22.4 C
Campulung Muscel
11/10/2024

Trei tineri l-au bătut pe un patron de la Rotunda şi i-au distrus barul

Vineri, 23 iulie, trei câmpulungeni au fost reţinuţi pentru 24 de ore de poliţişti, după ce l-au bătut pe administratorul unui bar de la Rotunda şi au spart cu o bâtă mai multe obiecte din local. După expirarea ordonanţei de reţinere, tinerii de 28, 29 şi 39 de ani au fost audiaţi de procuror, care a stabilit continuarea cercetărilor cu ei sub măsura controlului judiciar.

Cei trei agresori sunt Adrian Cosmin N., Paul Adrian B. şi Vasile Ştefan B. În după amiaza zilei de vineri, 23 iulie, cei trei s-au dus la o cârciumă din incinta complexului Rotunda, în interiorul căreia se aflau patronul şi alte două persoane. În urma unui conflict spontan, Adrian Cosmin N. l-a lovit de mai multe ori pe administratorul societăţii cu pumnul în zona feţei. Dar nici patronul nu s-a lăsat şi a luat un cuţit, cu intenţia de a pleca în urmărirea celui care l-a agresat, dar, la ieşirea din bar, a fost întâmpinat de ceilalţi doi. Aceştia din urmă au încercat să-l oprească, dar patronul, fără intenţie, l-a lovit cu cuţitul în zona pieptului pe unul dintre ei, pe Paul Adrian B. Când a ieşit din bar, Andrei Cosmin N. a scos din autoturismul cu care venise o bâtă, cu care a lovit uşa localului, spărgând geamul de termopan şi distrugând şi tocul acesteia.

Lui Andrei Cosmin N. i s-a alăturat Paul Adrian B., care cu aceeaşi bâtă l-a lovit în zona capului de mai multe ori pe administrator, care era în cârciumă. Când acesta a reuşit să fugă, şi-a vărsat nervii pe un monitor de calculator. A preluat din nou ştafeta Andrei Cosmin N., care a spart o masă de plastic. Răzbunării s-a alăturat şi Vasile Ştefan B., incidentul fiind întrerupt de oamenii legii, care i-au reţinut pe agresori, fiind suspecţi de lovire distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. După 24 de ore, cât a ţinut ordonanţa de reţinere, cei trei au fost audiaţi la Parchetul Câmpulung, procurorul de caz stabilind continuarea cercetărilor cu ei sub măsura controlului judiciar.

„În ziua de 23 iulie 2021, în jurul orei 18.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung au fost sesizaţi cu privire la un conflict desfăşurat la un local de pe raza de competenţă. Din primele verificări, s-a stabilit că trei bărbaţi, cu vârsta de 28, 29 şi 39 de ani, toţi din Câmpulung, ar fi agresat fizic pe reprezentantul societăţii şi ar fi provocat distrugeri la uşa localului şi în incinta acestuia. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, conform art. 193, 253 şi 371 din Codul Penal. Cei trei bărbaţi au fost depistaţi de poliţişti şi conduşi la sediul Poliţiei, iar după administrarea probatoriului, aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, iar în ziua de 24 iulie 2021 a fost dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar.”, a transmis IPJ Argeş.
Adrian TĂNASE

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!