras de mine!”, acuză Mirela Toma. Jandarmii susţin că băiatul femeii a fost agresiv şi le-a vorbit urât, motiv pentru care a fost reţinut. Scandalul s-a încheiat printr-un proces verbal, în care s-a arătat că executarea silită nu a putut fi dusă la bun sfârşit, urmând ca Judecătoria să dea un nou termen. Alex BARBU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!