Marţi, 10 august, caravana va avea o oprire la Câmpulung, unde va face recoltări în curtea Policlinicii
La întâlnirea cu jurnaliştii locali, organizată la sfârşitul săptămânii trecute, în sediu nou, Marian Neagoe, preşedintele Partidei Romilor „Pro Europa” Câmpulung, şi Marius Liţă, inspector pe problemele romilor în cadrul Instituţiei Prefectului Argeş, au abordat un subiect extrem de important legat de sănătate: programul de screening în vederea depistării cancerului de col uterin. Proiectul, care va salva viaţa beneficiarilor, prin depistarea timpurie a bolii, este destinat tuturor femeilor, indiferent de etnie. Pacientelor care vor primi un diagnostic nefavorabil li se oferă posibilitatea de a urma un tratament la Bucureşti. În ideea de a ajuta muscelencele, în primul rând, să afle că sunt bolnave, apoi să se trateze, o ambulanţă va circula în zona noastră, sub forma unei caravane, cu oprire, pe 6 august 2021, la Bughea de Sus, şi pe 10 august 2021, la Câmpulung. Programul medical oferă testări femeilor cu vârsta cuprinsă între 24 şi 64 ani.
La Câmpulung, caravana va fi amplasată în curtea Policlinicii
Potrivit lui Marian Neagoe, avansează mulţumitor proiectul de care se ocupă, în zona noastră, mediatorul Marcela Tudoroiu, împreună cu Marius Liţă. „Lucrurile merg destul de bine şi, dacă au mers bine până acum, trebuie să fac un lucru de bun simţ şi să-i mulţumesc doamnei primar pentru sprijinul acordat. Pe 10 august, caravana va veni la Câmpulung şi doamna primar şi domnul Andrei Aron au dat concursul ca lucrurile să se desfăşoare normal la Policlinica din Câmpulung.”, a afirmat preşedintele Partidei Romilor Câmpulung.
Proiectul „Screening pentru cancerul de col uterin şi tratament precoce” este derulat de către Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Alessandrescu-Rusescu”, în parteneriat cu Asociaţia „Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen – FILIA” şi Fundaţia Renaşterea pentru Educaţie, Sănătate şi Cultură. Programul îşi propune, prin activităţile implementate, creşterea accesului la servicii durabile de înaltă calitate, oferite gratuit, inclusiv asistenţă medicală şi servicii sociale de interes general pentru femei, indiferent de etnie, cu vârsta între 24 – 64 ani, din cele 7 judeţe ale Regiunii Sud – Muntenia: Călăraşi, Dâmboviţa, Ialomiţa, Prahova, Argeş, Teleorman şi Giurgiu.
Potrivit inspectorului Marius Liţă, se vor organiza programe de sănătate, se vor întreprinde servicii de orientare spre prevenţie, depistarea şi tratamentul precoce al cancerului de col uterin. „Activitatea se va desfăşura prin deplasarea unităţilor mobile în zonele stabilite în prealabil cu autorităţile locale. Ceea ce am început să facem în primele două localităţi din Argeş, Bughea de Sus şi Câmpulung: au fost încheiate protocoale de colaborare cu Primăria. Primăria a desemnat persoane de legătură, care, împreună cu responsabilii Centrului pentru Politici de Sănătate Publică din judeţ, informează toate femeile din localitate despre posibilitatea de a efectua gratuit testele Papanicolau şi HPV. După această informare, femeile sunt invitate la sediul Primăriei. La Câmpulung, se fac în cadrul unei şcoli sesiunile de consiliere şi de completare a formularelor de grup simple. În momentul în care femeile îşi dau acordul să participe la activitatea de testare, se tocmesc liste şi se fac programările pentru testare. În cazul în care una dintre aceste femei este depistată pozitiv, va fi preluată de către reprezentanţii Institutului Naţional pentru Sănătate a Mamei şi Copilului şi va fi dusă la Bucureşti, pentru investigaţii suplimentare şi acordare de tratament.”, a precizat Marius Liţă.
Campania a condus la depistarea primelor rezultate pozitive
Campania derulată la Bughea de Sus a condus la informarea a peste 300 de femei. 115 femei s-au înscris şi au participat la sesiunile de instruire şi de informare. Întâlnirea de astăzi, de la Bughea de Sus, va avea loc în faţa Căminului Cultural, unde va fi amplasată caravana mobilă, constând într-o maşină de Salvare, în care medici specialişti de la Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului vor face recoltările. Medicii vor fi prezenţi începând cu ora 10.30 şi vor fi în localitate până la ora 16.30. Reprezentantul Prefecturii Argeş spera ca cel puţin 12 – 13 femei pe oră, la un interval de cinci minute, să poată fi testate şi, astfel, să fie părtaşe la campania de depistare a cancerului de col uterin.
„Femeile de la Bughea de Sus şi Câmpulung vor fi sunate de către mediatorul sanitar, pentru a fi programate din cinci în cinci minute pentru testare. Vor fi întrebate şi alte lucruri personale. Există anumite femei care nu vor putea participa în acea zi la testare, care se face de către medici profesionişti. Chiar dacă nu vor prinde loc atunci – pe 6 august, la Bughea de Jos, pe 10 august, la Câmpulung -, rugăm doamnele care sunt interesate de aceste teste să se adreseze la Primăria Câmpulung şi la Primăria din Bughea de Sus, pentru a fi informate şi înscrise pentru o eventuală deplasare a caravanei în localitate. Dacă sunt doamne care consideră că au probleme şi sunt mai grăbite, pot veni în localităţile în care continuăm campania. De exemplu, în luna august, vom începe la Lereşti şi Mioveni. Toate activităţile vor fi gratuite pentru femei, nimeni nu plăteşte nimic. Ce este important: deja au început să fie găsite pozitiv doamne. Vor fi preluate de către aceste caravane, vor fi duse la Bucureşti, tratate şi îngrijite în continuare. Va fi şi o activitate de depistare a hepatitei C. Am trimis o listă cu mediatorii din localităţi organizatorilor de la Bucureşti, pentru a lua legătura cu ei în fiecare localitate şi să poată fi sprijiniţi de reprezentanții noştri şi cei de la Serviciul de Asistență Socială şi în promovarea acestui proiect.”, a conchis Marius Liţă. Claudiu VIŞAN