25.2 C
Campulung Muscel
August 3, 2021

Despre Sfânta Treime – Plinătatea Duhului – rezultat al predării noastre

Şi acum, dragul meu prieten, lasă-mă să-ţi spun următoarele, pentru că aceasta este toată adevărata ta libertate şi pentru că nimeni nu ţi-o poate răpi: calea către cer se găseşte pentru tine, în exercitarea neîntreruptă a aceste libertăţi, adică într-o predare continuă şi într-un apel exclusiv la acţiunea divină. Aici stă singurul secret al asemănării cu Dumnezeu. Credinţa, nădejdea, dragostea, răbdarea, resemnarea sunt, nu-i aşa?, singurele haruri care constituie viaţa spirituală. Dar ce face excelenţa şi eficacitatea lor? Numai această predare totală şi spontană a sufletului în mâinile lui Dumnezeu. În realitate, aceste dispoziţii nu sunt, în cazul nostru, decât tot atâtea moduri diferite de a declara că obiectul unic al voinţei noastre, al dorinţelor noastre, al încrederii noastre este puterea dătătoare de viaţă a sfintei prezenţe a lui Dumnezeu în sufletul nostru. În rezumat: pentru că ştii că un Dumnezeu al luminii, şi al dragostei, şi al slavei este întotdeauna viu în profunzimile personalităţii tale, slujeşte-L cu răbdare pe El singur, încrede-te în El cu umilinţă, contează pe El şi numai pe El, cu toată hotărârea. Puterea invizibilă care ţine întreg universul este aici, în El, întru totul la îndemâna noastră, şi ea ne va face să simţim acţiunea sa binecuvântată, numai inima noastră să se adâncească tot mai mult în Dumnezeu, cu umilinţă, dragoste, credincioşie, linişte, răbdare. Dumnezeu a ascuns cerul Său în noi. Vreţi să vedeţi cerul acesta deschizându-se? Predaţi-vă inima Domnului Isus, Cuvântul lui Dumnezeu, Care este totdeauna gata a ni Se face înţeles, şi Duhului lui Dumnezeu, Care este totdeauna gata să lucreze la sfinţirea inimii noastre. Păziţi-vă de orice înflăcărare, de orice efort al inimii fireşti, nu porniţi la drum de capul vostru, suportaţi fără iritare sentimentul propriei voastre nimicnicii şi slăbiciuni şi aşteptaţi cu răbdare ca Dumnezeu să-Şi facă lucrarea Sa în voi, şi s-o facă în felul Său.
4.Despre tăcere, ascultare si smerenie
Aşteptarea în tăcere înaintea lui Dumnezeu
Am aşteptat cu răbdare pe Domnul, şi El S-a plecat spre mine şi mi-a auzit strigarea (Psalmul 40.1). Am văzut că o viaţă de rugăciune este o viaţă cu Dumnezeu, din Dumnezeu, în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu. Mulţi cred că a duce o viaţă de rugăciune înseamnă a te ruga mult. Însă a te ruga mult nu înseamnă a te ruga fără încetare sau necurmat. Viaţa noastră trebuie să fie trăită necurmat înaintea lui Dumnezeu, aşa cum a fost viaţa lui Enoh, despre care Biblia – spune că umbla cu Dumnezeu, sau Ilie care, la prima sa ieşire în public, a zis: „Viu este Dumnezeul lui Israel înaintea Căruia stau”. Este tocmai ceea ce dorea David când se ruga nu să i Se arate Dumnezeu în vreun fel, ci el să locuiască în Casa Domnului toată viaţa lui. Acesta este scopul lucrării de mântuire, adică temeinica restabilire a omului printr-o legătură de viaţă izbăvită de păcat, împăcarea omului cu Dumnezeu. Ce bine ar fi dacă am ajunge toţi la o astfel de viaţă de rugăciune binecuvântată, prin singurătate şi linişte!
Aş vrea să lămurim acum o experienţă de mare însemnătate pentru părtăşia noastră cu Dumnezeu. Este vorba despre tăcerea lui Dumnezeu şi despre aşteptarea sfinţilor Săi înaintea Lui. Însemnătatea tăcerii Domnului şi a aşteptării noastre, nu este înţeleasă de copiii lui Dumnezeu şi, de aceea, ei pierd adesea binecuvântarea care decurge de aici. Mulţi au intrat pe tărâmul binecuvântării, dar n-au putut să aştepte ceasul în care Dumnezeu voia să le dea binecuvântarea, şi au rămas cu mâinile goale, cu toate că au stat în singurătate, s-au rugat, s-au curăţit de tot ce nu-i după voia lui Dumnezeu.
Ce important este, deci, să învăţăm a aştepta când Dumnezeu tace! Atunci experienţa noastră se va potrivi cu ceea ce spune David: „Am aşteptat cu răbdare pe Domnul şi El S-a plecat spre mine şi mi-a auzit strigarea”. Să aruncăm o privire asupra tăcerii pe care o păstrează Dumnezeu faţă de robii Săi. Despre Moise citim: „Moise s-a suit pe munte, şi norul a acoperit muntele. Slava Domnului s-a aşezat pe muntele Sinai, şi norul l-a acoperit timp de şase zile. În ziua a şaptea, Domnul l-a chemat pe Moise din mijlocul norului. Înfăţişarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, înaintea copiilor lui Israel. Moise a intrat în mijlocul norului şi s-a suit pe munte. Moise a rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.” (Exodul 24.15-18). Ştim ce însemnătate au avut pentru Moise însuşi şi pentru slujba lui faţă de popor aceste 40 de zile petrecute în părtăşie ascunsă cu Dumnezeu. În timpul acesta, i-a vorbit Dumnezeu faţă către faţă, ca un prieten către prietenul său. Moise a privit slava lui Dumnezeu timp de 40 de zile şi a primit din partea lui Dumnezeu Legea sfântă, fiindu-i descoperite planurile Lui dumnezeieşti. I-a dat chipul cortului sfânt şi i-a arătat cum trebuia să fie construit. A instaurat preoţia, i-a dat legea jertfelor plină de toată însemnătatea, prin care israeliţii puteau să-şi exprime dorinţa după predare, iertare şi părtăşie cu Dumnezeu.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”,
de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!