0.2 C
Campulung Muscel
19/04/2024

S-a redeschis bazinul de înot

Pe 26 iulie 2021 s-a redeschis bazinul de înot din Grui, după mai bine de un an şi jumătate de pauză. A fost posibil acest lucru după ce au fost puse la punct instalaţiile sanitare, electrice, au fost curăţate filtrele şi verificate restul echipamentelor, astfel încât cei care-l vor folosi să fie în siguranţă.
Executivul a organizat, joi, 22 iulie 2021, achiziţia serviciilor operatorului care va administra, practic, bazinul de înot. Tot personalul societăţii Edilul CGA SA va asigura servicii de întreţinere şi funcţionare, nefiind timp pentru a concesiona activitatea unei societăţi private, cum erau planurile în urmă cu câteva luni. Procedura de delegare a gestiunii, prin concesionarea serviciului, unui operator privat necesita timp, iar câmpulungenii erau nerăbdători să-şi reia hobby-ul preferat. Şi să fi fost demarată din vreme, este greu de crezut că autorităţile aveau succes în a găsi o firmă interesată de oferta Primăriei.

Ca să-l redeschidă cât mai curând, fiind în joc şi angajamentul viceprimarului care a estimat finalizarea reparaţiilor necesare după jumătatea lunii iulie, administraţia a optat pentru un contract cu Edilul. Joi, a fost realizată achiziţia serviciilor furnizate de societatea Consiliului Local, contractul fiind încheiat la suma de 160.000 lei, pentru patru luni calendaristice. În jur de 40.000 lei pe lună, care completează cheltuiala de 50.000 lei întreprinsă deja, în favoarea firmei Inic, care a reparat instalaţiile cu probleme. Iar politicienii din Consiliul Local voiau intrare gratuită sau modică, în condiţiile în care bazinul este un lux pe care bugetul local nu şi-l permite.

Prin contractul parafat săptămâna trecută, „se asigură mentenanţa pentru a funcţiona în parametri normali echipamentele şi instalaţiile aflate în dotarea bazinului de înot. Instalaţiile vizate sunt: sanitare, electrice, de execuţie a tratamentelor specifice funcţionării bazinului. Se asigură şi păstrarea ordinei şi a curăţeniei. Toate materialele şi substanţele aferente activităţii vor fi asigurate de autoritatea contractantă.”
Primăria a anunţat reluarea activităţii începând de luni, 26 iulie 2021. „Se pot achiziţiona bilete de intrare (de la casieria bazinului), moment în care se fac şi programările privind accesul cu respectarea normelor pandemice şi a regulamentului adoptat prin H.C.L. nr.105 şi H.C.L. nr. 106 din 19 iulie 2021.”, precizează comunicatul instituţiei.

O şedinţă va avea 50 de minute, Consiliul Local stabilind şi noile tarife de acces la bazin. Elevii, studenţii şi pensionarii trebuie să achite 15 lei per şedinţă, iar adulţii 25 lei pe şedinţă. Se pot cumpăra şi abonamente de trei sau patru intrări. Elevii, pensionarii şi studenţi plătesc 35 lei pentru 3 şedinţe sau 45 lei pentru 4 şedinţe. Adulţii pot intra de 3 ori contra a 65 lei sau de 4 ori, plătind 75 lei.
Programul a fost stabilit astfel: de duminică până joi, între orele 10.00 şi 21.00; iar de vineri şi sâmbătă, de la 9.00 la 21.00.

Elevii din Câmpulung au dreptul la ore gratuite de înot, în intervalul orar 10.00-12.00 (luni şi sâmbătă), şi 14.00-16.00 (marţi, joi şi vineri), în limita a 10 ore/an/elev. Accesul se va face în mod organizat, după o programare prealabilă, pe grupe de vârstă, urmare a cererilor profesorilor, instructorilor atestaţi sau părinţilor.

Toţi cei care folosesc bazinul de înot trebuie să aibă ca echipament cască, papuci, prosop, costum de baie sau slip, iar la intrarea în recepţie, mască de protecţie.
Programările se pot face la numărul de telefon 0763.306.333. “E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!