În Letopiseţiul Ţării Româneşti (1292-1664), în versiunea arabă a lui Macarie Zaim, Virgil Cîndea, aminteşte că, în anul 1970, la Deir-es-Sir, lângă Beirut, capitala Libanului, s-a descoperit un manuscris datat din 1658, în care atribuie unui Negru Vodă zidirea unei măreţe biserici, în anul 1292, în oraşul Câmpulung, care, deci exista, potrivit cronicii, în acest timp. Lespedea tombală a comitelui Laurenţius de Longo Campo, din Ansamblul Feudal Bărăţia şi Mormântul voievodului Nicolae Alexandru Basarab, confirmă documentar Câmpulungul ca cel mai vechi oraş medieval românesc, format între Dunăre şi Carpaţi. Să te naşti sau să vieţuieşti într-un spaţiu atât de sacru, încărcat de istorie şi cultură însemnează că eşti iubit de Dumnezeu, dar, în acelaşi timp, porţi pe umeri şi reponsabilitatea de a trăi frumos, de a păstra cu grijă ceea ce înaintaşii au lăsat ca testament Muscelului şi de a avea grijă ca spiritualitatea, istoria şi cultura acestui loc frumos să fie păstrate ca un odor de mare preţ şi pentru generaţiile viitoare. Un loc deosebit şi de început pentru istoria Câmpulungului este Mănăstirea „Negru Vodă”, care îşi are existenţa pe amplasamentul Vechii Curţi Domneşti a Basarabilor, şi cei care păşesc în complexul mănăstiresc pot simţi şi pipăi Istoria Tării Româneşti la ea acasă. Pentru trecutul oraşului, dăm slavă Domnului şi înaintaşilor noştri. Puţine locuri se pot mândri cu o istorie culturală aşa cum o are oraşul nostru. Scrisoarea lui Neacşu de la Câmpulung către Judele Braşovului, din 1512, sau prima tiparniţă din secolul XVII, adusă de Matei Basarab la Câmpulung, şi tipărirea primei cărţi scrise în limba română „Învăţături preste toate zilele”, la 1642, sunt lucruri care atârnă greu la dezvoltarea culturii româneşti. Dacă vorbim de credinţa înaintaşilor noştri, număraţi bisericile din Câmpulung. Vreţi să vedeţi sfinţenie? Veniţi şi plecaţi genunchii înaintea Sfintelor Moaşte ale Sfântului Cuvios Ioanichie, ocrotitorul şi purtătorul de grijă al Mănăstirii şi al Muscelului, care, ca un voievod de altădată, stă de strajă în Biserica Mănăstirii şi dintre cei care vin şi cer ajutor prin rugăciune la Sfântutul, nimeni nu pleacă nemângâiat. Canonizarea, proclamarea şi aducerea în urbea Câmpulungului a Sfântului Cuvios Ioanichie Cel Nou de la Muscel este o filă scrisă cu litere de aur în Istoria contemporană a Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, a oraşului şi a Mănăstirii „Negru Vodă”. Şi, de aceea, la acest moment de sărbătoare pentru Câmpulung aducem mulţumiri din toată inima Înalt Prea Sfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, care prin aducerea Sfântului Ioanichie la Câmpulung a arătat dragostea ce o poartă muscelenilor. Aşadar, avem motiv de bucurie şi de nădejde de a lucra cu timp şi fără timp la păstrarea, dar şi promovarea valorilor noastre, pentru că acestea alcătuiesc identitatea noastră. Dacă uităm trecutul, uităm cine suntem şi încotro mergem. Este adevărat că lumea se schimbă mereu, dar dacă nu ne vom apăra cu sfinţenie valorile noastre, ne vom autodistruge. Nu Dumnezeu ne va distruge, pentru că El a creat totul din iubire faţă de om, ci noi, oamenii, din dorinţa de a fi mici „dumnezei”, pătăm tot ce este în jurul nostru. Vorbind de Câmpulungul de azi şi de mâine, ne-a mai rămas credinţa în Dumnezeu şi speranţa că oraşul nostru îşi va reveni la viaţă. Discuţiile şi vorbele pe la colţuri nu o să aducă niciodată prosperitatea şi îmbunătăţirea mediului de viaţă. Secretul este ca fiecare dintre noi să contribuim la relansarea Câmpulungului: şi cei ce conduc destinul oraşului să fie mai cu tragere de inimă, iar noi, toţi, să punem mai mult genunchii la rugăciune ca să se milostivească Bunul Dumnezeu şi mai mult spre musceleni. Să avem credinţă tare în Dumnezeu şi să ne respecăm unii pre alţii. Să fim oameni de treabă şi harnici. Să încercăm să păstrăm cu sfinţenie moştenirea lasată de înaintaşi şi să împărtăşim din istoria şi cultura locului şi celor care vin pe la noi. Pentru că au sosit zilele oraşului, tuturor câmpulungenilor le dorim sănătate, voioşie şi înţelepciune!
LA MULTI ANI CÂMPULUNG!
Protosinghelul Serafim, stareţul Mănăstirii „Negru Vodă”
Articolul următor