Vineri noaptea, puţin înainte de miezul nopţii, un tânăr de 30 de ani, din Câmpulung, a căzut de pe motocicleta cu care se întorcea de la serviciu, iar rănile suferite i-au fost fatale. Alexandru Mihai Stan a murit în ambulanţă, în drum spre spital.
Incidentul nefericit a avut loc pe Bulevardul „I.C. Brătianu”, la câţiva zeci de metri mai sus de fosta Piaţă Mică. Poliţiştii câmpulungeni au demarat o anchetă, pentru a stabili cauza şi împrejurările în care s-a produs accidentul.
„Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un bărbat de 30 de ani, din Câmpulung, care conducea o motocicletă pe Bulevardul I.C. Brătianu, din direcţia Piteşti spre Braşov, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a căzut. Din păcate, motociclistul a decedat în drum spre spital. În cauză a fost întocmit dosar penal, conform art.192 din Codul Penal, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier s-a petrecut.”, au transmis reprezentanţii IPJ Argeş.
Astăzi, la Boteni, tânărul va fi condus pe ultimul drum de colegii motociclişti
Alexandru Mihai Stan, pe lângă motoare, era pasionat şi de maşini, fiind un cunoscut al activităţilor off-road. Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu o pot face până astăzi, 27 iulie, când va avea loc înmormântarea, în comuna natală, Boteni.
„În urmă cu doar o lună, stabilisem să ieşim pe două roţi, să facem ceea ce ne place, ceea ce iubim şi face parte din felul nostru de a fi, trăi şi iubi. Cum noi, oamenii, adesea, suntem superficiali, m-am implicat în altele, astfel încât să amân întâlnirea noastră pe două roţi, crezând c-o să mai fie ocazii. Ce prostie! Totul s-a transformat, pe lângă durere, suferinţă, tristeţe, neputinţă şi întrebări cu miile, într-un mare regret. De sus, de acolo, iartă-mă! Permite-mi să-ţi onorez invitaţia, în ultima ta călătorie. Alexandru Mihai Stan, „Iţă” pentru familie şi prieteni, este omul pe care niciodată nu l-am auzit, văzut şi ştiut ca fiind supărat, trist, abătut sau lipsit de bucurie. Precum soarele ce aduce lumină lumii, Iţă aduce voia bună oriunde el apare. Iţă, sursă infinită de bucurie! Colegi pe două roţi, de oriunde, fac apel vouă pentru a-i oferi un ultim omagiu unuia de-al nostru, unui frate de-al nostru.”, a scris pe Facebook un amic al tânărului.
Prietenii au aprins lumânări la locul incidentului
Locul în care Alexandru a căzut de pe motocicletă a fost transformat de familie şi prieteni într-un altar în memoria lui, unde au aprins lumânări şi au depus flori. „Drum lin, Alex! Nu de mult timp, mergeam toţi la off-road, acum îţi aprindem o lumânare! Dumnezeu să te ierte!”, a transmis Ionuţ Mădălin.
„Soarele vieţii a apus pentru o fiinţă atât de dragă nouă. În acest univers al tristeţii, ne rămân stelele amintirilor, care să ne aline durere asta mare. Ai fost vărul meu favorit şi vei rămâne în sufletul meu. Tată, acolo sus, la tine, vine nepotul tău drag şi scump, ai grijă de el! Drum lin către cer, îngeraşule, să ne veghezi de acolo, de sus. Nu te voi uita niciodată, vei fi mereu în amintirea mea şi în sufletul meu. Dumnezeu să te odihnească, vărule!”, a scris pe Facebook Roxana Deea.
Restaurantul la care lucra, închis în semn de respect
Alexandru Mihai Stan lucra la Restaurantul Kokett, care a anunţat pe pagina de Facebook: „Nu v-am învăţat cu veşti rele, însă situaţia de acum vrem s-o împărtăşim cu voi: azi noapte (n.r. vineri, 23 iulie), colegul nostru, Alexandru, a suferit un accident de motocicletă, care i-a fost fatal. Suntem devastaţi şi în stare de şoc. Alexandru a fost parte din echipa Kokett de mult timp, un băiat devotat şi mereu optimist. Din păcate, ne-a lăsat singuri şi trişti. Pub-ul Kokett va fi închis în perioada 24-27 iulie. Din simpatie pentru Alexandru, vă rugăm să aprindeţi o lumânare şi să transmiteţi un gând bun pentru familia îndurerată. Dumnezeu să-l ierte!”
Adrian TĂNASE