Prima rectificare a bugetului Câmpulungului, după aprobarea lui, pe 21 aprilie 2021, se produce astăzi, la şedinţa Consiliului Local aferentă lunii iulie. În ediţia trecută v-am prezentat modificările esenţiale aduse propunerilor de investiţii ale anului în curs, care, acum trei luni, au primit girul aleşilor. La jumătatea anului, se renunţă la o parte dintre intenţiile valabile în primăvară în favoarea unor proiecte cu şanse mai mari de concretizare. Rectificarea programată a fi dezbătută şi votată în această după amiază este justificată şi de alte situaţii precum intrarea unor bani în bugetul local. Aşa cum sunt sumele alocate de Ministerul Culturii, prin Institutul Naţional al Patrimoniului, pentru documentaţia de proiectare a reabilitării Primăriei. Autorităţile au obţinut bani de la bugetul central pentru D.A.L.I., alocarea sumei impunând corectarea veniturilor şi cheltuielilor cu valoarea studiului finanţat de I.N.P. Alţi bani viraţi de la bugetul de stat sunt „rata” anuală, de 100.000 de lei, pe care Ministerul Dezvoltării o acordă de când s-a semnat, în mandatul trecut, contractul de finanţare pentru blocul nevoiaşilor de lux. Şi, dacă am intrat în horă, trebuie să jucăm.
Bani de la două ministere, pentru D.A.L.I. necesar reabilitării clădirii Primăriei şi pentru blocul de locuinţe sociale
Două sume care rectifică bugetul reprezintă finanţări alocate de la bugetul central. În primul rând, este inclusă în bugetul local finanţarea proiectului „Reabilitarea, restaurarea şi punerea în valoare a clădirii Primăriei Câmpulung”, depus în cadrul programului „Documentaţii tehnico-economice pentru intervenţii asupra monumentelor istorice”, faza D.A.L.I. Pe 10 mai 2021, a fost semnat contractul de finanţare între Institutul Naţional al Patrimoniului şi Municipiul Câmpulung, care este ajutat cu suma de 121.060 lei să întocmească documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii. Cofinanţarea de 18.140 lei provine dintr-o plată efectuată în anii trecuţi şi recuperată în acest an.
A doua sumă, de 100.000 lei, provine de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, care a încheiat cu municipalitatea contractul de finanţare pentru construcţia unui bloc de 50 de apartamente sociale. Cei 100.000 lei reprezintă finanţarea pe 2021.
Este al treilea an în care, de la acest minister, municipalitatea primeşte pentru scumpătatea de bloc social din Grui o “mega-finanţare”. 100.000 lei “deranjează” Consiliul Local să voteze intrarea lor triumfală în bugetul local! Şi în bugetul unui proiect, vă amintim, estimat la 20,8 milioane de lei! Cei 100.000 de lei completează ajutorul „substanţial” de puţin peste 108.000 lei, alocat în 2019, şi de 100.000 lei, viraţi în 2020, de partenerul Primăriei în proiectul electoral al construcţiei unui imobil cu 50 de apartamente. Argumentul infimei alocări acordate în anii trecuţi a constat în faptul că investiţia n-a început şi probabil că aceeaşi motivaţie este valabilă şi în acest an.
Se completează alocările iniţiale acolo unde nu ajung banii
Unul dintre motivele de modificare a propunerilor aprobate în aprilie îl constituie solicitarea Serviciului de Dezvoltare Urbană, care a identificat mai multe nevoi care necesită finanţare. În unele cazuri, proiectele şi lucrările trebuie completate cu sume modice, însă aceste corecturi nu se pot face fără aprobarea Consiliului Local. Iată care sunt acestea:
=Investiţia „Extinderea reţelei de distribuţie a gazelor naturale pe strada Valea Unchiaşului, 2.015 ml – proiect tehnic şi execuţie” are nevoie de 800 lei în plus, ca urmare a regularizării finale transmise de Distrigaz Sud Reţele. Executivul a găsit de unde ia banii. O sumă de aproape 270.000 de lei, reprezentând plăţi efectuate în anii precedenţi, recuperată în 2021, la capitolul „Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică”, permite distribuirea ei acolo unde nu ajung alocările prevăzute.
=Din aceeaşi sursă provin cei 1.500 lei care completează prevederea de 126.000 lei pentru cele şase parcometre stradale.
=O suplimentare cu 20.000 lei se pretează la proiectul „Furnizarea de măşti de protecţie şi dezinfectanţi (mâini şi suprafeţe), pentru unităţile de învăţământ din subordinea Primăriei Câmpulung”. Diferenţa se ia de la obiectivul „Reabilitarea interioară a Primăriei”.
Valoarea D.A.L.I.-ului pentru drumuri se înjumătăţeşte în favoarea sistemului de camere video şi a unor investiţii la Spital
În bugetul acestui an, D.A.L.I. “Modernizare şi reabilitare de străzi în municipiul Câmpulung” figura cu o alocare de 800.000 lei. La rectificarea de astăzi, intenţia Executivului era de a lua 150.000 lei şi a-i direcţiona la alte planuri apărute pe parcurs. Suma care va fi dislocată de la această documentaţie nu va fi 150.000 lei, ci 410.000 lei. Municipalitatea intenţionează să folosească diferenţa de 260.000 lei pentru:
=Un studiu de fezabilitate pentru sistemul de supraveghere video şi înfiinţarea unui dispecerat în municipiul Câmpulung: 130.000 lei. „Sistemul de supraveghere al municipiului Câmpulung are în dotare aproximativ 76 de camere, care nu asigură o monitorizare optimă la nivelul întregii localităţi.”, este motivaţia prezentată de administratorul public Ioana Marcu, în calitate de semnatară a materialului are completează propunerile expediate aleşilor, pentru studiu.
=Proiectul de consolidare a infrastructurii medicale pentru a face faţă provocărilor ridicate de combaterea epidemiei de COVID-19, la Spitalul Municipal Câmpulung şi la Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung: 24.670 lei. „La Spitalul Câmpulung, suma totală alocată proiectului (…) va fi de 130.000 lei, sumă necesară întocmirii documentaţiei.”, menţionează city-managerul.
=Realizarea instalaţiei de fluide medicale – etapa I (Spital – Cămin ramificaţie Infecţioase): 105.330 lei, sumă necesară reparaţiei capitale a întregii reţele de oxigen, ca element principal în pregătirea infrastructurii necesare pentru 60 de metri de reţea de fluide medicale.
=O solicitare suplimentară celor transmise deja de unităţile de învăţământ provine de la Grădiniţa cu Program Prelungit „Sfântul Nicolae”, care va fi ajutată cu 25.000 lei, luaţi din fondul de rezervă bugetară al acestui an, pentru finanţarea unor cheltuieli legate de înfiinţarea unei grupe de preşcolari.
Magda BĂNCESCU