5.6 C
Campulung Muscel
September 21, 2021

(continuare din numărul trecut) 4.Despre tăcere, ascultare şi smerenie

 

Nu sunt acestea experienţe asemănătoare cu ale lui Moise şi Ilie? Am mers înaintea Lui şi ne-am rugat pentru familiile noastre, pentru cei încredinţaţi nouă, am aşteptat lucrarea mâinii puternice a lui Dumnezeu, dar cerul a rămas închis. Dumnezeu tace. Ni s-a întâmplat ca lui David: „Am aşteptat cu răbdare pe Domnul”, însă Domnul nu ne-a răspuns. Dar nu te descuraja! Aceasta nu-i decât prima jumătate a experienţei. Refrenul lui David a fost: „El S-a plecat spre mine şi mi-a auzit strigarea”. Aşa va face şi cu tine. Dar se naşte întrebarea: de ce tace Dumnezeu şi ne lasă să aşteptăm? Tace fie din pricina noastră, fie din cauza celor pentru care intervenim. Tăcerea Lui este pentru noi aducătoare de mântuire şi binecuvântare. În dragostea Lui minunată, El ne dă binecuvântarea, numai atunci când suntem în stare s-o primim din mâna Lui. Înainte de a ne încredinţa lucrurile sfinte, El ne face educaţia pentru ca să putem umbla cu ele într-un mod sfânt. Cele mai triste experienţe ale copiilor lui Dumnezeu au loc atunci când aceştia ajung în posesia anumitor daruri ale harului, fără a avea şi harul de a umbla cu ele în sfinţenie. De aceea tăcerea lui Dumnezeu este o tăcere a dragostei. El lucrează întotdeauna cu înţelepciune în descoperirea tainelor Sale şi în împărţirea comorilor veşnice. Ce bine este să fim gata de a accepta poziţia aceasta de aşteptare înaintea Lui şi să stăruim în ea până când El însuşi rupe tăcerea şi ne dă mai mult decât cerem sau gândim noi. Suntem noi gata să aşteptăm 6 sau 10 zile înaintea lui Dumnezeu? Numai atunci El ne poate încredinţa lucruri care sunt o binecuvântare veşnică pentru casa noastră, pentru Biserică şi pentru toţi cei din jur. Dar cum putem păstra, în chip practic, în viaţa de fiecare zi, aşteptarea aceasta stăruitoare înaintea lui Dumnezeu? În orice caz, ea nu constă în a te afla necurmat pe genunchi, în singurătate, înaintea Domnului. Lucrul acesta ar fi pentru mulţi imposibil. Ar fi incomod şi împovărător pentru trupul lor. Dar trebuie să stăm în singurătate şi în linişte atât de potoliţi, încât orice dorinţă proprie şi orice îndemn propriu să fie reduse la tăcere. Aici începe binecuvântarea aşteptării. Chiar ceasurile acestea de aşteptare, în adâncă linişte sufletească, ne aduc viaţă nouă de la tronul lui Dumnezeu. Ne simţim atraşi tot mai aproape de inima lui Dumnezeu. Ochiul credinţei noastre priveşte zi şi noapte către El şi Faţa Lui luminează asupra noastră. Câtă înviorare ne aduce lucrul acesta! Până când, în sfârşit, deplina strălucire a slavei Sale ni se deschide. Ne dă descoperiri noi, sarcini noi şi ne face în stare, în calitate de copii ai Săi, să fim o binecuvântare pentru mulţi. Ca şi Daniel, să aşteptăm cu stăruinţă înaintea Domnului şi să nu ne descurajăm când zile de-a rândul nu ne răspunde la cererile noastre. În cele din urmă, cerul se va deschide şi harul lui Dumnezeu în Hristos Isus se va coborî peste noi, astfel că întreaga noastră viaţă lăuntrică se va umple de laudă pentru Dumnezeul cel veşnic. Deci să-L slăvim pe Domnul pentru tăcerea Lui!
Tăcerea sfântă
„Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.” (1 Ioan 2.6). Una dintre marile lecţii pe care le învăţăm în singurătate şi în linişte este tăcerea. Am văzut cum Dumnezeu tace. Trebuie să învăţăm şi noi a tăcea. Chiar şi în lume se spune: „Vorbirea e de argint, tăcerea e de aur.” Toţi credincioşii care au depus, pentru Dumnezeu, mărturii prin vorbire, au avut şi darul tăcerii. Este un lucru nedemn de un copil al lui Dumnezeu ca aceasta să nu poată tăcea. Un adevărat credincios duce cu sine în mormânt secretele altora. Dar lucrul acesta nu se învaţă o dată cu întoarcerea la Dumnezeu. Pentru aceasta, trebuie timp, exerciţiu îndelungat şi, înainte de toate, un exemplu deosebit. Domnul Isus este exemplul care ne trebuie.
Tăcerea Domnului Isus
Dacă vrem să învăţăm tăcerea, n-avem decât să privim la Domnul şi Mântuitorul nostru. „Cine zice că rămâne în EI, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.” Domnul Isus vorbea cu putere, dar putea să şi tacă. Să cercetăm tăcerea Domnului Isus! Să ne ajute Domnul să înţelegem ceva din lucrul acesta atât de mare care este tăcerea sfântă!
1.În primul rând, Domnul Isus tăcea cu privire la slujba Sa. El voia să fie ascuns, să binecuvânteze fără zgomot şi să treacă mai departe. Trăsătura aceasta de caracter reiese din felul care ne este El descris în Sfânta Scriptură. „El nu Se va lua la ceartă, nu va striga şi nimeni nu-I va auzi glasul pe uliţe.” (Matei 12.19). Nu-Şi trâmbiţa faptele pe care le făcea în slujba iubirii. Dimpotrivă, în Marcu 8.26 şi 30 citim: „Atunci Isus l-a trimis acasă şi i-a zis: »Să nu intri în sat, nici să nu spui cuiva în sat!»” Şi altă dată: „Şi Isus Le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta despre El.” Să învăţăm şi noi a tăcea cu privire la ceea ce a descoperit Dumnezeu despre slujba noastră. Iar dacă povestim ceva, să facem lucrul acesta sub autoritatea şi călăuzirea Duhului şi spre slava lui Dumnezeu. Adeseori suntem nevoiţi şi noi să spunem celor ce au fost binecuvântaţi prin slujba noastră: „Du-te acasă la ai tăi şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul!” (Marcu 5.19).
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”,
de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!